Ce ne lipsește atunci când ne îngrășăm

Că tot a fost renumitul Dr. Oz pe la noi, pe plaiurile mioritice, mi-au atras atenția câteva chestii pe care le-a spus el. Și mi-a venit o poftă nebună să facă haz de necaz, că nu m-am putut abține.

Zice el că creierul ăsta al nostru complex are de fapt nevoie de patru lucruri absolut simple și banale pentru a fi în echilibru: apă, somn, sex, mâncare.  Când intervine un dezechilibru privind aceste lucruri, de cele mai multe ori, ne ducem spre mâncare.

Adică dacă nu bem suficientă apă, nu facem suficient sex (cât o înseamna asta) și nu dormim suficient, mâncăm ca să compensăm lipsurile celelalte. Simplu, nu? Iată cum văd eu lucrurile:

Păi, hai că n-ar fi așa complicat să bei apă, deși jur că am avut zile când în nebunia și alergătura mea uit complet să beau apă, dar ce te faci cu restul, tu, mamă?

Somnul la mine este un lux, rar reușesc să dorm mai mult de 5- 6 ore. Câteodată adunate, dar de multe ori cu pauze. Pauze de ”mami, vleau apă”, ”mami, vleau să stai aici cu mine”, ”mami, eu nu mai vleau să dolm (la 3 dimineața, când eu am ochii împăienjeniți, nici măcar nu văd)”. Și lista e lungă.

Niște mici… ponturi să le zicem,  pentru a ne odihni mai bine ar fi să ne culcăm musai înainte de 12, somnul e mai odihnitor înainte de 12. Să fie cât mai multă liniște și cât mai puțină lumină în camera în care dormim. Să fie maxim 20 de grade în cameră, dar să ne fie cald la picioare obligatoriu, chit că ne punem șosete. Și când vine sezonul cireșelor, cică mâncate înainte de culcare îți asigură un somn mult mai liniștit și odihnitor, conțin melatonină.
Și dacă mai reușim să ațipim măcar 20 de minute la prânz ar fi perfect. (Da, sigur, poate cu capul pe birou!) Nu în ultimul rând, e bine să avem o rutină privind somnul, adică aceleași ore de culcat și de trezit. Aici stau bine, eu am. Dar am și un feeling că culcatul la 1 noaptea și trezitul la 6 nu se iau în calcul.

Și despre sex, știți, am mai scris. Că singura mea fantezie ”sexuală” de când am devenit mamă e SĂ DORM. Și oricum cred că multă vreme de aici încolo voi fi în etapa sexului pe apucate. Adică ăla după ce adoarme copila, dacă nu cad și eu lată lângă ea și dacă nu adorm înaintea ei. Sau după ce adoarme copilu’, am strâns jucăriile, am spălat biberoanele și ne-am făcut duș, dacă nu cumva cădem și eu și el lați și unul dintre noi adoarme în timp ce celălalt vorbește cu el.

Oare dacă beau și mai multă apă se pune? Adică, ok nu prea îmi iese cu somnul și cu sexul, dar nu pot să compensez cu apă? De ce e musai să compensez cu mâncare? Că, da, mi-e clar că asta fac. Nu am niciun dubiu. Nu de alta, dar observ cum iar mi s-au transformat rochiile în tricouri.

Ah, și încă un detaliu. Cică nesomnul te duce musai către dulce. Pofta de dulce, aia de care eu nu scap neam, vine tocmai de la nesomn. Dar, zice nenea Oz că totul e să vrei să învingi dependența asta de dulce. Sevrajul, spune el, ar dura cam două săptămâni. Dacă timp de 2 săptămâni renunți la zahăr cică ești vindecat. Organismul nu mai cere. Așa o fi, mă gândesc serios să încerc. N-oi muri două săptămâni.

Și, cel mai important sau ce mi-a plăcut mie mult din spusele lui: fericirea este supraestimată. Nu astea au fost cuvintele folosite de el, astea sunt ale mele. Dar mi-a plăcut ideea. El a zis de fapt că ar trebui să căutăm în viață bucuria, nu fericirea. În interpretarera mea asta înseamnă că ar trebui să ne bucurăm mult mai mult de lucrurile mici și să nu mai căutăm sentimentul ăla ideal, utopic, de fericire.  El nu legase asta de îngrășat, dar eu am convingerea că al nostru creier are nevoie și de asta. Musai. Bucurie! Multă, multă! Din orice!

4 comentarii la „Ce ne lipsește atunci când ne îngrășăm

  • 30 mai 2016 la 9:01
    Permalink

    :)) buna dimineata, ma regasesc in spusele tale; asa e viata de mama 🙂

    Răspunde
  • 30 mai 2016 la 19:26
    Permalink

    Sa știi ca asta cu renuntatul la dulce- de unde și slăbitul, chiar funcționează….am incercat eu…renunți o perioada, mănânci sănătos și organismul se obișnuiește așa. Si totul a fost bine pana la… prima bucățică de ciocolata de după pauza (bine, la mine o bucățică înseamnă o ciocolata întreaga, altfel nu se pune :))) )….și de acolo s-a rupt firul:))

    Răspunde
    • 30 mai 2016 la 19:27
      Permalink

      Da, asta e si marea problema, ca o buctica inseamna de fapt o ciocolata intreaga :))))

      Răspunde
      • 31 mai 2016 la 10:11
        Permalink

        Lasă, ca și ciocolata aia pe care o savuram contribuie la fericirea noastră….. chiar dacă doar pentru moment, ca apoi încep remuscarile; și câte capricii ne facem noi, pana la urma? :))

        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *