Maaami, ce frumoasă ești!

Știu sigur că am un copil sincer. Nu știe deocamdată care-i faza cu minciunile și cu lingușelile, probabil că va descoperi la un moment dat, dar încă, slavă cerului, n-a avut de-a face cu ele. E sinceră când se bucură, e sinceră când plânge, e sinceră când spune că e ceva frumos, la fel și când spune, fără absolut nicio problemă, că cineva sau ceva e urât. Desigur, aprecierile ei sunt făcute după criterii numai de ea știute, dar poți vedea de fiecare dată expresia feței și te vei convinge că crede cu toată ființa ei ce spune.

Într-o dimineață, mă gândesc să îmi prind părul, după un lung timp în care nu mi-l mai prinsesem pentru că nu aveam ce, îl tunsesem tocmai ca să nu mai stau cu veșnica mea coadă de cal, prinsă în grabă și de multe ori nepieptănată. Se uită copila la mine, i se luminează dintr-odată fața, îi zâmbesc ochii și îmi spune din străfundul inimii ei, cu un glas senin de copil dar foarte puternic:

-Maaaami, ce frumoasă eeești!

M-am topit instantaneu. Am avut palpitații, vă spun sincer. A fost momentul în care m-am simțit atât de frumoasă cum nu m-am simțit vreodată în viață. Deși eram în pijamale, nemachiată, abia mă spălasem pe ochi. Dar m-a cuprins așa o stare de entuziasm, de-mi venea să țopăi prin casă și să strig ”la, la la, la, la, ce frumoasă suuunt”

Apoi m-am uitat în oglindă. Tot eu. Cu părul prins într-o coadă total anapoda. Doar, ce-i drept, cu fața mai senină și cu zâmbetul pe buze și în suflet.

Mi-am dat seama atunci cum ne percep copiii noștri pe noi, mamele lor. Așa veșnic obosite cum suntem, cu zile mai bune și mai rele, mai aranjate sau mai ales nearanjate, mai calme sau mai nervoase, cu greșelile noastre și cu imperfecțiunile noastre, pentru copiii noștri suntem perfecte. Suntem mamele lor, cele mai frumoase și mai bune mame. Singurele pe care le au.

Vă spun sincer că pentru mine ăsta a fost impulsul de care aveam nevoie să ies din amorțeala în care mă aflam deja de prea multă vreme, din resemnarea că nu mai am timp de mine și de-asta’s mai tot timpul nearanjată.

De multă vreme mă gândeam că ar trebui să ies din carapacea de mamă veșnic obosită și încercănată, că ar trebui să-mi scot zâmbetul și voia bună de la naftalină și să le port cu mine mai des. Dar nu-mi găseam nicicum puterea să fac asta. Mereu se iveau multe. Ei bine, acum mi-o găsisem. Așa, pe nepusă masă, într-o dimineață devreme când mă gândeam că iar e weekend, iar m-am trezit cu noaptea în cap, iar sunt obosită, iar am o groază de treabă, iar, iar, iar. Copilul mi-a oprit șirul văicărelilor din mintea mea. Și nu numai, dar m-a umplut cu o energie pe care eu una nu mai știam cum și pe unde să o mai găsesc în mine.

Pentru mine a fost un nou început. Mi-am dat seama că pentru a fi o mamă mai bună aș face bine să am grijă de mine. Știm toate cât de importantă este starea noastră, cât este de important să fim bine noi cu noi, pentru a putea fi bine și bune cu copiii noștri. Și am face bine să fim tare bune cu copiii noștri pentru că ei ne iubesc atât de mult și văd în noi tot ce-i mai frumos pe lumea asta. Zic să ne ridicăm la nivelul sentimentelor lor și să fim mai frumoase pe afară și pe dinăuntru, mai senine, mai zâmbitoare, cu mai multă energie bună. De mama pe care o vede și o simte acum își va aminti copilul nostru peste ani, ea îi va fi model mult timp în viață.