marți, decembrie 3, 2024
AperitiveMic dejun și gustăriRețete

Cea mai rapidă și gustoasă rețetă de guacamole

Nu sunt vreun chef în devenire, nici nu am pretenții că am mari priceperi culinare, dar mi se pune câteodată pata pe câte o rețetă și o tot fac până ne săturăm de ea.

Recunosc, am descoperit avocado după ce am devenit mamă. Bine, îl mai încercasem și înainte, dar niciodată într-o rețetă satisfăcătoare, așa că nu ne plăcea avocado.

Asta până când am găsit, căutând altceva, o rețetă de guacamole, care, desigur, mi-a atras atenția pentru că era simplă, rapidă și sănătoasă. Am luat cele necesare, adică:

  • 1 avocado
  • 1 linguriță zeamă lămâie
  • 2 roșii
  • 2-3 fire ceapă verde sau 1/2 ceapă roșie
  • câteva fire de pătrunjel,
  • un strop de ulei de măsline și sare 

Am curățat avocado, luând miezul cu o linguriță, l-am pisat cu furculița (în blender se oxidează), am pus zeama de la un sfert de lămâie mică, iar peste am adăugat ceapa verde, roșiile și pătrunjelul, toate tocate mărunt. Am adăugat un strop de sare (se poate și fără, are gust) și un strop de ulei de măsline.

guacamole1

Eu am pus compoziția pe pâine prăjită, dar am văzut foarte multă lume folosind crackers integrali. Mie nu mi-au plăcut, iar mogâlda mea nici nu vrea să-i vadă. Oricum ea a preferat să mănânce guacamole direct din catstronel, fără pâine. Mai bine, mi-am zis 🙂

guacamolee

Bine, asta este doar o variantă de rețetă de guacamole. Se poate adăuga puțin usturoi (sau mai mult, depinde de gust). Se poate pune ardei iute, sau chili, mă rog. Se poate pune busuioc, oregano sau mărar. Eu le-am încercat pe toate, dar rețeta de mai sus a fost cea mai apreciată la noi în casă. Ba chiar, o prietenă căreia îi spusesem despre rețetă a zis că ea a pus ardei capia și morcov. Deci rețeta poate varia, după preferințe.

Desigur, după ce am devenit fan guacamole, am învățat și să aleg un avocado. Așadar, e bine ca fructul să nu aibă pete pe el, iar culoarea poate diferi de la verde la maro închis. Este copt atunci când este ușor moale la apăsarea cu degetul. Dacă este prea moale nu mai este bun. Dacă nu îl prepari în aceeași zi, mai bine alegi un avocado mai crud și îl lași într-o pungă de hârtie, alături de un măr, la temperatura camerei. Sau în coșul de fructe, ferit de soare.

9 comentarii la „Cea mai rapidă și gustoasă rețetă de guacamole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *