Ziua de ieri. Punct și de la capăt

Ziua de ieri a fost una pe care eu am început-o plină de optimism. Am sperat mult pe parcursul ei, dar la un moment dat am realizat că nu sunt realistă. Am realizat că lumea mea mică e foarte mică și că scot capul foarte rar din ea, deși ea mă trage zilnic de mânecă în cele mai diverse moduri cu putință.

Ziua de ieri, la un moment dat, m-a zguduit zdravăn din lumea mea mică. M-am revoltat, am fost frustrată. Am stat și am căutat răspunsuri, unde am putut și cum am știut mai bine. Și, într-un final, le-am găsit. În discuțiile unor mame. Multe mame. Și am realizat că ignoranța nu este acolo unde acuz eu că este, la ceilalți, ignoranța este de fapt la mine. Simplul fapt că trăiesc în lumea mea este o dovadă de ignoranță.

Am conștientizat că eu mă gândesc foarte mult la viitor, la viitorul pe care mi-l doresc pentru copilul meu, pentru lumea în care el va crește. Viitorul ăsta îl vreau mai bun, pentru asta vreau schimbare. Mă gândesc că în prezent copilul meu este încă lângă mine, îl pot proteja, îl țin cât pot eu de mult departe de griji, de lacrimi, de durere și necazuri. Dar, în viitor, la un moment dat, nu voi mai putea face asta. Și ăsta este motivul esențial pentru care vreau ca lumea să se schimbe în bine până atunci.

În ignoranța mea însă, nu văd că sunt foarte mulți cei pentru care viitorul este pe plan secund, pentru că problemele de azi sunt cu mult mai arzătoare. Atât de arzătoare și de greu de îndurat încât nu mai pot vedea dincolo de ele, în viitor. E greu să-i spui cuiva care suferă cumplit – unei mame care nu are cu ce să-și crească copilul, de exemplu-  că dacă mai suferă încă un pic sunt șanse mari ca pe viitor să fie mult mai bine. Mesajul ăsta nu va prinde acolo, nu-l va auzi. Va auzi în schimb dacă îi spun că gata, s-a terminat, de acum va fi mai bine. Pentru că ieri asta s-a întâmplat. Mesajul ăsta a câștigat dincolo de orice altceva. Pensii mai mari, salarii mai mari, alocații mai mari, bani pentru toată lumea. Nu-i avem, dar îi dăm. Soluțiile imediate sunt cele care sunt cu adevărat apreciate, fie că ne place sau nu să acceptăm asta.

Vestea proastă este că nu există soluții atât de simple la probleme atât de complexe. Iar noi în țara asta avem probleme complexe, mult prea complexe. Iar soluțiile acestea simple nu fac altceva decât să adâncească aceste probleme.

Ce am realizat totuși, după ce am stat și am privit în gol întrebându-mă DE CE, este că nu, nu se schimbă mentalitățile într-un an, doi, trei.  Și nici pe cei cărora nu le pasă nu-i atingi până când viața însăși nu-i atinge. Îmi păstrez însă SPERANȚA și îndrăznesc să-mi reiau optimismul pierdut ieri și să cred că sunt șanse să se schimbe totuși în încă patru ani. Să fiu dezamgită acum și să nu mai continui să sper, să nu mai încerc eu însămi să schimb, ar fi cea mai mare greșeală. Nu asta este soluția. Lucrurile importante nu se obțin ușor.  Soluția este să-i pun punct zilei de ieri și să o iau de la capăt. Cu speranță, cu optimism, cu dorința de mai bine pentru viitorul și lumea în care va trăi copilul meu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook