Cel mai bun nume pentru o soacră

Cuvântul ăsta, soacră adică, parcă are din start o conotație oarecum negativă. Motiv pentru care eu de câte ori am vorbit despre soacră am numit-o mama lui, nu soacra mea. E un om minunat și parcă n-am putut niciodată să-i spun soacră.

Deci Mama lui B, ăsta i-a fost și-i este numele când vorbesc despre ea, la persoana a III-a adică. Dar marea mea problemă a fost mereu cum o strig. Că parcă oricum aș fi dat-o eu, nu-mi era deloc la îndemână. Știu multe persoane care li se adresează soacrelor cu ”mama”. Bravo lor, mă bucur că pot face asta. Dar eu nu pot. Nu-mi iese neam, mi-e tare peste mână. Și nici bărbatului. Nu-l văd să-i spună vreodată în viața asta ”mamă” maică-mii.

Cum spuneam, Mama lui B e un om foarte fain, iubitul cumnatei mele îi spune pe nume. Z adică. M-a rugat să-i spun și eu la fel. Pe nume. Dar nah, eu fac parte din generația crescută cu ”dumneavoastră” și ”dumneata”. Nici mamei mele nu-i spun tu, cum aș putea să-i spun mamei lui? Deci a picat imediat și varianta asta.

Aș mai fi putut să-i spun doamna Z, dar cred că ar fi aruncat cu ceva după mine, după ce mi-a zis în nenumărate rânduri să-i spun pe nume.

Și uite așa, din motiv că nu am știut niciodată cum să-i spun, nu mi-am strigat soacra ani de zile. Am căutat-o, m-am dus lângă ea să-i vorbesc, m-am dat de trei ori peste cap, orice numai să nu fiu nevoită s-o strig. Au fost chiar și momente cu ”te rog, strig-o pe maică-ta”. Pueril, știu. De-a dreptul prostesc. Dar ăsta-i adevărul.  Nu știu ce ne-am fi făcut dacă locuiam împreună.

Și, dacă stau bine să mă gândesc acum, cred că nici bărbatu’ n-a strigat-o vreodată pe mama. N-am discutat cu el pe tema asta, dar aproape c-aș putea să jur că din același motiv  🙂

Salvarea noastră a fost copilul. Adică mult prea iubită nepoată a bunicilor. Din momentul în care Sophie a început să vorbească și a spus prima dată ”buni” am găsit apelativul perfect pentru soacră. ”Buni” mi se pare cel mai natural mod de a o striga pe Mama lui B. Și bărbatului îi e la fel de la îndemână s-o strige pe mama.

”Buni” a fost salvarea noastră. Buni în sus, buni în jos. Noroc cu buni că, altfel, săracele mamele noastre rămâneau veșnic nestrigate. Să-i spun buni soacră-mi mi se pare mult mai firesc decât ”mamă” și infinit mai cald și familial decât doamna Z. Buni are tot ce trebuie pentru a fi pe placul tuturor. Serios acum, cine nu iubește o ”buni”?

Tare-s curioasă. Voi cum vă strigați soacrele?

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! 🙂