Nu, femeia nu trebuie să țină bărbatul lângă ea

Admit că zilele astea am un puseu de feministă, nu mi-e foarte clar de unde mi se trage, poate din faptul că s-a întâmplat să mă lovesc de niște idei și replici care mi se par ireale, învechite și superficiale în anul 2016.

În ultima vreme parcă am auzit tot mai des de la persoanele din jurul meu, (inclusiv de la mama și mărturisesc că asta m-a șocat) că femeia este cea care trebuie să țină bărbatul lângă ea.

Nu, nu sunt deloc de acord. Femeia nu trebuie să țină bărbatul lângă ea. Prea multe lucruri trebuie să facă femeia asta (adică noi), nu vi se pare? Păi:

  • trebuie să fie o mamă bună, chiar perfectă, orice deviere de la preamăritaperfecțiune este taxată grav de cei din jur, după criterii alese de fiecare după pofta inimii, după cum cred ei că este o mamă perfectă. Și orice ai face, normal, nu ai cum să fii o mamă perfectă. Nu există așa ceva, dar noi resimțim din plin presiunea pentru asta, mereu ne întrebăm dacă facem bine sau nu, dacă nu cumva greșim, dacă suntem mame bune, dacă nu cumva greșelile noastre ne-ar putea afecta copilul.
  • trebuie să fie o gospodină desăvârșită. Păi nu numai că trebuie să gătească mîncare sănătoasă și cât mai diversificată pentru copii și bărbat, trebuie să fie curat în casă, spălat, călcat(mărturisesc că eu am cam renunțat la călcat, nu mai făceam față) etc. Și să te ții și aici presiune și frustrare când simți că nu le mai poți face pe toate, când nu-ți mai găsești puterea și răbdarea.
  • trebuie să dea randament la job sau job-uri, după caz. Și aici, dacă nu dai randament, presiunea e și mai mare, riști să rămâi fără job. (Și da, și mamele care lucrrează de acasă – știu sigur cât e de greu- , dar și cele casnice -pentru că multă lume are impresia că ele nu prea fac nimic,  când de fapt nu-și văd capul- resimt presiunea).
  • trebuie să fie tot timpul aranjată, îmbrăcată frumos, machiată, coafată, cu manichiura impecabilă și, ca să fii femeie, musai pe tocuri (sincer nu înțeleg de ce tocurile sunt simbolul feminității). Și ce te faci când tu nu ai timp și nici dispoziția necesară pentru toate astea? Altă presiune, altă frustrare.

Ei, și alături de toate astea și împreună cu ele, trebuie să mai țină și bărbatul lângă ea. Și cum se face asta? Păi nu trebuie să fie morocănoasă, nu tot timpul obosită, nu trebuie să fie nervoasă, frustrată, nemulțumită. Nu, ar trebui să fie veșnic zâmbitoare, drăgăstoasă, să-i iasă iubirea pentru soț prin toți porii pielii. Și deloc de neglijat, cum spuneam și mai sus, veșnic aranjată, că nah, așa sunt bărbații, dacă tu ai acum câteva kilograme în plus sau în minus și nu mai ești la fel de aranjată, el se uită după altele. Și asta este, desigur, vina ta, nu a lui, că el e bărbat.

Nu înțeleg de ce așa stau lucrurile. Păi normal că iau câteva kilograme în plus dacă nu-mi văd capul de câte am de făcut și mănânc haotic și ce apuc, iar ce apuc nu înseamnă întotdeauna mâncare sănătoasă, ba dimpotrivă. Nu mai zic de cazurile când eu încerc să  țin dietă și tu ai poftă de cartofi prăjiți cu friptură la 10 noaptea, când mie îmi ghiorțăie mațele fiindcă nu am mai mâncat nimic după ora 6.

Da, sunt morocănoasă, frustrată și mereu nemulțumită dacă și tu, bărbatul inteligent cu care știu eu că m-am căsătorit, consideri că anumite lucruri intră numai în atribuțiunile mele, iar atunci când le faci tu, de fapt, mă ajuți. Nu, nu mă ajuți dacă faci curățenie, nu mă ajuți dacă faci o omletă, nu mă ajuți dacă speli vasele sau bagi o mașină de rufe, nu mă ajuți dacă speli și îmbraci copilul sau îl schimbi de pampers. Nu, nu mă ajuți pe mine, ci, de fapt, preiei și tu din munca necesară funcționării normale a casei și a familiei noastre. Iar dacă tu ai nevoie să te relaxezi și ai și timp pentru asta (chiar dacă frustrant mai puțin ca înainte), fă cumva ca și nevoia mea de relaxare să își găsească timpul ei.

Și da, așa cum ai tu, bărbat, nevoie să mă vezi zâmbitoare și drăgăstoasă și funny, cum mă știai la începuturi, așa am și eu nevoie să mă simt înțeleasă și iubită și acum, nu ajunge că mi-ai spus în urmă 2 ani că mă iubești.

Deci, nu, nu e treaba femeilor să țină bărbații lângă ele.  Eu cred că într-o căsnicie eforturile trebuie să fie comune, pentru că egale nu vor fi niciodată, mereu pe noi va fi mai multă presiune. Nu, nu trebuie să fiu tot timpul zâmbitoare și aranjată și înțelegătoare și sexy, sunt și eu om. Iar dacă pui presiune pe mine să fiu ce nu pot fi în momentul ăsta, tocmai pentru că trebuie să fiu prea multe, și dacă nu înțelegi că doar împreună putem trece peste perioadele mai încărcate și dificile ale vieții noastre, îmi pare rău, nu e vina mea.

Cred că ar trebui ca fiecare dintre noi să-și amintească mai des de ce am ales să fim împreună, de ce am ales să ne întemeiem o familie. De ce tu ai ales să fiu mama copilului tău și eu am ales să fii tatăl. Cred că ar trebui să nu ne mai spunem lucruri la nervi, dar nici să le lăsăm nediscutate, pentru că se adună și nu le mai facem față. Cred că ar trebui să ne mai facem timp și pentru noi și, calmi și fără țipete de copil, să înțelegem unde greșim fiecare. Să ne gândim că în viața noastră împreună trebuie să fim aliați, nu inamici. Cred că o femeie trebuie să-și țină bărbatul lângă ea în aceeași măsură în care și bărbatul trebuie să-și țină femeia lângă el.

4 comentarii la „Nu, femeia nu trebuie să țină bărbatul lângă ea

  • 2 septembrie 2016 la 14:00
    Permalink

    Aveti dreptate. Desigur in familie suntem o echipa. Noi barbatii nici nu vrem ca femeia „sa ne tina langa ea”. Ideal ar fi ca sa iubim fara sa vrem nimic. O imbratisare e necesara totusi uneori, ca sa simtim ca pe langa rolul de tata/mama suntem si iubiti. Femeia nu intelege uneori ca daca ea, in rolul de mama are rolul principal in cresterea si educarea puilor, odata ce primeste i schimb de la acestia atata iubire este implinita cumva sufleteste. Barbatul in schimb e uneori gol, pentru ca o buna partea din iubirea ce o simtea alaturi de femeia sa nu se mai manifesta-normal, nici nu mai e cand…) Sa nnu fim deci extremisti/feiministi sa gasim solutii IMPREUNA

    Răspunde
    • 2 septembrie 2016 la 14:13
      Permalink

      Sunt total de acord. De la ideea asta am pornit și eu, de la ideea de impreuna. Realizez ca postarea e feminista si poate pe alocuri extremista, dar nu este un manifest impotriva barbatului, consider ca el si ea trebuie sa fie o echipa, aliati, nu inamici. Este doar un manifest impotriva ideii invechite ca femeia trebuie sa tina barbatul langa ea, idee care se regaseste inca, si destul de frecvent, in mentalitatea romanilor, in 2016.

      Răspunde
      • 2 septembrie 2016 la 14:41
        Permalink

        Barbatul este actiune, avem nevoie sa fim folositori. De asta cand facem lucruri vitale pentru armonia familiei, dar marunte in conceptia grandiosului masculin (spalat vase,rufe, copii) nu ne e tocmai la indemana. Ne vom invata treptat, ca maretia sta in lucruri mici. E un proces, asa cum si schimbarea mentalitatii „femeii de cratita” a fost un proces. Sunt personal convins ca nimeni nu trebuie sa faca decat ceea ce ii place, si daca mie personal imi place sa gatesc atunci mancarea e buna. Punct. Nu suntem mai putin barbati daca facem curat si strangem dupa copii. Irice activitate facuta doar ca „asa trebuie” are rezultate toxice. Doar ca uneori am vrea si noi, barbatii sa mergem la vanatoare, sa construim case, sa ridicam greutati-ce vreti, e un egregor genetic…;) Masculinul are nevoie de spectaculos sa adune trofee, si sa le imparta apoi acasa, pentru ca recunoasterea valorii in societate fara oglindirea in femeia de acasa isi pierde mult din greutate…
        Aveti dreptate. Desigur in familie suntem o echipa. Noi barbatii nici nu vrem ca femeia „sa ne tina langa ea”. Ideal ar fi ca sa iubim fara sa vrem nimic. O imbratisare e necesara totusi uneori, ca sa simtim ca pe langa rolul de tata/mama suntem si iubiti. Femeia nu intelege uneori ca daca ea, in rolul de mama are rolul principal in cresterea si educarea puilor, odata ce primeste i schimb de la acestia atata iubire este implinita cumva sufleteste. Barbatul in schimb e uneori gol, pentru ca o buna partea din iubirea ce o simtea alaturi de femeia sa nu se mai manifesta-normal, nici nu mai e cand…) Sa nnu fim deci extremisti/feiministi sa gasim solutii IMPREUNA

        Răspunde
  • 2 septembrie 2016 la 18:34
    Permalink

    Barbatul este actiune, avem nevoie sa fim folositori. De asta cand facem lucruri vitale pentru armonia familiei, dar marunte in conceptia grandiosului masculin (spalat vase,rufe, copii) nu ne e tocmai la indemana. Ne vom invata treptat, ca maretia sta in lucruri mici. E un proces, asa cum si schimbarea mentalitatii „femeii de cratita” a fost un proces. Sunt personal convins ca nimeni nu trebuie sa faca decat ceea ce ii place, si daca mie personal imi place sa gatesc atunci mancarea e buna. Punct. Nu suntem mai putin barbati daca facem curat si strangem dupa copii. Irice activitate facuta doar ca „asa trebuie” are rezultate toxice. Doar ca uneori am vrea si noi, barbatii sa mergem la vanatoare, sa construim case, sa ridicam greutati-ce vreti, e un egregor genetic…;) Masculinul are nevoie de spectaculos sa adune trofee, si sa le imparta apoi acasa, pentru ca recunoasterea valorii in societate fara oglindirea in femeia de acasa isi pierde mult din greutate…
    Aveti dreptate. Desigur in familie suntem o echipa. Noi barbatii nici nu vrem ca femeia „sa ne tina langa ea”. Ideal ar fi ca sa iubim fara sa vrem nimic. O imbratisare e necesara totusi uneori, ca sa simtim ca pe langa rolul de tata/mama suntem si iubiti. Femeia nu intelege uneori ca daca ea, in rolul de mama are rolul principal in cresterea si educarea puilor, odata ce primeste i schimb de la acestia atata iubire este implinita cumva sufleteste. Barbatul in schimb e uneori gol, pentru ca o buna partea din iubirea ce o simtea alaturi de femeia sa nu se mai manifesta-normal, nici nu mai e cand…) Sa nnu fim deci extremisti/feiministi sa gasim solutii IMPREUNA

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *