Acel lucru pe care toți copiii au nevoie să-l audă

Și nu doar ei, aș completa titlul. Eu cred că noi, oamenii, fie că suntem copii, fie că suntem adulți sau doar copii cu pretenții de adulți, indiferent cum suntem, avem nevoie să auzim și să simțim cam același lucru. Da, îmi asum riscul să generalizez, deși nu fac asta prea des, tocmai pentru că suntem atât de diferiți, gândim și simțim de multe ori atât de diferit.

Dar îndrăznesc să spun că există ceva ce fiecare dintre noi își dorește, și nu doar că își dorește, are nevoie să audă de la omul iubit, fie că e mama, tata, iubitul, soțul sau oricine ar fi pentru fiecare acest om iubit. Desigur, pentru fiecare poate exista o formulare anume a acestui lucru, dar în esență este același.

De exemplu, pentru copila mea totul se reduce la cine îi este prieten și cine nu. Niciodată nu-i va fi prietenă decât o persoană cu care se înțelege bine, la care ține și care ține la ea, de care se simte aproape, cu care poate fi ea oricum ar fi. Atunci când cineva o supără sau îi rănește sentimentele ea îi spune clar asta prin ” nu mai ești plietena (plietenul meu)”.

Și nu mi-a fost deloc ușor când mi-a spus mie ”mami, nu mai ești plietena mea”. Îmi spunea asta când avea crize de furie, crize pe care le are câteodată din motive absolut stupide (în opinia mea). De exemplu pentru că nu i-am dat apă în paharul pe care îl voia ea în momentul ăla (și ar fi trebuit să ghicesc cumva care e ăla, pentru că ea nu mi-a spus). Nu-s perfectă, nu pot să ghicesc ce gândește și ce își dorește mereu copilul meu. Nu sunt câteodată în stare să-mi dau seama foarte bine nici ce îmi doresc eu cu adevărat, darămite altcineva. Și nici nu e o miză pentru mine asta, pentru că sunt momente în care lucrurile pe care și le dorește ea nu pot fi îndeplinite.

Și da, de multe ori fac greșeli, mult mai mari decât că-i dau apă într-un pahar care ei nu-i place. Și da, se supără pe mine. Și da, mă supăr și eu de multe ori când face prostii. Mă enervez, deși mi-aș dori să-mi păstrez mereu calmul. Dar, indiferent ce s-ar întâmpla și indiferent cât de tare s-ar supăra ea pe mine sau eu pe ce face ea, îi spun mereu același lucru. Și anume că eu sunt mereu prietena ei, chiar dacă ea e supărată pe mine, chiar dacă eu m-am supărat din cauza a ceea ce a făcut. Sunt mereu prietena ei pentru că e fetița mea și o iubesc mereu, chiar dacă ea greșește sau eu greșesc.

Și da, eu asta cred că are nevoie să audă orice om, indiferent de vârstă, sex, nivel. Că îi este cineva alături orice ar fi. Cred că noi toți avem nevoie să știm că avem lângă noi pe cineva care să nu iubească așa cum suntem, cu bune și cu rele. Cred că asta ne dă încredere și putere să mergem mai departe în viață, mai ales atunci când simțim că e greu. Uneori poate prea greu.

E drept, poate puțini dintre noi găsesc în viața asta un alt om care să ne iubească necondiționat. Spun ”alt om” pentru că toți, buni sau mai puțin buni, așa cum suntem, ar trebui să avem deja un om care să ne iubească exact așa cum suntem. Pe mama.

Iar eu, oricât de imperfectă aș fi în raport cu copilul meu, chit că fac câteodată greșeli pe care le regret, chit că nu mi-e ușor mereu să fiu mamă, chit că mă plâng de multe ori că sunt prea obosită (pentru că sunt), știu că sunt o mamă bună atunci când copila mea îmi spune ”mami, tu ești meleu plietena mea. Și când ne-am supălat ai fost tot plietena mea. Că noi suntem o familie, și suntem plieteni și când suntem supălați”. Dacă mi-a spus asta și o repetă, pot răsufla ușurată. Job done. E unul dintre cele două lucruri pe care mi le doresc cel mai mult: să fie sănătoasă și să știe că-i sunt aproape indiferent ce s-ar întâmpla. Să știe că la mine poate veni mereu, că eu îi pot fi refugiu orice ar fi.