Mamele bloggerițe sunt perfect de imperfecte

Am tot auzit în ultima vreme despre ”perfecțiunea” mamelor bloggerițe. Despre cum vor ele să demonstreze că-s mame perfecte cu copii perfecți, că au o viață perfectă, o căsnicie perfectă, job-uri perfecte. Un singur lucru am de zis despre asta: dacă noi și viața noastră am fi așa perfecte nu am mai avea despre ce scrie.

Raluca scria despre iluzia perfecțiunii și, după ce am citit la ea, mi-a tot sărit treaba asta în ochi peste tot. Vă mărturisesc sincer, eu nu cred că vreo mamă bloggeriță are sau are pretenția că ar avea vreo viață perfectă. Nu cred că se consideră vreuna mama și femeia perfectă. Cel puțin nu printre cele pe care eu le citesc. Și sunt multe.

Dacă e ceva perfect la ele este poate faptul că acceptă că sunt imperfecte, învață din greșelile lor și ale altora și-și construiesc propria viață perfect plină de imperfecțiuni.

Acum, după ce mi-am exprimat opinia față de restul mamelor bloggerițe, voi vorbi strict despre mine. Cred și sper că nu las cumva impresia unei vieți perfecte. Adică blogul meu se cheamă ”Frici de mămici”, deci din start nu-s perfectă că-s crizată și panicoasă.

Și cum spuneam și mai sus, dacă eu și viața mea am fi așa perfecte, n-aș mai avea clar despre ce scrie. Scriu despre problemele cu care eu m-am confruntat și despre rezolvările pe care le-am găsit eu, bune, rele, așa cum sunt ele. Normal că am probleme, normal că nu-mi ies toate, normal că am zile proaste și plâng, normal că am momente când mă gândesc ce fel de mamă sunt eu pentru copilul meu, ce fel de soție, ce fel de om. Normal că și copilul meu face crize și am momente în care parcă nu mai fac față și nu-s tocmai mândră de reacțiile mele,  altfel nu aș ști să scriu despre ele. Normal că greșesc, altfel nu aș avea din ce învăța.

Totuși, parcă nu-i ok nici să te vaiți într-una. Bine, eu mă mai vait, că e în job descriptionu’ vieții mele de femeie geamănă ce sunt. Dar mie una nu mi-ar plăcea să citesc pe cineva care se vaită încontinuu. Până și eu iau pauză de la văitat, am (tot mai) multe zile bune în care viața e frumoasă, cerul senin, când dragostea și fluturași diafani plutesc prin aer. Și asta pentru că învăț să fac față imperfecțiunilor din viața mea. Cred că fix despre asta este vorba, despre a-ți asuma imperfecțiunea, despre a învăța din ea și despre a împărtăși cu ceilalți ce-ai învățat.