Cum am ajuns la dieta cu ce vreau eu

Observasem în ultima vreme că nu mă simt deloc bine. Tot mai obosită, cu dureri tot mai dese de cap și de stomac. Bine, asta dura de mult timp, dar de curând se accentuase, așa că m-am oprit și am conștientizat niște lucruri foarte valoroase pentru mine.

Am realizat că, de câte ori îi puneam copilei să mănânce legume (ei îi puneam multe crudități, că e copil și trebuie să mănânce sănătos), ciuguleam și eu cu poftă din ele. Dar, ce să vezi, eu mâncam altceva. Puneam și la mine în farfurie o urmă de legume (doar cât să fie, să se vadă), dar completam cu alimente destul de grele. De obicei, multă carne, paste, cartofi, tot soiul de mâncăruri despre care eu știam că îmi plac.

Chiar și la restaurant terasă când mergeam, mă uitam în meniu la salate, parcă aș fi mâncat ceva ușor, gustos și răcoritor. Dar mereu sfârșeam prin a-mi comanda paste cu sos greoi, cărnuri, cârnați, lasagna, pizza sau mai știu eu ce. Și, aproape de fiecare dată, simțeam că am stomacul prea plin și prea greu. Nu mai aveam chef de nimic, nici urmă de energie.

Apoi, într-o bună zi, în timp ce vorbeam cu o prietenă despre faptul că iar m-am îngrășat, pentru că am mâncat de toate, fără să mai țin cont de nimic, m-am auzit spunând o chestie:

„Eu nu am fost niciodată slabă. Bine, poate doar atunci când eram bolnavă. Mereu am fost plinuță, mereu cu câteva kilograme în plus”

Am spus asta, exact așa, de zeci de ori. Cred că am și scris-o într-un articol. E o convingere pe care o am de când mă știu. Posibil de prin adolescență. Și, de atunci, tot oscilez între diete de tot felul și perioade în care mă îngraș din nou.

Ce spune ea despre mine? Că, deși nu cred în mod conștient asta, asociez ideea de a fi slab cu o formă de boală. Și, mai mult de atât, mereu m-am considerat ”plinuță”. E o etichetă a mea pentru mine, atunci când sunt indulgentă. Adevărul e că, de multe ori, m-am văzut grasă.

Am stat apoi și mi-am zis: Ok, mereu am avut câteva kilograme în plus. Dar în plus față de ce? Față de calculatoarele de greutate de pe net. Față de imaginile de femei perfecte din reviste, din social media și tv. Ok, asta e o mare prostie. N-o să fiu niciodată ele, sunt eu și asta e foarte bine.

Dacă nu contează eticheta de ”plinuță”, ce contează, de fapt?

Bine, dar atunci dacă eticheta asta de prea gras sau prea slab e doar o etichetă, ce contează? Păi contează să fiu sănătoasă și să mă simt bine.

Doar că eu nu mă simțeam, că de acolo am pornit. De la senzația de oboseală, de la lipsa de energie, de la durerile de stomac și de cap.

Mi-am luat ceva timp în care am fost atentă ce mănânc și cum mă simt.

  • Am realizat că atunci când mănânc carne (mai ales dacă e mai grasă, mai condimenată și în diferite amestecuri), am stomacul foarte greu. Deși toată viața mi-am spus că eu fără carne nu am energie, se pare că-mi cam ia din energie.
  • Am realizat că, după ce mănânc dulce, am o ușoară stare de greață și, câteodată, parcă mă doare și capul. Și parcă dulcele e prea dulce și am nevoie de ceva cu care să mă ”dreg” după. În scurt timp, am reușit să reduc semnificativ dulcele. Nu l-am eliminat, nu ăsta este scopul meu. Dar am redus cât să mă simt bine. Dar asta nu fără să țin cont de cele cinci lucruri importante despre care am scris mai jos.
  • Mi-am dat seama că, de multe ori, mănânc de sete. E foarte ușor să faci confuzia asta. Așa că mai întâi beau un pahar de apă.
  • Am realizat că nu beau apă suficientă. Dar sinsuficient nu înseamnă că nu bifez ăia 2 litri. Înseamnă că simt că mi-e sete, că am buzele și pielea foarte uscate, că e limpede că nu mă hidratez.
  • Am realizat că îmi plac foarte mult, îmi face bine și chiar mi-e poftă de curdități. De salate bune, bune. Și simple, simple. Că, după ce le mănânc, nu mă mai simt obosită, ba chiar am energie.
  • Am observat și că, de multe ori, cafeaua mă agită. Am redus cantitatea, nu am reușit să o scot din rutina mea. Am făcut multe schimbări și sunt mulțumită de ele, sunt mulțumită de mine. Îmi dau timp cu cafeaua.

Așa, fiind atentă, la ce simt înainte să mănânc, în timp ce mănânc, dar mai ales după ce mănânc, am ajuns la dieta cu ce îmi place mie.

5 lucruri care mă ajută să nu mai mănânc compulsiv, prea mult și prea rău pentru mine

Bine, dar poate că toate astea le observasem și le știam. Mi-era clar și înainte că anumite lucruri nu-mi fac bine. Era evident și de mult timp, pentru mine, că nu mi-e bine după ce mănânc o ciocolată întreagă, pe care o sting cu un pahar de vin.

Ce mă ajută, acum, să nu mai ajung în stadiul de a-mi fi rău de la mâncare sunt câteva lucruri testate și care funcționează:

  • Atunci când mă îndrept către frigider sau către orice loc cu mâncare, mai întâi respir de câteva ori, adânc, și sunt atentă doar la asta. Da, putem și merităm să ne dăm, la propriu, un minut, timp să respirăm. Sunt atentă cum inspir și expir.
    Apoi mă întreb: mi-e foame cu adevărat sau doar îmi mănânc emoțiile? Ce simt? Poate sunt tristă, poate sunt furioasă, poate mi-e frică de ceva. Iar dacă indetific una dintre ele, decât să mănânc ceva, mai bine îmi iau minutele alea să mă gândesc la asta. Sau să iau un pic de aer (măcar și la fereastră). Să plâng sau să lovesc o pernă.

Am învățat să-mi recunosc emoțiile, e cel mai important, dar pentru asta e nevoie de exercițiu. Și, totuși, chiar și cu mult exercițiu, este posibil, câteodată, să nu fac diferența între mâncat de foame sau de emoții. Așa că, pentru a evita să mai ajung să mănânc compulsiv, să bag ca sparta în mine adică, fac un alt lucru:

  • În timp ce mănânc, orice mănânc, mă gândesc, forțat dacă e cazul, la felul cum mănănc. Nu mă gândesc decât la ce am în gură, cum mestec, cum înghit, ce gust are. Am roșie, simt că e acrișoară și puțin dulceagă, îmi place. Are coaja mai tare, o mestec mai bine. O înghit. Poate părea banal și chiar prostesc, dar ajută mult. Nu te mai pierzi în emoții, ești atent la mâncare. Șansele să mai mănânci compulsiv, dacă ești atent încontinuu, la fiecare îmbucătură, sunt foarte mici. La mine asta funcționează.
  • Nu mai pun etichetă pe mâncare – asta e bună, asta e rea. Mâncarea este despre – corpul meu se simte bine sau nu se simte bine dacă mănânc asta? Mie mi-e bine sau nu mi-e bine?

Nu pot să nu menționez o chestie pe care am auzit-o la Kristina Kuzmic și care mi s-a părut foarte tare. Și funny. Atunci când ești în fața unei chestii pe care ai vrea s-o mănânci, te întrebi: E o mâncare cu care vreau să mă căsătoresc sau cu care vreau să am o aventură de-o noapte? Și, în funcție de răspuns, decizi ce faci mai departe 🙂

  • Lista de cumpărături. Am grijă să pun pe ea, în loc de chestii rapide de mâncat care îmi fac rău, chestii rapide de mâncat care îmi fac bine. Asta pentru că, atunci când nu am timp (sau nu îmi acord timp, mai corect spus) să fac ceva sănătos de mâncare, am șanse mari să ciugulesc prostioare după care nu mă simt bine.

Așadar, în loc să am la îndemână snacksuri de tot felul, mezeluri, bla-bla-bla, am la îndemână, mai nou, mixuri de salate, gata spălate și tăiate. Arunc un pic de gust peste ele (balsamic, poate câteva picături de ulei aromat), niște semințe sau poate câteva așchii de parmezan și gata. Ăsta e doar un exemplu.

Poate arunc repede niște roșii cu niște mozzarella și un pic de ulei aromat (dacă nu am busuioc proaspăt în casă) și fac o salată caprese. E ca și cum aș mânca pizza sau paste, doar că mă simt mai bine după. Asta nu înseamnă că am eliminat complet pastele și pizza. Doar că nu-mi mai e poftă de ele. Fiecare poate face alegerile lui.

  • Nu mă mai învinovățesc. E ceva extrem de important să nu mă mai învinovățesc. Mâncarea nu e pentru a te simți vinovat că o mănânci.

Nu e ca și cum, dacă mănânc salată sunt un om bun și valoros, iar dacă mănânc ciocolată sau amandină sunt un om mai puțin bun și cu mai puțină valoare. Mănânc ce mănânc și asta e. Eu sunt importantă indiferent ce aș mânca și este important cum mă simt. Orice relație nesănătoasă cu mâncarea are la bază relația nesănătoasă pe care eu o am cu mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *