Scrisoare deschisă către cei care interacționează cu copilul meu

Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca fetița mea să facă o criză de plâns sau eu o criză de nervi din cauza unor oameni care nu au vrut sau nu au putut să gândească un pic înainte de a spune sau a face un lucru legat de copilul meu.

Cred că multe, foarte multe mame au problema asta, chiar dacă nu suntem toate la fel din stricte în anumite privințe, chiar dacă avem opinii diferite asupra anumitor lucruri. Și e normal. Chiar și soțul meu crede că exagerez câteodată. De multe ori, dacă e prea obosit, nici nu-mi mai spune pentru că știe că vin cu noianul de contraargumente.

Oricum, fie că sunt sau nu exagerată, este alegerea mea cum vreau și cum cred că este mai bine să-mi cresc copilul. Și nu am pretenția că nu greșesc, dar îmi asum acest lucru. Și accept și critica constructivă. Dar nu vreau să accept nici în ruptul capului niște cuvinte rostite de niște persoane care nu se gândesc la consecințe sau niște gesturi care într-un fel sau altul ar putea să-i facă rău copilului meu.

Așadar:

Te rog nu-mi mângâia copilul

Da, știu, am o fetiță frumoasă. Și cel mai probabil intenția ta este una bună. Dar te rog să te gândești cum ai reacționa dacă așa, pe nepusă masă, ar veni cineva la tine (pe stradă, în parc, în magazin sau în mijloacele de transport) și te-ar lua de mână. Sau ți-ar pune mâna pe față. Sau pe păr. Sau te-ar apuca de obraz. Te-ar deranja, nu? Pentru că nu ți-a cerut voie? Ei bine, faptul că e vorba de un copil nu înseamnă că este de la sine înțeles că ai voie să-l atingi.

Asta ca să nu mai spun că nu e nici igienic. Nu știu dacă te-ai spălat pe mâini acum cinci minute sau acum cinci ore. Nu știu pe ce ai pus mâna între timp. Nu te gândești la asta, știu. Pentru că nu-ți pasă de copilul meu, e doar o fetiță drăguță pe care ai vrut tu să o atingi și de care uiți în următoarea secundă.

Nu-i da de mâncare

Ok, intenția ta este una bună. Vrei să fii darnic. Dar te rog abține-te. Sau măcar întreabă-mă înainte.
Nu o singură dată mi s-a întâmplat să-mi facă fetița o criză de plâns din cauza asta. Ultima dată eram în autobuz. O luasem de la grădiniță și mergeam la cumpărături. Îi luasem și mâncare la mine, ca să nu mai trecem pe acasă, pentru că s-ar fi făcut prea târziu. O doamnă se uită la noi, bagă mâna în sacoșă și scoate o ciocolată. Nu spun că nu i-am dat niciodată ciocolată. Ba da, i-am dat.  Dar nu orice și nu înainte de masă. Ei bine, această ciocolată nu numai că avea un ambalaj suspect, dar nu avea nici măcar un termen de garanție pe ea. Am constatat asta după ce doamna cu pricina i-a pus-o în mână copilei, în ciuda insistențelor mele de a nu i-o da.

Evident că nu am lăsat-o să o mănânce. Și nici nu vă imaginați ( sau poate că va imaginați) ce circ a urmat după asta. Eu eram mama cea rea care nu a vrut să o lase să mănânce înainte de masă o ciocolată fără termen și fără ingrdiente trecute, de la o străină din autobuz. Dar pentru ea era o ciocolățică în ambalaj colorat de la o tanti care îi zâmbise frumos.

Asta ca să nu mai spun că sunt o mulțime de copii cu tot felul de alergii. Nici la asta nu te gândești, știu. Dar poate de acum o vei face, consecințele pot fi uneori foarte neplăcute.

Nu-i spune că râd copiii sau lumea de ea

Cred că asta e una dintre traumele copilăriei mele și probabil sursa a multe dintre complexele pe care le-am dezvoltat ulterior.

”Nu poți să ieși îmbrăcată așa, că râd copiii de tine”. ”Nu mai spune asta că râd copiii de tine”. ”Nu face asta că râd copiii de tine”.

Ok, știu, copiii sunt cruzi unii cu alții, așa a fost întotdeauna și așa va fi. Nu au nicio vină pentru asta. De cele mai multe ori tot noi, părinții, suntem cei vinovați. Dar asta nu înseamnă că tu trebuie să-i inoculezi fetiței mele ideea că acțiunile și cuvintele ei trebuie să fie condiționate de felul cum alți copii sau adulți văd lucrurile. Are suficient timp în viața asta să fie constrânsă de reguli impuse de alții și de prejudecăți. Acum vreau să fie ea și vreau să facă și să spună ce o taie capul. Pemite-mi, te rog, să stabilesc eu limita.

Nu-i cere un lucru dacă nu-l vrei cu adevărat

Nu îmi cunoști copilul, deci nu ai de unde să știi că e o fetiță generoasă. Am considerat că este bine să fie așa și pentru că e un copil singur la părinți am pus mult accentul pe ideea de a împărți cu alții ceea ce are, fără a face din asta o obligație.

Așadar, dacă îi vei cere ceva, cel mai probabil ea îți va da. Chiar dacă este vorba de ultima îmbucătură din mărul ei. Iar dacă tu o vei refuza după ce-ți va întinde acel măr, nu va înțelege nimic. Ba chiar o vei face să se simtă prost, connfuză. Nu văd de ce nu te poți abține.

Nu-i spune că o pedepsește Doamne-Doamne

Este alegerea mea dacă vreau să-i vorbesc despre Dumnezeu și tot alegerea mea este felul în care vreau să o fac. Va fi alegerea ei un pic mai târziu. Dar până va putea ea singură să aleagă modul în care percepe divinitatea și religia, nu vreau să creadă că Dumnezeu este cineva de care să-i fie frică și care nu are altceva mai bun de făcut decât să pedepsească pentru orice fleac fiecare copil.

Nu o învăța să nu-i spună mamei sau tatălui un anume lucru

Este oricum destul de greu să fii prieten cu copilul tău și să-l determini să-ți împărtășească gândurile, bucuriile, tristețile, lucrurile bune dar și obrăzniciile pe care le face. Cu toții facem eforturi să-i apropiem de noi și să menținem apropierea asta. Și de multe ori nici cu cele mai mari eforturi nu reușim. Chiar crezi că este cazul ca încă de la vârsta asta să o înveți că este în regulă să le ascundă mamei și tatălui anumite lucruri?

Bagă la cap: copiii nu au cum să fie sexy!

Cred că m-am înroșit prima dată când cineva i-a spus asta fetiței mele de doi ani. M-am înroșit de nervi, cred că am și amețit, de revoltată ce eram. Cum naiba să-i spui unui copil de doi ani că e sexy!?

În mod uimitor, asta a venit de la o persoană de la care aveam pretenții. O persoană despre care eu cred că e educată și cu capul pe umeri. Și care, culmea, este mamă. De copil mic.

Mă întreb, dacă fiica mea ar fi vorbit mai bine la momentul ăla, și ar fi întrebat-o ”tanti, da’ ce e aia sexy?”, oare ce i-ar fi răspuns? Cum i-ar fi explicat inepția pe o scosese pe gură unei fetițe de doi ani?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook