Copilul și dulciurile. Cum ar trebui și cum putem noi

Știu că sunt extrem de multe discuții pe tema dulciurilor în alimentația copiilor. Și este bine că există multe discuții și multe controverse, pentru că e bine să fie tras un semnal de alarmă în privința asta.

Nu am abordat până acum subiectul ăsta din simplu motiv că eu nu-s vreo expertă în nutriție, nu am studii și nici nu știu despre alimentație decât din ce am citit în momentul în care am început diversificarea alimentației copilului. Dar am încercat să mă informez cât mai strașnic cu putință.

Pe de altă parte, dincolo de informațiile pe care le-am asimilat există și realitatea. Adică știu clar că zahărul este dăunător pentru copii și pentru adulți, dar asta nu înseamnă că l-am eiminat din alimentația noastră, așa cum au reușit să facă multe familii. Ei bine noi nu am reușit și vă mărturisesc sincer că nici nu cred că vom reuși. Eu persoanl recunosc că sunt dependentă de dulciuri. Am reușit să mă las de fumat după 10 ani în care am fost fumătoare, dar de dulciuri nu am reușit nici azi.

Și, nu, nu sunt nici mama perfectă care a reușit să-și țină copilul departe de zahăr, deși mi-aș fi dorit foarte mult să am atâta tărie. Dar am încercat să mă țin de câteva reguli, care deși nu-s cele mai bune sunt cele pe care eu și familia mea le-am putut adapta realității vieții noastre. Înainte însă de a vă spune regulile noastre, am zis să vorbesc un pic despre zahăr, să pun la un loc informațiile pe care eu le-am cules.

De ce nu este bun zahărul

Pentru că în afară de aportul energetic dat pe moment, zahărul nu conţine deloc substanțe nutritive. Este o ”calorie falsă”, așa cum este şi alcoolul.  Iar zahărul alb, rafinat este cel mai rău, pentru albirea lui, în procesul de rafinare, se foloseşte dioxid de sulf, un aditiv alimentar cunoscut sub denumirea de E 220 care nu e deloc bun pentru sănătate.

Ba, mai mult, nu numai că nu aduce nimic bun organismului, zahărul consumă din resursele de vitamine și minerale ale organismului. Pentru a neutraliza zahărul din sânge, organismul nostru consumă  calciu, magneziu, crom, cupru, vitaminele B și probabil nu doar atât. Deci, nu numai că nu ne aduce nimic, dar ne și ia și ne ia chiar imunitatea de care avem cel mai mult nevoie.

În plus, este un lucru dovedit că zahărul provoacă dependență. În cazul copiilor e și mai rău provoacă agitație, nervozitate și infuențează negativ hormonii de creștere. Nu mai vorbim de excesul de zahăr care poate duce la diabet și obezitate, probleme cardiace. Da, chiar și la copii, de-asta vedem obezitate de la vârste tot mai fragede.

De la ce vârstă putem da zahăr copilului și cât putem da

Specialiștii spun că nu trebuie să introducem zahăr în alimentația copilului decât după vârsta de 3 ani. Și aici vorbim de zahărul adăugat, nu de zahărul natural conținut de alimente.

Un copil cu vârsta de peste 3-4 ani poate consuma până la 30 de grame pe zi, iar dacă vorbim de alimente cu conținut natural de zahăr se poate ajunge până la 60 de grame. Ca idee, o linguriță rasă de zahăr are aproximativ 7 grame de zahăr.

Nutriţioniştii spun că un aliment sănătos trebuie să conţină între 5 şi 15 grame de zahăr la 100 de grame, peste 15 grame ar trebui să ne punem semne de întrebare.

Am zis să fac o listă cu câteva fructe și cu cantitatea de zahăr pe care o conțin ele în mod natural, că să ne dăm seama despre ce vorbim:

– Pepene roșu: 7 g zahăr la 100 gr fruct;
– Căpșune: 5 g zahăr la 100 gr fruct;
-Cireșe: 14.6 g de zahăr la 100 de g de fruct
-Pere:10,5 g zahăr la 100 de grame de fruct
– Banană: 15 g zahăr la 100 g fruct;
– Măr: 10 g zahar la 100 g fruct;
– Ananas: 12 g zahăr la 100 gr fruct;
– Portocală: 9 g zahăr la 100 gr fruct
-Kiwi- 10.5 g de zahăr la 100 de grame de fruct

Și ca să înțelegem și mai bine, un măr are cam 120-150 de grame, o banană are 150-180 de grame, aproximativ.  Însă nu doar fructele conțin zahăr, ele însă conțin mai mult. Cam tot ce mâncăm conține zahăr, inclusiv produsele lactate, legumele, ouăle, nucile.

Și tot ca idee, ca să nu enumăr aici doar niște cifre fără sens, vă spun că o bomboană poate conține cam 10 grame de zahăr, o gumă de mestecat conține 5-15 grame zahăr, iar un iaurt cu fructe din comerț poate conține aproximativ 20 de grame de zahăr la 100 de grame de produs, o ciocolată (nu cea neagră) poate conține și 50 de grame de zahăr.

Și nu întotdeauna pe eticheta unui produs scrie zahăr. Poate scrie și sfecla de zahăr, suc cristalizat din trestie de zahăr, suc evaporat din trestie de zahăr, fructoză, dextroză, sucroză, sirop de porumb bogat în fructoză, miere, maltodextrină, sirop de arțar, melasă, etc. – tot zahăr înseamnă.

Cum ne împăcăm noi cu dulciurile

Așa cum am spus, eu și familia mea suntem departe de perfecțiune în ceea ce privește zahărul și dulciurile în general.

Ce am reușit să fac, dacă pot spune că asta a fost o reușită, a fost să nu-i dau copilului zahăr adăugat până la 2 ani. Știu că multă lume spune că un copil poftește, dar nu are cum să poftească la ceva ce nu cunoaște. Poate să-și dorească să imite mama sau tatăl, asta clar da, dar nu poftește.

Am fost întrebată la o postare cum a fost posibil să nu vadă la alți copii bomboane și ciocolată și să nu ceară? A fost posibil pentru că, deși a văzut, dacă până la vârsta aia nu gustase, nu știa ce sunt, deci nu poftea.

De ce nu am ținut-o departe de zahăr până la minim 3 ani, așa cum este recomandat? Pentru că nu am putut. Acesta este răspunsul cel mai sincer. La 2 ani am dat-o la grădiniță, unde, din meniu făcea parte, la prânz, și un desert. M-am consolat cu gândul că este desert făcut în bucătăria grădiniței cu conținut redus de zahăr.

Și da, după contactul cu zahărul și colectivitatea am început marea bătălie, pe care eu personal nu am câștigat-o. Dar aș vrea să cred că nici nu am pierdut-o.

De ce spun asta? Eu m-am gândit așa: dacă îi interzic complet copilului produsele pe care le vede la ceilalți copii și pe care nu e exclus să le și guste de la ei, nu fac altceva decât să nasc imense frustrări și dorința de cât mai multe dulciuri, fără discernământ.

Așa că am acceptat și dulciurile din comerț, la un moment dat. Dar cu limită. Iar limita asta am impus-o nu numai la dulciuri, dar și la jucării. Un singur lucru. Când intrăm în magazin, Sophie are voie la un singur lucru dulce, o singură jucărie, etc. Din rațiuni de buget, de sănătate, i-am explicat cum am știut eu mai bine pe înțelesul ei.

Și, ce i-am mai explicat și mă bucur enorm că a înțeles, a fost că trebuie să citim etichetele produselor, pentru că foarte multe dintre ele conțin chimicale care ne îmbolnăvesc, ne încetinesc creșterea (și copiii toți își doresc să fie mari), ne agită, ne fac rău. Așa că, acum, de câte ori vede ceva pe raftul magazinului, și da, vede mereu o mie de lucruri, ia produsul, mi-l dă și mă întreabă: ”Mami, ia uite, ce scrie, are chimicale?”

Da, știu, cele mai multe produse au aditivi și zahăr și prostii, asta este lumea în care trăim și la care trebuie, vrem nu vrem să ne adaptăm. Așa că, deși copilul meu  mănâncă și dulciuri din comerț, și ciocolată, și bomboane și gustă din toate, fac tot posibilul ca din ce există să le aleg pe cele mai puțin rele. Și cu măsură, și cu limite.

În schimb, pentru că eu una nu am reușit să-mi țin copilul departe de zahărul adăugat, atunci când gătesc în casă, când fac dulciuri de casă și fac des, încerc pe cât posibil să reduc drastic consumul de zahăr. Nu folosesc deloc zahăr alb rafinat. Ci doar zahăr brut și cât de puțin pot. Perefer mierea sau siropul de agave sau să îndulcesc de exemplu cu o banană când rețeta îmi permite.

Știu că alegerile mele sunt departe de a fi printre cele mai bune, dar sunt cele mai bune la care noi ne-am putut adapta.

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! 🙂