Brioșe cu banane și ciocolată
I-am promis copilei că facem ceva dulce împreună și, inițial, am pornit cu gândul să facem banana bread. Numai că între timp Sophie a stabilit că vrea să fie dulce și cu ciocolată, dar să fie și în formele de brioșe. Așa că am adăugat la rețeta de banana bread ciocolată, apoi și puțină nucă și uite așa am făcut niște brioșe cu banane și ciocolată absolut delicioase.
E o rețetă simplă, aluatul l-am făcut la robot (mixer) și a fost gata numaidecât.Nu trebuie să avem forme de brioșe, se poate face și într-o formă de chec, dar la noi așa a fost cazul.
Am folosit:
-3 banane coapte bine (chiar un pic prea coapte, sunt mai parfumate. rețeta este numai bună când ai prin casă banane înnegrite)
-o jumătate de tabletă de ciocolată cu 60% cacaco
-1 cană și jumătate de făină (cam 350 de grame) (eu am folosit integrală, doar de-asta am în casă, dar se poate de oricare)
-4-5 linguri de zahăr brut (dacă preferați să fie mai dulci puteți pune mai mult, pentru gustul nostru au fost ok așa)
-180 de grame de unt la temperatura camerei (atât avea pachetul, nu e nicio tragedie dacă punem 200)
-3 ouă întregi
-1 linguriță și jumătate de praf de copt (dacă vreți fără fosfați există în DM)
-o mână de nucă tocată
-vreo 50 de grame de cipsuri de ciocolată (nu-i musai, dar se simt la final în brioșe și fetiței mele i-a plăcut asta)
Cum am făcut:
Am topit ciocolata și apoi am amestecat-o cu bananele pisate cu furculița. Le-am lăsat acoperite.
Untul și zahărul le-am mixat împreună 2-3 minute, apoi am adăugat ouăle unul câte unul și am mixat după fiecare.
Am amestecat făina cu praful de copt și apoi le-am turnat în mixer peste amestecul de unt,zahăr și ouă. Am mai mixat un pic până s-a încorporat. Apoi am adăugat bananele cu ciocolata și nucile și am mai amestecat puțin. La final am pus și cipsurile de ciocolată, dar nu le-am mixat, le-am amestecat ușor cu o lingură.
Am pus aluatul în forme la cuptor, la foc mic (probabil 180) și le-am lăsat până când au fost ok la testul scobitorii.
Și asta a fost tot. Au ieșit delicioase și parfumate.