De ce nu cred în părintele blând și părintele sever

Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi s-a părut o idee bună ”joaca” asta de-a polițistul bun și polițistul rău când vine vorba de familie.

Bine, ca să merg și mai departe eu nu am înțeles niciodată de ce un copil trebuie să știe de frică un părinte, oricare ar fi el. Una este respectul și cu totul altceva este frica.  Dar de data asta nu dezbat violența în familie, oricum nu consider că ar fi ceva de dezbătut pe tema asta, mi-am spus punctul de vedere de atâtea ori.

Ce vreau să spun este că nu am înțeles niciodată treaba asta ”lasă că vine taică-tu/ maică-ta și vezi tu”. Adică de ce unul dintre părinți trebuie să fie sperietoarea familiei? Vi se pare o idee bună? Mie, vă spun sincer, că nu.

Dar, dincolo de amenințarea asta cu unul dintre părinți, mai este un lucru care se întâmplă chiar și în familiile care sunt conștiente că violența nu este o cale de a educa și de a crește un copil. Familiile în care însă părinții nu se pun de acord în privința anumitor lucruri. Și unul zice nu atunci când copilul vrea ceva, iar celălalt spune da.

Iar partea asta, mărturisesc sincer că, de foarte multe ori, e greu de controlat. Eu am fost de multe ori tentată să spun da, după ce bărbatul a spus nu. Ba că mi s-a părut că poate exagerează, că nu era chiar o tragedie dacă ar fi lăsat-o să facă sau să ia X lucru,  ba că mi s-a făcut prea milă și mi s-a rupt inima văzând lacrimile copilului.

Și da, s-a întâmplat și invers. Nu o singură dată am văzut bărbatul că se uită urât la mine când ridic tonul sau spun nu la anumite lucruri. Îi simt privirea, îmi dau seama că nu este de acord cu mine și este tentat să mă contrazică, dar nu o face. Nu atunci, acolo, de față cu copilul.

Recunosc că după ce trecem de momentul ăsta, ne contrazicem între noi, nu suntem cuplu perfect. Suntem două persoane diferite, cu opinii și viziuni diferite, însă le dezbatem între noi, nu zăpăcim copilul.

Mi se pare evident că zăpăcim copilul. Dacă tati îi spune că nu are voie să facă un lucru, iar eu, numai ca să nu mai văd lacrimile, spun da, copilul ce mai înțelege? Păi înțelege în primul rând că lucrul ăla interzis nu e de fapt interzis, doar că tati e rău și nu vrea să-l lase să facă lucrul pe care el și-l dorește.

”Hai, mami, doar de data asta” sau ”hai, măi, lasă-l acum” și altele de genul ăsta nu fac altceva decât să producă confuzie în mintea copilului. El nu înțelege că acel lucru nu este un lucru bun de făcut. Și mai înțelege și că regulile nu-s chiar reguli.

Poate credem că este o dovadă de dragoste din partea noastră să cedăm atunci când tatăl (sau mama, după caz) spune nu, pentru că ne vedem copilul trist. Dar acționând așa nu-i facem bine copilului. Copilul realizează că familia lui nu este o familie unită. Iar asta îi va da un sentiment de nesiguranță. Pentru că un copil se simte în siguranță când familia este unită, când mami și tati sunt în consens. Când știe că regulile sunt reguli, că și mami și tati spun același lucru.

Poate credeți că sunt prea mici copiii noștri ca să realizeze asta, dar îi subestimăm, ei înțeleg mult mai multe decât credem noi. Și au nevoie de reguli, iar aceste reguli nu pot fi într-un fel la mami și în alt fel la tati.

Copilul are nevoie de dragostea ambilor părinți, nu are nevoie nicicum să știe că un părinte este mai bun și unul mai rău. Până la urmă, familia pe care o are cât este copil este familia pe care va avea tendința să și-o creeze când va fi adult. Așa că, dacă ne dorim ca micuțul nostru să-și întemeieze la un moment dat o familie sănătoasă și echlibrată, un prim pas este să-i oferim noi acest exemplu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *