Când mama are nevoie disperată de relaxare, copilul are nevoie disperată de mamă

Așa cum v-am povestit aici am avut parte în vara asta de o vacanță drăguță. Și ca în orice vacanță venită după o lungă perioadă de maximă oboseală, ce să vezi, mi-am dorit și eu să mă relaxez. Să stau să-mi lungesc cafeaua, tolănită pe un șezlong, să mănânc fără să mă grăbesc, să stau juma’ de oră cu burta la soare, ba chiar visam la aroganța de a citi o carte.

Am observat că cu cât îmi doream eu mai tare și mai tare să mă odihnesc și să mă relaxez, cu atât avea copila mai mare nevoie de mine. Și fix când aveam impresia că am cinci minute de liniște, ea avea o urgență ce necesita intervenția mea imediată. Și parcă totul devenea tot mai frustrant pentru amândouă. Asta până am realizat un lucru. Că fiecare dintre noi două își dorea ceea ce-i lipsea mai mult și fiecare voia să recupereze în aceste zile lipsurile. Eu căutam relaxarea, copila pe mine.

Cu toții știm că de departe cea mai mare nevoie a unui copil este afecțiunea părinților, mai ales a mamei. Și la fel de adevărat ca asta este și că mamele sunt oameni și au și ele nevoie de relaxare.

Ce cred că pierdem noi din vedere este faptul că între noi și copil există această legătură unică. Copilul nostru ne simte mai bine decât oricine, de foarte multe ori mai bine decât noi înșine. Iar de multe ori simte această nevoie de relaxare a noastră prin activități care nu-l includ ca fiind o absență sau chiar o respingere. Ori în astfel de situații copilul nu face nimic altceva decât să ceară și mai multă atenție.

Mi-a luat ceva timp să realizez că cu cât mai mult o rugam eu să mă lase să-mi termin cafeaua sau să termin capitolul sau să mai stau 5 minute întinsă, cu atât nevoile ei urgente care mă implicau pe mine se înmulțeau.

Bine, bine, ce-i de făcut? În situația asta înseamnă că mama nu se mai relaxează niciodată? Eu spre exemplu nu am vacanță fără copil niciodată. În cinci ani de zile de când sunt mamă, copilul a fost cu noi pretutindeni. Am un singur copil, iar pentru el, în vacanțe, singurii parteneri de joacă suntem noi, părinții. Și, cu toate astea, ca să funcționez, ca să reușesc să nu-mi pierd răbdarea cu copilul, ca să rămân zdravănă la cap am și eu nevoie de relaxare.

Soluția pe care eu am găsit-o constă în două variante:

-să umplu rezervorul copilului
-să facem cu rândul.

Așa cum ziceam, am realizat că fix cum mie îmi lipsise atât de mult relaxarea și odihna, la fel de mult îi lipsise și copilului meu vacanța și implicit timp îndelungat petrecut cu mine. Motiv pentru care am decis să mă ocup mai întâi de nevoia ei, ca abia apoi să mă ocup și de a mea. Ne place sau nu, să fii mamă înseamnă de foarte multe ori să punem nevoile copilului pe primul loc.

Vestea bună este că a funcționat. Cu cât am petrecut mai mult timp împreună, jucându-ne, citind povești, făcând diverse activități pe care ea și le dorea, cu atât mai mult era dispusă să-și găsească de lucru în momentele mele de relaxare. Atât timp cât am avut grijă să umplu rezervorul ei de afecțiune și atenție, cu atât mai independentă și mai dornică să se joace și singură a devenit.

Și, desigur, a existat și varianta a doua, în care am făcut cu rândul. Bineînțeles că vacanța este și în ce privește bărbatul din dotare tot despre relaxare, chiar dacă această relaxare se traduce în cazul fiecăruia dintre noi prin altceva. Ce a fost drăguț în cazul ăsta este că ne putem împărți cu copilul în funcție de activitățile față de care avem fiecare afinități. Adică în timp ce eu stăteam să-mi beau cafeaua și să răsfoiesc o revistă, copila se juca cu taică-su badminton. Sau fotbal. Sau orice implică sporturi (după care eu recunosc că nu mă omor). Iar în timp ce el se juca o DOTA, eu și copila coloram, modelam plastilină, făceam teatru de păpuși sau citeam povești. Așa că, la final, toată lumea era mulțumită. Iar atunci când facem cu copilul activități care ne plac și nouă (sau măcar nu ne displac), relaxarea poate veni la pachet.

Așadar, ce vreau să spun aici e că și vacanța cu copil poate fi vacanță pe bune. Și nu întotdeauna e musai să ne întoarcem mai obosiți decât am plecat. Până la urmă suntem o familie, vacanțele le petrecem în familie, iar nevoile fiecăruia dintre noi sunt la fel de importante.

Nu știu voi, dar eu deja visez la următoarea, deși n-am decât o săptămână de când m-am întors :)


Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *