Părinții care nu-și vaccinează copiii ar putea risca închisoarea

Aș vrea să precizez un lucru încă de la început. Eu mi-am vaccinat copilul și susțin vaccinarea. Motivul meu este acela că nu aș putea trăi cu gândul că aș fi putut să-mi feresc copilul de o boală gravă și nu am făcut asta. Nu am studii de specialitate și recunosc că nu am cutreierat internetul în vreo căutare amplă despre vaccinuri și efectele lor. Am auzit teorii pro și contra. Am citit câteva articole bine documentate care prezentatu argumente pro sau contra. Decizia mea a fost, așa cum spuneam, să-mi vaccinez copilul.

Acum că am lămurit asta, nu pot să nu îmi exprim indignarea cu privire la proiectul de lege pe care l-a inițiat Ministerul Sănătății. Digi 24 a dezbătut astăzi acest subiect și pur și simplu am fost revoltată.

Mie personal, așa cum spuneam mai sus, mi se pare o prostie să nu-ți vaccinezi copilul și să nu-l ferești de anumite boli în condițiile în care poți face acest lucru. Pe de altă parte îi înțeleg și pe părinții care spun că există riscuri atunci când îți vaccinezi copilul, așa cum există riscuri la orice medicament. Sunt mamă și înțeleg foarte bine cum și o șansă infimă ca micuțul tău să sufere de pe urma reacțiilor adverse te face să iei decizii radicale. De asta consider că decizia acestor părinți ar trebui acceptată. Nu pot să fiu de acord cu faptul ca un copil să fie exclus din grădiniță sau din școală pe motiv că părintele lui a decis să nu fie vaccinat.

Deja mult discutatul proiect de lege despre care vorbesc prevede ca unitatea de învățământ care primește un copil nevaccinat trebuie să facă orice pentru ca micuțul să-și recupereze vaccinele nefăcute pe parcursul unui an. În caz contrar, școala sau grădinița va fi amendată cu până la 5.000 de lei pentru fiecare copil nevaccinat sau va trebui să examtriculeze copilul.

Mai mult, copilul poate fi vaccinat la școală, fără a fi anunțat părintele și fără ca acesta să-și dea acordul. Singura modalitate prin care părintele poate împiedica acest lucru este să-și exprime în scris refuzul.

Dar ceea ce m-a revoltat cu adevărat, în ciuda faptului că, repet, sunt o susținătoare a ideii de vaccinare, este prevederea potrivit căreia părinții care refuză vaccinarea vor fi obligați la consiliere psihologică. Dacă nici după consilierea psihologică nu decid să-și vaccineze copilul, atunci ei pot fi acuzați de rele tratamente împotriva minorului și riscă închisoarea sau decăderea din drepturile părintești. Așa ceva, mi se pare inadmisibil. Adicătelea, părinții care nu-și vaccinează copiii sunt clar nebuni, iar dacă nu pot fi vindecați să li se ia copiii și să fie băgați la zdup. Asta într-o țară UE , în 2015, ceea ce mă face să cred că acest proiect de lege nu va trece totuși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook