Când nu mai știu ce să fac, sunt sinceră

Nu, nu vreau să spun despre mine că în general nu-s sinceră. Ceea ce vreau să spun de fapt este că atunci când mă lasă nervii și nimic nu funcționează, când simt că nu mai pot, îi vorbesc copilului meu micuț fix ca unui om mare care înțelege totul. Și chiar dacă e încă un om mic, știu sigur că mă va înțelege dacă îmi deschid sufletul, întotdeauna o face.

Așadar, când ajung la capătul puterilor, când nu reușesc să-mi găsesc răbdarea pentru explicații, când nu pot face față nu-urilor succesive, recunosc sincer în fața copilului că nu mai pot.

-Mami, acum sunt foarte nervoasă, am avut o zi proastă,  nu pot să am răbdare, îmi pare foarte rău. Te rog să mă înțelegi și să faci ceea ce te-am rugat. Faptul că nu mă asculți mă supără și nu îmi doresc deloc să ne supăram una pe cealaltă.  Deci, te rog frumos, hai să strângem jucăriile și să mergem la baie.

Discuția asta sinceră mă ajută și pe mine să mă liniștesc, să conștientizez că omulețul din fața mea nu are nicio vină pentru nervii mei. Dar îi arată și copilului că e ok să ai momente dificile, momente când nu mai poți. Dincolo de toate astea, copilul meu înțelege că în acel moment e important să facă ceea ce l-am rugat. Și va face.

-Am înțeles, mami. Dal de ce, mami, ai avut o zi glea? Cine te-a supalat pe tine?

Cam asta e rezultatul mărturisirii mele sincere. Și cu asta se sting multe lucruri nedorite, multe discuții în contradictoriu, nervi, supărări.  Am în față mea un copil de 3 ani, aproape 4, cu care pot discuta despre ziua mea grea. Nu o împovărez cu greutățile mele, dar îi răspund scurt și pe înțelesul ei.

Nu consider că e bine să abuzez de această mărturisire sinceră a faptului că nu-s în stare să gestionez anumite situații, pentru că-mi lipsesc nervii și răbdarea, pentru că am și eu momentele mele proaste, extrem de proaste. Dar câteodată, când chiar simt că nu mai pot, o fac. Eu consider că e mult mai bine decât să țip la copil, să fiu agresivă verbal, să spun ceva ce voi regreta cu siguranță.

Nu cred că trebuie să fiu o mamă perfectă pentru copilul meu, nu am cum, îmi este imposibil. Sunt atât de imperfectă, ar însemna să mint. Nu am chiar tot timpul răbdarea necesară, am și momente în care paharul mi se umple și nu mai pot.  Tocmai de-asta, eu cred că e cu mult mai ok să fiu sinceră când nu mai pot. Și să-i arăt și copilului că e normal în lumea asta să fii om, cu bune și cu rele. Că nu-i nimic în neregulă cu tine dacă nu ești perfect.

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine!  🙂