Rețetă rapidă de bomboane fără coacere

Nu sunt adepta alimentației raw-vegană, dar nici nu sunt contra ei. Sunt o mulțime de preparate raw-vegan pe care le ador pur și simplu. Rețetele  bomboane ăstora pe mine m-au cucerit prin ingrediente, prin cât de rapide sunt, dar și prin faptul că din ele rezultă niște dulciuri delicioase, ok pentru copii. Cel puțin din punctul meu de vedere.

Recunosc că până să le încerc am fost un pic sceptică, pentru că nu am crezut că sunt gustoase. Ca să ne înțelegem, eu sunt dependentă de ciocolată și numai asta aș mânca.  Dar nu-mi doresc asta și pentru copilul meu.

După ce am făcut aceste bomboane, fiecare dintre noi trei (eu, tati și mogâldeața) și-a ales după preferințe. Eu și mogâldeața am fost mai încântate de cele maronii, cu semințe, iar tati de cele cu cocos. Deci, e vorba de gusturi la mijloc, dar dacă ar fi să aleg, mie mi-e clar ce aș alege.

Bun, deci am luat următoarele ingrediente:

Pentru bomboanele gen Raffaello:

  • 6 linguri de unt de cocos,
  • 1 1/2 cană de fulgi de cocos,
  • 3-4 lingurițe de miere ( Da, știu, mierea nu are treabă cu raw-vegan, dar eu o prefer. Se poate înlocui cu sirop de agave sau alți îndulcitori naturali).
  • o păstaie de vanilie,
  • migdale

Pentru celelalte bomboane:

  • o mână de stafide hidratate (sau curmale) într-o cană cu apă călduță,
  • 2-3 linguri fulgi de ovăz,
  • 1 linguriță semințe de in,
  • 1 linguriță semințe susan
  • 2-3 linguri de nuci,
  • miere după gust (eu am pus 3 lingurițe)
  • vanilie.

Bomboanele tip Raffaello le-am făcut în câteva minute. Am amestecat pur și simplu untul de cocos, cu fulgii, mierea și vanilia. Apoi am îmbrăcat migdala în acea compoziție. Mie mi se par mai gustoase dacă nu pun prea mult unt de cocos în jurul migdalei.(pentru copil nu am pus migdala întreagă, am folosit câteva mărunție, ca să nu se înece).  Am dat bomboanele prin cocos și le-am băgat imediat la frigider, pentru că untul de cocos se înmoaie. După o oră le-am mâncat cu poftă.

Celelalte bomboane, pe care nu știu cum să le numesc, dar le-aș spune bomboane delicioase, pentru că mie mi-au plăcut mai mult decât cele cu cocos, le-am făcut cu ajutorul blender-ului. Fulgii de ovăz și semințele de in le-am mărunțit prima dată, apoi am pus nucile, apoi stafidele hidratate și la final mierea și vanilia. Le-am făcut mingiuțe și le-am dat prin cocos. Ca să obțin cocosul maroniu, l-am tras pur și simplu un minut în tigaie. Îmi pare rău că n-am apucat să fac poze cu procesul de pregătire, dar credeți-mă, se fac foarte repede și sunt pur și simplu DE-LI-CIOA-SE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook