Etapele somnului la părinți și copii

Nu puteam nicicum să înțeleg, înainte de a avea copil, oamenii care puneau capul pe pernă și în secunda doi dormeau tun.

Insomnii de femeie nemăritată

Ba chiar îmi amintesc și acum ce crizată eram când mă mai ciondăneam cu al meu viitor soț. După fiecare repriză  iscată cel mai adesea pe seama jocurilor pe calculator, cărora nu le vedeam neam utilitatea și care ne mai și furau din timpul împreună, el punea capul pe pernă și adormea instantaneu. Eu mă uitam și nu-mi venea a crede. Și dă-i, și foiește-te, și răsfoiește-te, poate, poate o simți și s-o trezi. Nimic. Dă-i trântește ușa ”accidental”, dă drumul la apă, controbăie prin farfuri și pahare la bucătărie, nimic. Cum, domnule, să dormi în felul ăsta după o ceartă? Păi chiar așa?  Ei bine, chiar așa. În funcție de cantitatea de nervi, ciudă și frustrare pe care le aveam, îl trezeam sau nu. Cel mai adesea nu, mai orbecăiam prin casă o vreme (poate și ore) și într-un final adormeam și eu, cu mare, mare efort.

Somnul de sarcină

Apoi am rămas însărcinată. În primele luni mi-aș fi dorit să dorm și pe stradă. Mereu am avut convingerea că dacă aș fi închis ochii la muncă, adormem așa, în fund, pe scaun. Nu s-a întâmplat. Dar în rest, adormeam peste tot, la orice oră.

De prin luna a șaptea mi-au revenit insomniile. Nu reușeam să dorm nici măcar o oră toată noaptea. Abia de la 5-6 încolo ațipeam. Ce-i drept, mă cam trezeam pe la prânz, buimacă și apoi dornică să întorc casa cu fundul în sus.

Aproape de luna a 9-a deja dormeam doar în fund, sprijinită de un imens maimuțoi de pluș, altfel simțeam că nu am aer.

Somnul de mamă

Apoi a venit măreața zi, mi-am cunoscut minunăția de copil. Și avem să aflu că poveștile mamelor care nu dorm noaptea nici două ore legate nu erau de fapt povești.

În primele luni, când reușeam să dorm 4-5 ore din 24, și astea în muuulte reprize, eram în rai. Dar asta se întâmpla foarte rar. Îmi amintesc că am fost la controlul de 6 săptămâni, la ginecolog, iar doctorița m-a avertizat că ar trebui să am grijă, nu ar fi ok să rămân însărcinată imediat după nașterea prin cezariană. Mă uitam la ea și aveam impresia că are chef de miștouri. I-am zis clar că singura mea fantezie este să dorm măcar 3 ore legat.

Eram atât de obosită încât, atunci când ieșeam cu Sophie la plimbare, nu mă așezam niciodată pe bancă în parc, de teamă să nu ațipesc. Asta pentru că la mine nu funcționa niciodată dormitul în timp ce doarme copilul, aveam mereu pompă și biberoane de sterilizat, de muls… parcă o veșnicie, dacă îmi mai rămânea timp de un duș eram deja fericită. Iar ea prea mult nu dormea. Des, dar puțin.

De pe la 7-8 luni și până la 10 luni nu voia să adoarmă decât legănată în brațe în timp ce o plimbam prin casă. Câteodată aveam impresia că și așa, în picioare, dacă închid ochii o să adorm. Și, de multe ori, când o puneam jos,  ea se și trezea.

Abia pe la 10 luni a dormit o noapte întreagă, prima noapte, dar, de șocată ce eram, nu știu dacă eu am dormit două ore. Am mers la ea să văd dacă e ok de vreo două ori, am verificat dacă funcționează baby-monitorul. Baby-monitorul funcționa, ( oricum eu mă trezeam mereu cu câteva secunde înainte să-l aud, de fiecare dată. Aveam un instinct pe care nu mi l-am putut explica, mereu deschideam ochii cu câteva clipe înainte de primul bocet). Mai apoi am verificat dacă respiră. Și tot așa. Când m-am culcat și eu, nici nu am adormit bine că ea s-a trezit.

Somnul de mamă cu job

Apoi am început munca, ea dormea legat 6-8 ore pe noapte. Dar desigur, orele ei de somn nu erau aceleași cu ale mele. Că după ce o culcam, mai aveam o mulțime de lucruri de făcut, iar pe la 5 se trezea. E drept, mai adormea apoi, dar eu nu prea mă mai puteam culca la loc.

Ce era nou la ea, era faptul că nu ne mai voia lângă ea când adormea. Ba chiar se agita până ieșeam de tot din cameră.

Ce era nou la mine, era faptul că ajunsesem la performanța de a adormi în fund, pe canapea, cu laptopul în mână, în timp ce vorbeam cu bărbatul. A fost șocat. Și eu la fel.

De pe la 1 an și câteva luni, Sophie a mea nu mai adormea decât dacă stăteam pe jos, pe covor, lângă pătuț. Și acolo stăteam, de multe ori adormeam înaintea ei.

Spre doi ani, când eu deja aveam vreo 2 ani și 3 luni de restanțe grave la somn, de mi-aș fi dat o zi din viață pentru o noapte întreagă de somn urmată de o dimineață târziiie, mogâldeața a început să doarmă toată noaptea și chiar să se trezească pe la 9.  Cred că i s-a făcut prea milă de mine și nu-mi mai suporta cearcănele adânci, că de atunci a vrut să dormim îmbrățișate. Și așa adormeam. De multe ori eu înaintea ei. Câteodată rămâneam lângă ea, cel mai adesea nu, pentru că era singurul moment în care îmi puteam rezolva treburile, trimite mailurile și tot așa.

Și acum, la 3 ani și, cel mai bine adoarme tot când stăm îmbrățișate și îmi povestește înainte câte’n lună și’n stele. Și eu atunci uit de tot ce-a fost peste zi, de probleme, de crize de furie- ale ei, ale mele sau ale altora, de orice lucru care îmi poate răpi măcar și o fărmâmă din fericirea aia.

Somnul de tată

Cam așa a fost cu etapele somnului la noi în casă, au suferit multe modificări. Un singur lucru a fost constant. Somnul bărbatului. El cum a fost așa a rămas, nici măcar cea mai mică schimbare. Mereu s-a oferit să mă lase să dorm, să meargă el la Sophie când se trezește, dar până se trezea el eu deja eram în picioare de câteva minute bune. Mai oprea câteodată baby-monitorul să nu mă trezesc, dar aparatul ăla era degeaba, mereu simțeam cumva când se trezește.

Aș lua-o de la capăt

Recunosc acum că a fost groaznic de greu, că eram atât de epuizată încât aveam impresia câteodată că o să îmi pierd mințile, că eu niciodată nu voi mai dormi în viața asta somn de om. De multe ori făceam niște prostii atât de mari din cauza oboselii încât mă întrebam dacă nu cumva, de la atâta nesomn, mi-au murit neuronii.

Dar acum, la 3 ani, aș lua totul de la capăt fără să clipesc. Mi-e dor de-mi crapă inima de toate momentele astea. Aș vrea să-i aud din nou scâncetul ăla de bebeluș, să-i văd mânuțele care mă caută. Să o simt liniștită și să o văd senină la mine în brațe, pe pieptul meu, de parcă toate relele din lume se sting în clipa aia.

Eu cred că mamele rezistă la toate greutățile astea și multe altele de neimaginat tocmai de asta. Pentru că dragostea copilului și dragostea pentru copil nu se pot compara cu nimic pe lumea asta. Asta ne întărește, ne ajută să rezistăm, ne dă putere să zâmbim, să vedem soarele dincolo de orice umbră.

One thought on “Etapele somnului la părinți și copii

  • 10 septembrie 2016 la 11:19
    Permalink

    Buna. Nu stiu cui trebuie sa ii multumesc, cred ca veveritei mele scumpe ca a mostenit de la mine cel mai bun lucru. Ea cand doarme…doarme. Pana la 6 saptamani manca o data pe noapte si de atunci doarme dusa pana se trezeste tati sa mearga la servici. El o scoate din patut si o pune langa mine la san. De multe ori sunt atat de chiauna ca nici nu pot deschide ochii. Ma intreaba pe care parte sa o puna, eu imi cantaresc sanii ( cu palmele) si ii fac semn spre cel ce sta sa pocneasca. O pune in locul indicat, ii pune paturica la spate, eu imi ridic tricoul si somn…ea suge cat ii trebuie, ma mangaie si adoarme. Si dormim pana imi da trezirea. Cred ca sunt cea mai norocoasa mama din lume. Are numai 8 luni si stie cat este de important somnul. Si inca un lucru bun este ca tot de la 6 saptamani nu face pipi cand doarme. Cand am fost cu ea la ecograf ma rugam de domnul doctor sa ii verifice cum trebuie rinichii, eram sigura ca are o problema ( chiar era nebunia cu e.coli si shu). Nu are numic. E sanatoasa tun. Stie ea ca nu trebuie sa o trezeasca pe mami din somn pentru un scutec 🙂 O iubesc ♡

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *