Grețurile în sarcină. Cum am trecut eu peste ele și ce cred acum

Grețurile matinale în sarcină. Nu știu de ce li se zice așa. Din punctul meu de vedere ar trebui să se cheme ”grețurile de dimineață-de prânz-de seară-de între mese-și de peste noapte”. Cred că s-a scris infinit pe subiectul ăsta, dar, dacă mă întrebați pe mine, fără rezultat. În primele luni de sarcină am răscolit internetul sperând să găsesc soluția miraculoasă pentru a putea să scap de ele și să pot mânca și eu ceva.

Da, pot spune că am trăit sarcina la intensitate maximă. Am avut grețuri încă de la șase săptămâni. Au început la nunta prietenei mele, când, în loc să mă bucur de moment, am fost îmbufnată toată seara. Și nervoasă pe soțul meu că se simțea bine. De parcă ar fi trebuit cumva să sufere și el cu mine. Doar nu rămăsesm singură însărcinată, nu?

Pe la opt săptămâni deja nu mai puteam mânca nimic. Mi se făcea greață numai când treceam pe lângă frigider și prin bucătărie. Și tortura era maximă, pentru că apartamentul nostru e în așa fel compartimentat încât nu ai cum să mergi la baie fără să treci prin bucătărie și pe lângă frigider.

De gătit nici nu mai încăpea vorbă. Încerca soțul meu să mai încropească una alta, dar nimic nu era pe placul meu. Ba era prea arsă, ba prea nefăcută. Nu că ar fi vreun chef, dar sunt convinsă că mâncarea nu era așa de rea cum o percepeam eu din cauza grețurilor. Îmi amintesc că stăteam în dormitor cu ușa închisă și geamul deschis în timp ce gătea el, ca să nu cumva să simt mirosul. Speram că așa voi putea lua măcar o înghițitură fără să vomit. Nu, era inutil!

Eram deja slăbită la un moment dat, pentru că și apa o vomitam. Și grețurile mele nu țineau cont de locul în care mă aflam. Nuuu! Vomitam la metrou, în tramvai, pe unde apucam. Slavă cerului că de fiecare dată am reușit să cobor din mijlocul de transport la timp.

Pe la nouă săptămâni, după ce nu mâncasem decât o mână de migdale crude și câteva boabe de zmeură în câteva zile, am mers la doctoră să-i spun că nu mai pot. Îi mai spusesem și pe la șapte săptămâni, dar nah, eram însărcinată, deci grețurile erau normale. Numai că eu nu mâncam nimic și nici nu mă hidratam. Sau o făceam inutil. Eram leșinată. Simțeam că nu mai rezist în starea aia nici măcar o clipă. Așa că am ajuns, bineînțeles, la perfuzii. Sau la ”restaurantul Giulești”, așa cum îi plăcea să spună uneia dintre doctorițele care mai veneau în salonul în care eram internată.

Am stat vreo patru zile la perfuzii și am prins ceva puteri. După alte patru zile, am luat-o de la capăt. Dar mi-am propus să mănânc și să beau apă, chiar dacă vomit de o sută de ori pe zi. Să zicem că din tot ce băgam pe gură, ajunsesm să scot tot pe gură cam 80%. Deci îmi mai rămânea și mie ceva din care să hrănesc mogâldeața din burtă.

Am trecut prin toate fazele, prin tot soiul de crize. Am căutat toate remediile posibile- naturiste și nu numai. Am încercat cu vitamine, cu medicamente împotriva grețurilor permise în sarcină, cu miraculosul ghimbir, cu exerciții de respirație, cu autosugestie, cu rugăciuni la toți sfinții cunoscuți și necunoscuți, cu exerciții de yoga… Aș fi stat în mâini și în cap, dacă mi-ar fi spus cineva că așa îmi vor trece. Nimic, dar absolut nimic nu a funcționat. Simțeam că nu se mai termină perioada aia. Și nu înțeleageam de ce spun atâtea femei că sarcina e cea mai frumoasă perioadă din viața lor. Eram frustrată că pentru mine nu e deloc așa, ba dimpotrivă. Nu puteam să mă bucur, pentru că nu aveam răgaz între reprizele de vomitat să fac asta.

Și pe lângă starea de rău continuu pe care o aveam, mă și copleșise teama că nu se va dezvolta cum trebuie copilul, pentru că nu îi asiguram nutrienții necesari. M-am consolat la momentul respectiv cu studiile făcute pe tema grețurilor în sarcină. Potrivit lor, în cazul femeilor care vomită în timpul sarcinii, există un risc mult mai mic de a pierde sarcina sau de a naște prematur. De asemenea, cercetările mai arată că grețurile și voma pot fi o metodă prin care organismul mamei apără copilul de anumite alimente ce ar putea fi nocive pentru făt în primul trimestru, când organele lui se dezvoltă.

Deci cum am trecut eu peste grețurile din sarcină? Cu mare chin. După luna a cincea am scăpat de ele. În ziua în care nu am mai vomitat parcă eram alt om. Parcă era mai mult soare afară, chiar dacă eram în mijlocul iernii, și parcă lumea era mai frumoasă. Mi-am dat seama că uitasem cum e să nu-ți fie rău. Puteam în sfârșit să mă bucur și eu de minunata și mult dorita sarcină. ( Nu a durat foarte mult bucuria, dar asta o să vă povestesc într-o altă postare, pentru că e o altă poveste lungă)

Slavă Domnului, am născut un copil perfect sănătos, cu o greutate normală: 3,060. O frumusețe de fetiță perfectă.

La scurt timp după ce am născut am uitat complet de grețurile din sarcină. Acum, când vorbesc cu alte femei însărcinate care au grețuri, nici nu prea mai știu să le dau detalii. Parcă a fost acum o veșnicie. Și un lucru îmi este foarte clar. Oricât de grea ți s-ar părea sarcina, greul cel mai mare începe abia după ce naști. Să fii mamă este cel mai minunat lucru, dar și cel mai greu.

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

10 thoughts on “Grețurile în sarcină. Cum am trecut eu peste ele și ce cred acum

  • 8 octombrie 2015 at 19:03
    Permalink

    Si eu am patit ceva similar. Si se spune ca daca esti insarcinata cu baiat nu ai greturi, iar daca esti cu fata, ai. FALS! La prima sarcina, cu Emma, nu am stiut ce sunt alea greturi matinale. In schimb, la cea de a doua, la Vlad, am avut, la fel ca si tine, ”grețurile de dimineață-de prânz-de seară-de între mese-și de peste noapte”.

    Reply
    • 9 octombrie 2015 at 14:48
      Permalink

      Da, in perioada aia mi se para cel mai greu din lume si simteam ca o sa mor daca mai vomit inca o data. Dar a trecut si acum parca am si uitat de ele. In timpul sarcinii am zis ca nu-mi mai trebuie o a doua sarcina. Acum nu mai sunt nici pe departe la fel de convinsa, ba dimpotriva :)

      Reply
  • 29 noiembrie 2015 at 10:41
    Permalink

    Si eu am patit la fel cand am fost insarcinata cu Maria. Greturile au inceput la 5 saptamani si dupa 3 saptamanii in care am vomitat tot ce mancam si beam am ajuns in spital cu 8 kg mai putine si cu risc de pierderea sarcinii. Am stat 2 lunii in spital, timp in care am crezut ca innebunesc. Mi-am zis ca nu voi mai face alt copil toata viata mea. Am nascut un copil perfect sanatos de 3 kg si foarte mancacios :). Dupa ce am nascut si am simtit cu adevarat ce inseamna sa fii mama nu am putut sa nu imi mai doresc un alt copil. Acum am 14 saptamani de sarcina si iar imi este rau doar ca nu la fel de rau.

    Reply
  • Pingback: Cum a ajuns nașterea copilului cel mai mare regret al vieții mele de până acum - Frici de mămici

  • 3 decembrie 2015 at 14:53
    Permalink

    La mine au inceput cand aveam 6 saptamani. Si nu a fost un inceput de greturi a fost direct vomitat,zici ca eram in griza de fiere.Am ajuns la spital in ziua aceea (locuind in uk,aici numai dupa 8-10 saptamani te considera gravida) mi-au dat perfuzii cu niste saruri,ceva injectii sa nu mai vomit ,m-au tinut o noapte acolo dupa care a doua zi dimineata mi-au spus ca data viitoare nu mai au ce sa imi faca si ca sunt externata.Am avut ceva pastile antivoma,dar eu vomitat cu tot cu ele.Am stat la pat 5 saptamani,doar la baie ajungeam rezemata de toti peretii,iar dus imi facea sotul dar simteam ca mor de la aburi.Am mers la control Si nu imi faceau nimic,imi schimbau doar pastilele antivoma pe care am refuzat sa le mai iau ca nu isi faceau efectul.Vomitam apa,la un momendat vomitam saliva,de mancare nu mai zic si ajunsesem de pur Si simplu simteam ca mor.Cand am implinit 11 saptamani am inceput sa nu mai pot manca Si bea nimic.Vomitam galben si chiar sange.Am fost dusa de urgenta in spital,mi-au dat aceeleasi perfuzii de saruri,injecti pe care nu ma ajutau deloc.Vomitam tot mai des cu sange Si at mi-au schimbat tratamentul,m-au tinut 4 zile in spital.Aveam cetoni in urina 6+(substanta chimica) ,dupa tot tratamentul nu a scazut decat la jumate insa a fost de apreciat ca nu m-au trimis acasa decat dupa ce am inceput sa mananc,sa beau apa Si cetoni 0 in urina.Acum am 13 saptamani,am doza dubla la antivoma,ranitidina pt stomac,nu mai vomit insa raul inca il simt.Daca imi este cald ,imediat se instaleaza raul si vomit din nou.Slava Domnului bebelusul este sanatos,nu l-a afectat nimic,am slabit 6 kg si astept sa trec de perioada asta ca sa ma bucur de burtica.

    Reply
    • 3 decembrie 2015 at 15:08
      Permalink

      Imi pare rau ca treci prin asa ceva. Iti doresc multa, multa sanatate si tie si copilului! Fii puternica! Stiu ca e foarte greu

      Reply
  • Pingback: Există sex după naștere? Singura mea fantezie după ce am devenit mamă - Frici de mămici

  • 13 mai 2016 at 13:47
    Permalink

    Buna ziua
    Este normal ca la 8 săptămâni de sarcină sa nu vomit ?

    Reply
    • 13 mai 2016 at 14:47
      Permalink

      Buna,
      E absolut normal. Sunt o multime de femei insarcinate care nu intampina nebunia greturilor. Bucura-te ca esti una dintre ele! :)

      Reply
      • 9 noiembrie 2016 at 6:02
        Permalink

        Haha exact!! Bucura te! Eu am 14 sapt si vomit si pt tot blocu :( de exemplu acum e 5 dimineata si stau si citesc pe net insa la 3 dimineata m a trezit foamea, am mancat o banana pe care am dat o imediat afara. Apoi clementine si o gutie la fel. Simt ca nu mai pot si mi este ft foame. Am greturi insa mi este si foame si nu stiu ce sa mai fac sa nu mai vomit tot ce mananc. Plus ca de la foame, cred, am dureri ft mari d cap. Simt ca o iau raznanb si ma simt vinovata ca nu ma pot bucura de sarcina asa cum se bucura lumea pe langa mine.

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook