Ficăței de curcan cu mazăre

Rețetă – după 10-11 luni

Mazărea și cartofii nu sunt printre preferatele mogâldeței mele, motiv pentru care le-am cam evitat în mâncare în ultima perioadă. Nici prin cap nu mi-a trecut că dacă le-aș combina le-ar mânca.

Ei bine, pentru că aveam niște ficăței de curcan și pentru că eram în pană de idei și de timp (așa cum am repetat obsesiv deja, mereu caut rețete rapide), am încercat să mă folosesc de ce aveam prin casă. Și mi-a ieșit o mâncare încropită care s-a bucurat de mare succes :)

Am folosit:
– cam 400 de grame de ficăței de curcan
-trei cartofi medii
-1 borcan de mazăre
-2 morcovi nu prea mari
-2 cepe roșii (de-astea aveam eu în casă)
-4 roșii mari cărnoase, bine coapte sau 1 conservă de roșii cuburi.
-două legături de mărar (îmi place să pun multă verdeață la mâncare).
-apă, sare. ( la sare puteți renunța și poate fi o mâncare și pentru copii de până într-un an).

Am pus ficățeii la fiert în apă cu puțină sare. Am tocat morcovul, ceapa și am tăiat cartofii cubulețe. (Sophie m-a ajutat mâncând și ea niște cubulețe de morcov).

legume_ficatei

Am pus într-o cratiță o lingură de ulei de măsline și două linguri de apă și am înăbușit puțin ceapa și morcovul. Apoi am luat ficățeii, i-am dat printr-un jet de apă, și i-am adăugat peste ceapă și morcov. Am pus și cartofii, o cană de apă și puțină sare. Când cartofii au fost aproape fierți, am pus roșiile, le-am lăsat 5 minute și apoi mazărea (fiind la borcan nu are nevoie de fierbere). Am tocat mărarul, l-am pus și am mai lăsat un minut.

Asta a fost tot! Am pus mâncarea încropită pe fugă în farfuriuța ei preferată pe care o are de la Buni (ăsta e motivul pentru care apare în toate pozele :-D). Am adăugat puțin mărar proaspăt și după prima îmbucătură nu a mai vrut să-i dau eu. A luat lingurița și a mâncat singură. Tot! :)

One thought on “Ficăței de curcan cu mazăre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook