De vineri, 1 iulie, se pot depune cererile pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizaţiei
Chiar dacă multe dintre noi am fost sceptice privind noua lege care reglementează drepturile părinților la concediu de creștere a copilului, se pare că ea intră în vigoare de la 1 iulie, adică de mâine.
Ministerul Muncii a anunțat că persoanele care doresc să depună cereri pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizaţiei lunare se pot adresa, începând de vineri, Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) sau Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti (APISMB), după caz.
Cererile noi pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, a stimulentului de inserţie, a sprijinului lunar şi a alocaţiei de stat pentru copii se depun în continuare (împreună cu actele doveditoare) la primăria localităţii de domiciliu sau, pentru municipiul Bucureşti, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din sectorul de domiciliu.
O noutate este faptul că solicitanţii nu mai sunt obligaţi să depună documentele doar la sediul agenţiilor teritoriale, ci le pot trimite şi prin poştă cu mențiunea ”prelungire/reluare drepturi ICC” pe plic. Sau prin e-mail, în format scanat, cu aceeași mențiune.
Persoanele care depun cerere în perioada 1 iulie – 22 iulie 2016 pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizaţiei lunare vor putea beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna august 2016, precizează ministerul.
De asemenea, persoanele care depun o astfel de cerere în perioada 23 iulie – 1 august 2016 vor beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna septembrie 2016.
Actele necesare reluării concediului de creștere a copilului sunt:
- cerere pentru prelungirea CIC
- acte doveditoare privind suspendarea activității până la vârsta de 2 ani a copilului eliberate de angajator.
Mai multe informații și cererea tip pentru prelungirea CIC găsiți aici
De asemenea, se reglementează și faptul că, persoanele care au născut anterior intrării în vigoare a Legii nr.66/2016 și care nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare, dar îndeplinesc condițiile mai favorabile referitoare la cele 12 luni de eligibilitate din ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului, pot beneficia de drepturile conferite de lege, de la data depunerii cererii.
Se simplifica solicitarea unui nou drept în cazurile de suprapunere a drepturilor pentru copii născuți în perioada de concediu, prin depunerea cererii și prezentarea numai a documentelor suplimentare care atestă noua situație, respectiv certificatul de naștere al următorului copil sau actele care atestă situația juridică a acestuia față de solicitant, precum și, dacă este cazul, actele care atestă realizarea de venituri în cazul în care părintele înainte de nașterea acestuia din urmă copil a realizat activități aducătoare de venituri supuse impozitului;
Ordinul de ministru vizează, în principal, următoarele aspecte:
Acordarea din oficiu a majorărilor de cuantumuri prevăzute de lege, pe baza documentelor care au determinat acordarea dreptului inițial;
Prelungirea din oficiu a perioadei de acordare a stimulentului de inserție, pentru persoanele care la data intrării în vigoare a Legii nr.66/2016 se află în plata acestui drept și care nu solicită prelungirea sau, după caz, reluarea drepturilor de indemnizație pentru creșterea copilului;
Prelungirea/reluarea concediului pentru creșterea copilului și a indemnizației pentru persoanele care au optat, în baza reglementărilor anterioare, pentru concediul pentru creșterea copilului până la 1 an, pe bază de cerere și adeverință eliberată de angajator care să ateste perioada pentru care se suspendă raporturile de muncă sau de serviciu;
Reglementarea situației persoanelor aflate în imposibilitatea de prelungire ori reluare a concediului din cauza desființării angajatorului sau a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, prin posibilitatea de a solicita adeverința eliberată de inspectoratele teritoriale de muncă sau de angajatorul cu care a avut încheiate raporturile de muncă sau de serviciu, ori agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, prin care se atestă faptul că persoana nu se află în raport de muncă sau de serviciu cu acel angajator și nici cu un alt angajator;
Pentru a nu se îngreuna procesul de solicitare a reluării/prelungirii dreptului la indemnizație pentru creșterea copilului se reglementează ca posibilități de transmitere a cererii și documentului/documentelor doveditoare:
- prin prezentare directă la sediul agenției teritoriale;
- prin serviciile poștale sau de curierat, în plic închis, la adresa agenției teritoriale, cu specificația ” prelungire/reluare drepturi ICC”;
- prin transmitere în format electronic, scanat, la adresele de mail comunicate de agențiile teritoriale.
Toate informațiile vor fi afișate pe site-urile ministerului, ANPIS, AJPIS pentru a fi mai ușor identificate modalitățile de transmitere a solicitărilor; Formularul de cerere este un formular simplu, pe o singură pagină, care cuprinde informațiile necesare identificării beneficiarului în baza de date a AJPIS care plătește dreptul.
Despre legea indemnizației și ce modificări aduce ea am mai scris aici – UPDATE | Legea care crește indemnizația pentru mame întră în vigoare de la 1 iulie
Noi mai avem indemnizația pana în octombrie,este pe 2ani..La noi se mai poate prelungi cu un an?Și trebuie sa depunem cerere pentru prelungire?
Nu, nu se prelungeste cu 1 an. Concediul de crestere al copilului este de 2 ani. Daca te intorci la munca cu 60 de zile inainte sa implineasca copilul 2 ani mai iei pana la 3 ani stimulentul de 531 de lei.
Buna.eu mai am concediu cu primul copil pana in august cand acesta implineste doi ani.eu sunt insarcinata si voi naste in noiembrie.voi putea beneficia de indemnizatie pt cel deal doilea copil?cand trebuie sa depun actele pt indemnizatie.?va multumesc
Da, sigur vei avea dreptul la indemnizatie, dar nu stiu exact cum se calculeaza pentru ca banuiesc ca nu te intorci la munca inainte de nastere.
Nu ma voi intoarce.de aceea intreb,sa stiu.si ce acte trebuie depuse si cand.doar dupa ve nasc?sau inainte?
Pentru a beneficia de stimulentul de insertie,trebuie sa ne intoarcem la munca cu 60 de zile inainte de implinirea varstei de 2 ani a copilului indifernt daca sotul nu isi va lua ultima luna din concediu?
6o daca el isi ia luna, 90 daca nu sta in luna tatalui
Buna,am înțeles ca pentru prelungire trebuie să mă angajez cu 60de zile înainte de a face băiețelul 2 ani dar mă pot angaja si la 2ore s-au numai la 8 ore?
Legea spune ca trebuie sa-ti incepi activitatea, sa realizezi venituri impozabile, atat. Deci nu cred ca are importanta cate ore
Buna ziua! Copilul a implinit 2 ani pe data de 9 mai 2016 am reluat serviciul in data 1 martie 2016 cum procedez pentru a putea beneficia de stimulent de reinsertie pana la 3 ani conform legii noi? Multumesc anticipat!
Din pacate nu mai poti beneficia
Buna ziua! O intrebare am: o persoana care nu a beneficiat de indemnizatie si se angajeaza cand bebe are 1an si 7 luni poate beneficia de supliment de insertie?
Buna ziua!
Nu, stimulentul de insertie se acorda persoanelor care se intorc mai devreme la munca din concediul de crestere a copilului. In cazul asta nu e vorba de intors mai devreme din concediu de crestere, ci de angajare
dar daca am avut pana in octombrie anul curent i.c.c pt un an (fara stimulent) si am prelungit i.c.c pana la doi ani …dar acum am gasit sa ma angajez in alta parte (sa schimb serviciul) si sa ma reintorc la noul servici am dreptul?? pot beneficia si de stimulent??
Da, te poti intoarce oricand la munca, si daca te intorci cu alea 90 de zile inainte de a implini copilul 2 ani, primesti si stimulentul.
Buna. Băiatul meu a facut 2 ani pe 14 iulie si eu m.am intors la serviciu pe13 iunie mai pot beneficia de stimulent pana la 3 ani
Fetița a anplinit pe 1 06 2016 doi anișori mai pot beneficia de stimulent până la trei ani.Va mulțumesc.
Din pacate nu
Buna. Sunt in cic pana la 2ani beneficiez de indemnizatie insa am avut contract de munca cu perioada determinata pana in am nascut, am prins o zi de somaj ( practic sunt somera). Pentru a beneficia de suplimentul de insertie trebuie ma reangajez cu cu 90 de zile ? Am inteles corect?
Da
Buna ziua, am schimbat angajatorul, de fapt e același dar cu alt ordonator de credite, la vechiul angajator am beneficiat de stimulent de inserție, iar când m-am mutat la altul , fără nicio zi de inactivitate, am refăcut cererea pentru acordarea stimulentului după 29 de zile de la mutare. Noul angajator mi-a acordat stimulentul cu data cererii, deci o lună nu am primit S.I. motivând că nu poate să nu-l acorde retroactiv si doar de la data cererii
Bună,am 2 copii primul de 1 an si 6 luni de la care nu am luat decât alocaţie de stat fiindcă eu nu aveam perioada pentru a beneficia de indemnizaţie si acum s-a născut al 2-lea,întru eu în concediu de maternitate fiindcă soţia q stat cu primul acasa după cât timp îmi vine indemnizaţia de creştere copil fiindcă noi rămânem doar cu 200 lei alocaţia de la primul copil..? Aştept raspuns
Buna! E posibil sa vina si dupa 3 luni. Nu stiu de ce asa de greu, dar stiu ca asa se intampla. Mie personal mi-a venit dupa 2 luni, dar stiu ca a durat si mai mult
Buna …pAna la catia ani primesti bani pe copil fetita mea are 1 anisor si 7 luni ….care spun ca pAna la 1an si 6 luni care spun pAna la 2 cine stie spunetimi va rog?
Madalina, nu primesti bani pe copil, banii ii primesti pentru cresterea copilului. Indemnzatia pentru cresterea copilului se primeste pana la 2 ani sau pana la 3 ani pentru micuții cu handicap.
Bine am inteles ms mult…dar daca nu lukrezi pot prelungi sami plateasca…lamuritima va rog,ms mult
Daca te intorci la munca inainte de implinirea a 2 ani (cu 60, respectiv 90 de zile) poti lua stimulentul. Daca nu ai un loc de munca si nu iti gasesti unul in timpul asta vei primi indemnizatia, asa cum am spus, pana la 2 ani. Apoi nu se mai prelungeste
Buna ziua,
am optat dupa legea veche la concediu de crestere copil de 1 an, insa nu m-am intors la 11 luni la munca (cum prevedea vechea lege) ci mi-am mai luat inca 3 luni de concediu fara plata. Din acest motiv nu am beneficiat de stimulent de insertie odata ce m-am intors la munca. Am reluat activitatea cand copilul avea 1 an si 3 luni iar la 1 iulie 2016 cand a intrat legea noua el avea 1 an si 10 luni.
De la primarie mi-au spus ca pot sa depun dosar pentru stimulent de insertie conform legii noi si sa beneficiez de el pana la 3 ani avand in vedere ca, copilul nu a implinit inca 2 ani iar eu mi-am reluat activitatea cu minim 60 de zile inainte de 2 ani.
Acum de la AJPS dupa 4 luni de cand mi-am depus dosarul (13 iulie 2016) imi zic ca nu ma incadrez pentru ca nu eram in plata la momentul adoptarii legii noi.
Este corect? De ce trebuia sa fiu neaparat in plata?
Multumesc anticipat pentru raspuns.