România, țara unde abuzul față de copii e legal și agresorii sunt încurajați

Sunt atât de nervoasă, de indignată, de îngrețoșată, mă doare atât de tare ce se întâmplă, încât îmi bubuie capul la propriu, simt că îmi plesnește. Am plâns pur și simplu când am văzut motivarea deciziei judecătorului care a lăsat-o pe educatoarea-directoare bătăușă și traumatizantă de copii mici în libertate. Domnule, este inadmisibil!

Da, domnule, justiția este liberă în România și nu se lasă influențată de noi cei care trâmbițăm nedreptatea și ne răfuim cu ea. Sunt de acord cu asta până în măduva oaselor. Justiția trebuie să fie liberă. Dar liberă, domnule judecător, liberă de prejudecăți, liberă de șpagă, mită sau orice altă denumire mai au foloasele materiale primite de magistrați (căci ele au fost dovedite de-a lungul vremii și nu o singură dată), liberă de îndoctrinări absurde. Îmi este clar încă o dată că ei, micuții noștri, nu sunt apărați de nimeni. Nici măcar de noi, părinții lor, pentru că, culmea, nu o putem face!

De fiecare dată, fără excepție, m-am enervat groaznic când am văzut cazurile de copii agresați în școli și grădinițe. De fiecare dată, pe lângă faptul că l-am condamnat în mod evident și destul de vehement pe agresor, i-am condamnat și pe părinți. De ce? Pentru că eu mi-am zis că nu aș sta pe gânduri, aș depune direct plângere penală pentru oricine ar îndrăzni să-i dea o palmă copilului meu. O plamă, da, nu vorbesc de păruit, de târât pe jos, de jumulit păr din cap, așa cum s-a întâmplat la grădinița Flipper din Cotroceni, unde Ioana Neagu era directoare și unde își permitea să traumatizeze copiii mici fără niciun fel de remușcare. Și acest caz nu este unul singular, sunt o mulțime în țara asta, ăsta este singurul care a fost filmat și a și ajuns public.

Eu aveam convingerea (ce naiba o fi fost în capul meu!?) că dacă părinții fac plângere penală, autoritățile își vor face ele treaba mai departe.

Dar iată ce se întâmplă în cazul în care părinții fac plângere penală. Judecătorul decide următoarele:

El, cel care este îndreptățit să decidă soarta copiilor noștri, formând astfel și un precedent (nu sunt avocat, nu am cunoștințe juridice deloc, dar cred că are importanță), decide că directoarea care nenorocește copiii cum și când își dorește ea, plătită fiind de părinți, nu este considerată responsabilă pentru evenimentele din cadrul grădiniței pe care o conducea, responsabilitatea fiind a părinților. ( Vă vine să urlați de furie? Și mie, chiar am făcut-o. Dar părinții ai căror copii au fost târâți pe jos, ei ce simt?)

Așadar, magistratul liber de la sectorul 5 a decis că părinții și reprezentanții lor legali ”nu au probe care să ateste că faptele au avut continuitate.”  Adică imaginile cu copiii loviți și târâți pe jos, declarațiile părinților și ale altor angajați care au demisionat cu mult timp în urmă tocmai din cauza a ceea ce se întâmpla acolo, nu sunt probe.

Și cum mă băteam eu cu pumnul în piept că plângere penală scrie pe fruntea oricui ar îndrăzni să-i dea o palmă copilului meu, iată ce zice judecătorul liber al sectorului 5: ”o corecție izolată aplicată minorului nu e considerată faptă penală”.

Dar nu legea este neapărat de vină, deși am convingerea că nu avem legi suficient de clare care să ne protejeze copiii, ci felul cum o interpretează judecătorul, pentru că liber cum este el, poate face asta.

„Aplicarea unei corecții izolate, determinată de o greșeală a minorului – așa cum inculpata a justificat în cazul minorilor și care nu îi pune în pericol dezvoltarea fizică, psihică sau morală, nu constituie infracțiune prevazută de art.197 Cod Penal”.

Și pentru că nu sunt avocat, am căutat și eu articolul din lege, ca să știu cum sună legea care ar trebui să-mi protejeze copilul de abuzuri. Iată-l:

 ”Relele tratamente aplicate minorului – Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Oameni buni, ce dovadă mai clară că acei copii au fost puși în primejdie gravă, prin rele tratamente ( lovire, târâre, jigniri, amenințări, tras de păr) și că dezvoltarea lor morală și intelectuală, deci psihică (nu mai dormeau noaptea, aveau coșmaruri, plângeau din orice – cum spun părinții) mai trebuie ca această așa zisă femeie să ajungă după gratii? E necesar să ajungă în spital schilodiți fizic și psihic ca să fie suficiente probe? Oameni buni, vorbim de niște copii de câțiva anișori!!!

Zilele trecute ministrul Educației, Adrian Curaj spunea că, citez, această grădiniță ”nu există”.

Domnule ministru, vă spunem noi, părinții, ea există! Și există din cauza dumneavoastră și a predecesorilor dvs., pentru că nu ați fost și nici sunteți în stare să asigurați siguranța copiilor noștri în sistemul de învățământ, pornind încă din creșe.  Există din cauza dvs. pentru că în sistem intră oameni care nu au ce căuta în preajma copiilor, pentru că sunt condiții mizere în multe unități de învățământ, pentru că acești copilași în formare sunt puși să se uite la televizor pentru ca educatoarele să-și bea cafeaua, pentru că micuții noștri fără apărare sunt adormiți cu palma sau mai rău, pentru că activitățile din programă nu sunt nici măcar luate în seamă fiindcă doamnele educatoare au alte treburi mai importante în timpul programului de lucru, când sunt plătite de noi. Și atunci părinții fac eforturi (mulți dintre ei) să-și dea copiii la o grădiniță privată, sperând că acolo micuții vor fi tratați cum se cuvine din toate punctele de vedere.

Mărturisesc că doar întâmplarea face ca grădinița la care este copila mea să fie acreditată. Vreți să știți care a fost primul criteriu după care am ales-o? Vă spun sincer, nu mă ascund. Să aibă camere, să-mi pot vedea copilul tot timpul. Tocmai pentru a mă asigura că nu va fi abuzat în vreun fel copilul pe care eu mă străduiesc să-l cresc sănătos fizic și psihic. Da, mai apoi am luat în calcul și alte criterii, dar acesta a fost primul.

Un lucru îmi este clar și o spun cu lacrimi și furie. Violența asupra copiilor este tolerată și chiar încurajată în România. Ăsta este adevărul. Pentru că, nu-i așa, copiii nu au drepturi, ei pot fi bătuți, pot fi târâți pe jos, pot fi traumatizați. Asta nu le afectează nici dezvoltarea fizică, nici pe cea psihică.

Dragi părinți, cât mai tolerăm? Nu e responsabilitatea noastră să ne apărăm copiii? Nu credeți că ar fi momentul să luăm atitudine? Nu credeți că ne trebuie legi care să ne protejeze copiii? Nu credeți că grădinițele și școlile ar trebui să aibă personal calificat și să existe teste psihologice reale pentru cei cu care ne lăsăm copiii? Nu credeți că ar fi normal ca acest personal să fie supravegheat, cu camere? Nu credeți că interesul copilului și siguranța lui trebuie să primeze? Dacă pentru asta trebuie să ieșim în stradă, nu credeți că a venit momentul să o facem?

Surse: mediafax.ro, stirileprotv.ro, legeaz.net, digi24.ro

4 thoughts on “România, țara unde abuzul față de copii e legal și agresorii sunt încurajați

  • 6 aprilie 2016 at 14:54
    Permalink

    De acord. Va inteleg furia; si eu am avut aceeasi reactie. Totusi este o eroare in articol: nu inteleg legatura dintre Ministerul Educatiei si o gradinita neinregistrata nicaieri care nu a cerut avizare/acreditare. Din punctul lor de vedere nu exista deoarece nu au autoritate aici. Cadrele didactice poate nici nu erau cadre didactice cu patalama. Adica ei nu o pot inchide pt ca nu este in evidenta lor. Parintii ar fi trebuit sa ceara documentele de avizare/acreditare si apoi sa se faca o sesizare…D-zeu stie cui. Cate bone „la negru” nu vad zilnic. Parintii sunt multumiti, copiii zburda in voie prin parc supravegheati sau nu prea. Acasa ei stiu cum decurg lucrurile. Sunt curioasa cum se faceau darile catre stat: impozite etc. Cum de s-a spart buba abia acum? Garda financiara ce pazea? Vecinii nu vedeau nimic?

    Reply
    • 6 aprilie 2016 at 15:40
      Permalink

      Din punctul lor de vedere nu exista, deoarece nu au nicio autoritate. Aici ai dreptate. Legatura intre Ministerul Educatiei si ce se intampla acolo este exact cea despre care am scris. Faptul ca principalul motiv pentru care multi dintre parinti (si eu personal) aleg sa-si dea copilul la o gradinita privata este reprezentat de conditiile din gradinitele de stat, de programul lor, de lucrurile pe care le-am scris in articol. Si, da, ai dreptate, erau o multime de nereguli acolo, si cate or mai fi prin alte asemenea asa-zise gradinite. Tocmai de asta cred ca noi, parintii, ar trebui sa luam atitudine.

      Reply
  • 6 aprilie 2016 at 15:10
    Permalink

    Ai mare dreptate!!! citesc si simt aceleasi lucruri. Observ ca trebuie sa ne facem dreptate singuri, caci legal nu se mai poate!!!

    Reply
    • 6 aprilie 2016 at 15:41
      Permalink

      Da, asta este solutia, asta spun si eu. Sa luam atitudine, iar la noi in tara atitudine inseamna sa iesim in strada, sa ne facem auziti. Asa ca asta cred ca trebuie sa facem.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *