Ce trebuie să știi când îți duci copilul la grădiniță- Partea a II-a

Așa cum spuneam în ”Ce ar fi bine să știi în prima zi când îți duci copilul la grădiniță”- prima parte, mi-a fost destul destul de greu să mă decid la ce grădiniță să o dau pe mogâldeață și, într-un final, după lungi frământări, am ajuns la concluzia că nu există grădinița perfecta și trebuie să trăiesc cu asta.

M-am acomodat cu greu cu ideea că micuța mea a început să ia viața în piept, chiar dacă deocamdată asta înseamnă trezit de dimineață, o mușcătură de la un coleg, cearta pe o jucărie, câteva ore bune departe de mami. Așa cum spuneam, mi-a fost mai greu mie să mă adaptez decât ei. Dar asta nu a fost nici pe departe cea mai mare problemă a mea.

Auzisem de la toate prietenele, citisem pe internet, mă avertizase toată lumea, inclusiv pediatra,  că intrarea în colectivitate va fi un coșmar din pricina nenumăratelor boli care vor dă năvală peste noi. Nu m-am îndoit nici măcar o secundă de tot ce auziem, dar speram,  cumva, ca prin minune mogâldeața mea să fie mai puternică și să nu fie chiar atât de tragic.

Ei bine, nu! Nu a fost deloc așa cum speram. După prima săptămână de grădiniță ne-am trezit în mijlocul nopții cu febră 39,5. I-am dat antitermice și cu chiu, cu vai, s-a făcut dimineață. Nicio clipă nu i-a scăzut temperatura sub 38,8. A doua zi a văzut-o doctorița, avea roșu în gât. Mi-a zis să-i dau în continuare antitermicele la interval de patru ore și, în funcție de evoluția bolii, vom vedea dacă este sau nu nevoie de antibiotic.  A doua noapte, din nou cruntă. Ajunsese temperatura la 39,9 și nu reușeam să o scad cu nimic. Am mers la urgență până la urmă pentru că deja eram în culmea panicii.

În viața asta am ajuns din păcate de multe ori la spital în situații  cu adevărat grave, de cele mai multe ori însoțitor, dar niciuna nu a fost atât de groaznică și dureroasă ca acum când mergeam cu omuleața mea care ardea în ultimul hal și abia își putea ține ochii deschiși. Au băgat-o imediat la împachetări cu scutece reci. Plângea mititica atât cât o ținea gura și eu plâgeam lângă ea încercând în zadar să o liniștesc. Mi se rupea sufletul când o vedeam cât era de speriată pentru că nu înțelegea ce se întâmplă. Într-un final am reușit să-i explic, nici nu știu cum, că totul o să fie bine și că o să plecăm repede de acolo. I-au atras atenția alții copii care erau, micuții de ei, la fel sau mai bolnavi decât ea.

I-au scăzut temperatura, ne-au prescris antibiotic și ne-au trimis acasă. Am refuzat să-i dau antibioticul, pentru că voiam înainte să vorbesc cu pediatra ei. A doua zi, mi-a explicat doctorița cum să fac împachetările, să nu fie așa dure ca acelea din spital. Să pun scutece cu apă care să aibă temperatura cu 4-5 grade mai mică decât cea a corpului. Sau chiar să o bag în cadă și să o las să se joace acolo. La fel, dacă ea avea temperatura 39, apa să nu fie mai rece de 35-36 de grade.  Așa, cu antitermice și împachetări am reușit să trecem și de cea de-a treia noapte. În următoarea zi am sunat-o din nou pe doctoriță, care până la urmă ne-a prescris un antibiotic, mai slab decât cel primit din spital. Bineînețels că m-am întrebat dacă nu ar fi putut oare să mai lupte un pic mogâldeața cu boala, dar mi-a fost prea frică și i l-am dat.

Episodul ăsta nu a fost unul singular după măreața intrare în colectivitate. Atunci a stat două săptămâni acasă și apoi am dus-o din nou la grădiniță. Trei zile. Fix trei zile, după care a făcut din nou temperatură și am luat-o de la capăt.

Sunt patru luni de când am dat-o la grădi și, deși a fost vară, niciodată nu a rezistat două săptămâni întregi fără temperatură, roșu în gât, streptococ nu știu de care, bronșiolită, faringită, traheită și toate ”itele” din lume.  Nu a fost nevoie de fiecare dată de antibitoic, dar au fost vreo două dăți în care nu s-a putut fără. Sau în care eu am fost poate prea slabă și prea panicată ca să o las să lupte mai mult de trei zile cu boala și febra puternică.

Acum două săptămâni, în weekend-ul pe care îl așteptam cu atâta nerăbdare (pentru că eu am doar două weekend-uri libere pe lună și încerc să profit la maxim de ele), mogâldeța mea s-a trezit iar cu 39. Mi-am zis că de data asta nu mă mai panichez. Am reușit, cam vreo 10 ore, așa. Noaptea, când am văzut că arde m-a luat tremuratul. Duminică dimineața nu am mai rezistat și am sunat-o pe doctoră. Mi-a prescris clasicele antitermice, a mai mărit un pic doza și luni a văzut-o. Traheită.  A stat acasă o săptămână și jumătate, pentru că nu mai scăpam de o tuse groaznică. Miercurea am dus-o la grădiniță. Duminică, după trei zile de grădiniță, mi-a făcut iar febră. Nu foarte mare în comparație cu ce pătimisem până acum- 38,8. Dar starea ei parcă mai proastă ca niciodată. Până acum avea ea temperatura mare, dar niciodată nu ai fi zis că e o bolnavă, pentru că era vioaie. Chiar dacă era mârâită, avea totuși chef de joacă. Acum nu. Deloc. Nu puteam să o dau jos de pe canapea, ochii îi lăcrimau și îmi zicea că o dor. Asta m-a dat peste cap groaznic.

Am zis atunci că, gata, o scot de la grădiniță. Nu știu ce vom face, ce soluție găsim, ce sacrificii facem, dar o scot de la grădiniță. Am întrebat în stânga, în dreapta să văd ce opțiuni avem. Bunica, bonă, nu știam ce, dar pur și simplu nu mai rezistam să o văd așa. Nu mai voiam să-i dau medicamente.

Am început iar să vorbesc cu toate prietenele. Fără excepție, toate au zis că au trecut exact prin aceleași experiențe. Ba chiar și boli mai grave decât ale noastre. Am chemat-o din nou pe doctoriță, care ne-a zis, culmea, că de data asta e o banală viroză. Dar eu parcă nu mai suportam. Atunci mi-a povestit cum au stat lucrurile cu băiatul ei, pe care l-a dus la 4 ani la grădiniță, nu la 2, așa cum o dusesem eu pe mogâldeață.  (Și ăsta este un motiv pentru care mă învinovățesc, pentru că mă gândesc că dacă aș fi ținut-o mai mult acasă, poate și-ar fi dezvoltat totuși imunitatea). Și băiatul ei o ținuse la fel într-o boală. Ba, din spusele ei, chiar mai rău. Nu au avut în primul an nici măcar o săptămână întreagă de grădiniță și de fiecare dată temperatura era la cote alarmante. Mi-a povestit cum nu au reușit să scape de niște muci câte o iarnă întreagă și m-a avertizat că e posibil să pățim și noi la fel în iarna asta. Mi-a spus a mia oară să nu mă panichez, pentru că, până la urmă mucii sunt și ei o formă de apărare a organismului. Și e totuși doctor și era vorba despre copilul ei. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc că dacă ar exista totuși o soluție minune, ea ar fi aplicat-o pentru propriul copil și nu ar fi trecut prin chinul pe care mi-l descrisese în mai multe cuvinte decât o fac eu aici. Și se pare că nici vârsta pe care copilul o are la intrarea în colectivitate nu este chiar așa importantă cum credeam eu.

Și pentru că m-a văzut așa disperată, mi-a recomandat totuși să-i fac un set de analize mogâldeței, să vedem dacă avem totuși are vreo deficiență de imunitate. Mi-e clar că medicul credea că nu este vorba de așa ceva, ci a vrut doar să mă liniștească. Le-am făcut pentru liniștea mea. Copilul nu avea nicio problemă cu imunitatea, organismul ei lupta, dar atât cât știa în momentul ăla.

În momentul în care am dat-o la grădiniță, am crezut că eram pregătită pentru ce va urma din poveștile prietenelor, dar acum am convingerea că nu aveam cum să fiu, pentru că nu ești niciodată pregătit să-ți vezi copilul bolnav.

Mi-am propus să încerc și eu cătina cu miere. Propolisul și ce alte remedii naturiste or mai fi. Am încercat cu toate, poate au făcut mult bine, dar nimic miraculos. Singurul care a dat ceva rezultate în privința tusei a fost siropul de ridiche neagră – am scris aici despre el– dar și el numai în cazuri de tuse fără complicații.

Later edit: După un an de zile de nopți nedormite și momente de panică aș putea spune (deși parcă mă și tem să fac asta) că nu mai e la fel ca la început. Virozele s-au mai rărit, deci, probabil imunitatea s-a mai dezvoltat în timpul ăsta. Dacă ar fi însă să dau timpul înapoi, în continuare nu aș alege bonă, aș alege tot grădiniță. Este adevărat că în primul an bolile din colectivitate m-au terminat psihic, dar am trecut până la urmă cu bine peste ele și grădinița a venit și cu foarte multe lucruri bune. În schimb, dacă aș fi putut sta eu cu ea acasă, măcar până la 3 ani, cred că situația ar fi fost alta, una mai bună. Regret și acum că nu am reușit să fac asta.

7 thoughts on “Ce trebuie să știi când îți duci copilul la grădiniță- Partea a II-a

  • 8 octombrie 2015 at 19:08
    Permalink

    Si eu am probleme cu fetita, la fel. Am inceput gradi anul acesta, in septembrie si am apucat sa o duc doar 4 zile. Si nu, nu legate. De doua ori, cate doua zile. Si are 3 ani si 8 luni, deci am trecut de faza bebelus. Auzisem si eu de niste sirpouri din plante. A incercat cineva? Are rost sa dau banii pe ele – ma gandesc ca sunt scumpe, daca sunt naturiste – ? Aveti vreo recomandare?

    Reply
    • 8 octombrie 2015 at 19:14
      Permalink

      Eu i-am dat băietelului catina cu miere, vreo patru luni și mi s-a parut ca a avut efect. Nu stiu daca a fost pura coincidenta (suntem deja al doilea an la gradi) ca si-a format el imunitate sau chiar au fost bune mierea si catina, dar ma bucur ca, acum, cand a venit frigul nu ne-am mai imbolnavit imediat

      Reply
      • 8 octombrie 2015 at 21:00
        Permalink

        O sa incerc si catina cu miere. Nu ești singura care îmi spune ca e bună cătina, dar, așa cum spuneam în postare, nu prea am crezut până acum în produsele naturiste. Sper totuși să mă fi înșelat și să fie bună cătina asta, că deja nu mai știu ce să fac :(

        Reply
  • 9 octombrie 2015 at 1:28
    Permalink

    Eu îi dau puiului meu cam trei luni pe an first defense de la secom, vit c și cătină cu miere și propolis. Nu am avut niciodată nevoie de antibiotice… Au fost simple răceli, un pic de temperatură – nurofen și panadol. În rest doar aerosoli cu ser fiziologic și mucii aspirați

    Reply
  • 9 octombrie 2015 at 9:21
    Permalink

    Alina, eu v-am spus mai demult de catina, ca merita incercata, in primul rand, pentru ca daca nu isi face neaparat efectul la fel in toate cazurile, nici rau nu are cum sa faca. Povestea ta cred ca au trait-o toti parintii in primul an, trecand prin situatii mai mult sau mai putin grave. Eu i-am dat Irinei catina din primul an de cresa (3 ani ), cand nu prea m-a convins, desi ea nu a avut nici pe departe problemele de care zici tu, dar tot ti se rupe inima cand e vorba de copilul tau, indiferent de gravitate. In al doilea an insa a stat acs de doua ori, tot anul, si pt perioade scurte, max 5 zile. Acum am inceput sa ii dau din nou. Pui la macerat catina cu miere cam 5 zile, in proportii egale sau miere mai putina decat catina, dupa care o dai prin robot sa iasa sucul, iar eu amestec sucul cu tinctura de propolis si echinaceea, ambele fara alcool. Ai putea sa mai incerci si sucul de coacaze pt bronsiolite etc. Mai jos link sa citesti despre el.
    http://www.coacaznegru.com/coacazull_negru_o_planta_miraculoasa.html
    Nu am cum sa iti garantez efectul, poti doar sa incerci si eventual sa ai rabdare sa il continui in speranta ca anul viitor poate isi va face efectul mai bine. Ai putea la anul chiar sa incepi sa ii dai cam cu o saptamana inainte sa inceapa gradi, cum am facut eu…
    Sanatate multa si sa treceti cat mai repede si cu bine peste toate!

    Reply
    • 9 octombrie 2015 at 14:42
      Permalink

      Multumesc, Florina. Da, mi-ai spus tu și mi-au mai spus si alte persoane, dar am fost cam incapatanata :( Si fara motiv, pentru ca, exact cum ai spus, nu are ce rau sa-i faca. Am deja doua zile de cand ii dau. Nu am reusit sa o conving sa ia din lingurita si ii dau sucul cu seringa de la nu stiu ce sirop. In sucul asta nu am nici propolis, nici echinaceea. Nu e facut de mine. Dar o sa fac si eu zilele astea

      Reply
  • Pingback: Sirop de ridiche neagră, minunea împotriva tusei - Frici de mămici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *