Când încetezi să te mai simți copil
Probabil că e un pic bizar să spui că încetezi să te mai simți copil la 34 de ani, dar eu acum simt cu adevărat că s-a terminat copilăria, că s-a pus punct etapei asteia din viața mea.
Încetezi să te mai simți copil când ai impresia că toată copilăria ta și tot ce era legat de ea au dispărut deodată. Când locul copilăriei tale nu va mai fi niciodată la fel fără omul care a sfințit acel loc cu bunătatea lui. Când omul care te-a crescut și care ți-a fost toată viața alături, indiferent că ai împlinit 10, 20 sau 30 de ani, nu mai este. Când știi că nu-l vei mai avea niciodată aproape pe omul care-ți oferea siguranța că indiferent ce ți s-ar întâmpla pe lumea asta, acolo, în brațele sale, vei avea mereu loc și va fi mereu bine.
Încetezi să te mai simți copil atunci când nu mai poți suna să auzi vocea blândă care-ți oferea liniștea în timpul celor mai mari furtuni din viața ta. Când realizezi că mâinile calde, îmbătrânite de vreme și de muncă, nu te mai pot mângia când ai nevoie cel mai tare de-o mângâiere.
Când inima mare care bătea pentru toţi și-i ţinea uniţi pe toţi ca unul s-a oprit.
Există acest moment în viață când îți vin în minte, ca într-un film alb-negru, multe imagini din copilărie și conștientizezi că mare parte din ce ești azi atunci a fost sădit. Acest moment când vezi cum un om a avut mereu grijă să ude semințele din care tu ai crescut, să gonească norii și să cheme soarele, doar ca să ai lumină, să alunge buruienile ce ar fi putut să te umbrească.
Încetezi să te mai simți copil atunci când îți pierzi pentru totdeauna refugiul, îndrumarea, grija, alinarea, mâna caldă, vocea blândă, gândul bun.
Și atunci când încetezi să te mai simți copil, de drag, de dor și din respect, îți dorești atât de mult să ajungi la rândul tău refugiu, alinare, mâna caldă, vocea blândă, gândul bun.
Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu. Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! 🙂
Da! Aşa este! Zâmbim trist şi nostalgic când dau năvală amintirile frumoase! Avem şansa că aceste amintiri nu sunt puține! Iar când dorul este mare, căutăm fotografiile pentru a revedea chipul drag şi zâmbetul blajin al bunicii care are un loc special în sufletul nostru! Mereu!