Trecerea de la grădiniță la școală. Ce rămâne neschimbat

Si grădinița, și școala vin cu provocările lor, iar temerile și emoțiile părinților nu dispar, doar se modifică. Aceleași lucruri ne dorim pentru copiii noștri, să fie fericiți și sănătoși. Chiar dacă cresc și merg la școală, două lucruri vor rămâne întotdeauna neschimbate pentru ei: dorința de a se juca și nevoia de a petrece timp cu părinții Școala nu este și nu ar trebui să fie finalul copilăriei. De fapt, copilăria și jocul ar trebui să existe în noi mereu. Poate, dacă am privi cu toții viața prin ochi de copil și am învăța să ne jucăm mai mult, lucrurile ar fi mai bune și mai frumoase în viața noastră.

Nu o dată am reușit să mă pierd în jocul copilului și am fost uimită de cât de tare te poți deconecta de la grijile și problemele de zi cu zi. Mai ales că acum e un pic mai mare și ne putem juca tot feluri de jocuri ”de oameni mari”. Monopoly, Nu te supăra frate (unde fie ce o fi, mereu iese cu un pic de supărare :-D), Marocco, 101 sau Macao.

Dar cel mai mult ne place Lego. Și cel mai tare ne pierdem cu orele în el. La noi în casă e bucurie înmulțită cu 3 atunci când avem un Lego nou. Nu ne lăsăm până nu-l terminăm. Eu, în copilărie, nici nu visam la Lego. Să fiu sinceră 100% l-am descoperit cu adevărat și m-am jucat cu el de când sunt mamă. Între timp, am aflat și că aceste construcții au un rol benefic asupra dezvoltării copiilor.

Am citit un studiu potrivit căruia copiii pot folosi aceste jocuri de construcție în scenariile lor imaginare şi sunt dovezi că între construcţiile complexe din copilărie şi abilităţile avansate în calcul matematic în perioada adultă există o strânsă legătură. În plus, alte studii arată faptul că există o conexiune între abilităţile preşcolarilor de a recreea anumite structuri şi abilităţile matematice ale acestora. Și asta nu e tot. Jocurile de construcții ajută și la stimularea creativității și a limbajului.

Chiar cred că au multe beneficii jocurile de tip Lego. Și la ele eu aș adăuga și timpul petrecut împreună, în familie. Cel mai important, oricât ar crește copilul.

(P) Și pentru că tot vorbim despre Lego, și pentru că la noi în casă mereu e binevenit unul în plus, trebuie să vă spun despre un concurs simpatic lansat de Danonino. Prin intermediul lui puteți câștiga, zilnic, unul dintre cele 245 de seturi Lego. Daaar, mai ales despre marele premiu trebuie să vă zic: o excursie cu familia la Legoland, în Germania. Recunosc că eu la el visez :-D.

Mecanismul concursului e unul simplu. Cumpărați oricare 2 produse Danonino, înscrieți bonul prin sms sau pe site-ul Danonino – https://www.danonino.ro/promotie și intrați în tragerea la sorți pentru premii zilnice sau pentru marele premiu. Așadar, grăbiți-vă, mai aveți timp pana pe 10 octombrie să vă înscrieți la promoție!

Noi am descoperit de curând două produse – Danonino cu topper de biscuiți și Danonino de 70 de grame, care poate rezista 4 ore în afara frigiderului. Acesta completează numai bine gustarea și poate fi pus în ghiozdănel. Mult succes vă doresc la concurs! Și nu uitați să vă jucați mult! Fie că sunteți încă la grădiniță, fie că ați început școala. 😊

Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail.  Dacă te interesează imagini din viața noastră, te poți uita și pe Instagram. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *