miercuri, noiembrie 6, 2024
Ciorbe și supeRețete

Ciorbă de lobodă sau ”mami, mai vleau ciobiță loz”

Eu abia aștept să apară loboda proaspătă pe piață, ne place foarte mult ciorba de lobodă. Și e musai să fie colorată loboda, să iasă ciorba ”loz”, adică roz. Pentru că fii-mea e înnebunită după ”ciobiță loz”.

Pe lângă culoarea frumoasă pe care o dă ciorbei, loboda este și sănătoasă. Are multă vitamina K, deci e bună pentru sistemul circulator, ajută la fixarea calciului, stimulează metabolismul, detoxifiază organismul și, nu degeaba apare ea primăvara, combate astenia.

Și dacă mai pui la socoteală că este gustoasă, ieftină în sezonul ei și se prepară și foarte repede ai toate motivele să faci o ”ciolbiță loz”. Eu știu că sunt multe feluri de a face ciorba de loboda, chiar de curând îmi spunea cineva că o face complet diferit, dar asta este varianta care nouă ne place mai mult și mai mult.

Am folosit așa:

  • 6-7 legături de lobodă
  • 2 legături de ceapă verde
  • 2 morcovi
  • 1 păstârnac
  • 1/2 de țelină mică
  • 2 cartofi mov (ca să fie și ei roz în ciorbă)- dar se pot pune orice fel de cartofi sau se poate renunța la ei
  • 2 legături de leuștean
  • 500 de ml de borș (depinde de gust și de cât de acru este)
  • 2-3 roșii tocate
  • 3 ouă
  • sare după gust (peste 1 an)

Am tocat toate legumele și le-am pus la fiert într-o oală în care am pus vreo 4 litri de apă, mai puțin roșiile. Le-am lăsat cam 10 minute la fiert, până morcovul și cartoful au fost aproape fierte. Am pus apoi și roșiile.

 

Am spălat bine, bine loboda, am tăiat destul de mare și am pus-o și pe ea. În timpul ăsta am fiert borșul (e mai gustos fiert înainte) și apoi l-am pus și pe el în oală. Am potrivit de sare și am pus și leușteanul tocat. La final, am bătut cu furculița cele trei ouă și în timp ce oala era încă pe foc le-am răsfirat prin oală, puțin câte puțin, împrăștiindu-le cu furculița ca să obțin franjuri. Și asta este tot. Nouă ne place rece cu ceapă verde lângă.

ciorba_loboda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *