“Penarul cu vise și bucurii” a ajuns la peste 100 de copii
Vă spuneam zilele trecute despre campania umanitară “Penarul cu vise și bucurii”, prin care toți cei care au putut și au vrut au avut posibilitatea de a dona, timp de o săptămână, rechizite pentru copiii fără posibilități financiare.
Se pare că această campanie a fost un succes, o mulțime de copii au primit rechizite la început de an școlar, ceea ce pentru mine este o adevărată bucurie.
Campania a avut ca scop strângerea și dăruirea de rechizite pentru 150-200 de copiii aflați în supravegherea SOS Satele Copiilor România, din partea sponsorilor campaniei, BILLA România și Carrefour România, precum și a comunității, dar și a bloggerilor pe segmentul parenting În cadrul ei s-au strâns peste 150 kg de rechizite pentru copiii beneficiari ai programului SOS Satul Copiilor București.
Campania a fost organizată în contextul în care, potrivit INS, 27,8% dintre copiii români nu merg la școală, cu 7% mai mult față de media europeană și cu 10% mai mult decât în urmă cu doi ani. Abandonul școlar se datorează în special sărăciei, cei mai mulți
dintre copii se rușinându-se să meargă la școală fără ghiozdane și rechizite.
„Penarul cu Vise și Bucurii este o campanie ce a luat naștere din dorința de a ajuta copiii care au cel mai mult nevoie de suportul comunității din care facem parte cu toții. Părinții alocă un buget anual achiziționării rechizitelor pentru copii, dar de această dată mi-am dorit ca noi toți, în calitate de părinți și nu numai, să ne îndreptăm atenția spre copilașii minunați care au nevoie de educație și susținere permanentă, copiii cu condiții familiale deosebite,” spune Gabriela Maalouf.
În cadrul evenimentului de închidere a campaniei „Penarul cu Vise și Bucurii” s-au susținut și ateliere practice pentru dezvoltarea emoțională a copiilor: atelier practic de pregătire a pachețelelor sănătoase pentru școală, atelier de origami și un atelier de dezvoltare personală susținut de Gabriela Maalouf, consilier dezvoltare personală și expert programare neurolingvistică.
SOS Satele Copiilor România este o organizație nonguvernamentală, care își desfășoară activitatea prin 3 programe la nivel național în București, Cisnădie – Sibiu și Hemeius-Bacău și are ca scop asistarea și sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice.

