Primul nostru Halloween și ce trebuia să știu înainte

Ăsta este primul Halloween pe care îl sărbătorim. Sau, mă rog, ar fi trebuit să fie. Deși am adoptat Valentine’s Day (nu de dragul sărbătorii în sine ci doar pentru că mi-a plăcut ideea încă unui pretext de a face ceva drăguț în doi), Halloween-ul mi s-a părut până acum o prostie. Ca să înțelegeți, eu dacă sunt singură acasă (adică fără El) nici nu mă uit la filme de groază.

Anul ăsta însă, mai bine zis cu vreo două săptămâni în urmă, m-am trezit cu un e-mail de la grădi în care eram anunțată că trebuie să mă prezint pe 30 octombrie, adică în ajunul Halloween-ului, cu costum pentru Mogâldeață. Pfffoa! Ce? De unde? Cât? Cum?

Am dat repede un search pe net, am vzăut cam ce se găsește și la ce prețuri. Nu mi-a plăcut deloc, am înghițit în sec. Dar dacă e musai, cu plăcere.

Discutând însă cu alte prietene, cu copii o idee mai mari, am reușit să fac rost de un costum de cățel. Bun, perfect! Apoi am mai făcut rost și de o rochie de vrăjitoare accesorizată corespunzător. M-am scos, mi-am zis. Am mai căutat eu câteva accesorii, ciorăpei, agrafe, botoșei, am pregătit costumațiile și cu două zile înainte, adică ieri, hai să o îmbrac să văd cu care îi stă mai bine.

Surprizăăă!

”Mami, nu pașe aia, mă perie!” – ei, da o speria costumația de vrăjitoare. Nu m-am gândit nicio secundă că e neagră (cu puțin portocaliu) și se va speria de ea.  Nu îi mai cumpărasem niciodată ceva negru.

Am încercat eu să-i spun că și în desenele cu Sofia sunt vrăjitoare drăguțe, uite în episodul ăsta ce drăguțe sunt. Uite și aici în cărticică. Uite își pune și mami pălăria asta. Și tati! Vai, ce haios! Am pus chiar și filmulețe pe Youtube cu fetițe vrăjitoare. Nimic! Nu și nu, o ”perie”. Când am văzut eu că dacă insist să o îmbrac chiar se sperie destul de tare, am renunțat imediat. Bun, lasă că data viitoare voi ști, nu mai iau negru, voi fi mai atentă.

Bine că avem cățelul! Dar ce să vezi? Și cu ăla aceeași poveste. Nu știu cum naiba de nu m-am gândit că ei îi plac cățeii doar în desene. Când îi vede în realitate se sperie de ei. Așa s-a întâmplat și cu costumul.

Cum pentru nimic în lume nu vreau să sperii copilul, mai ales la vârsta asta (adică 2 ani și 5 luni) am zis că-i dau o rochiță mai festivă pe care o știe deja și îi cumpăr o diademă, ceva de prințesă.  Merg în magazine, caut de zor, până la urmă cumpăr o diademă chiar drăguță, nu din cale afară de sclipicioasă. Și niște mănușele simpatice și niște ciorăpei asortați. I-au plăcut. Pfiu, am rezolvat! Avem costum de Halloween. Am luat și dovleac și tot ce mai era pe lista pentru grădi. Suntem pregătiți!

Toată noaptea dinaintea ajunului de sărbătoare a tușit și s-a și trezit de câteva ori. Dimineață când o trezesc să o duc la grădi, ghici ce! 38, 3! Peste juma’ de oră 38,8!  Tusea a devenit și mai urâtă, mucii s-au înmulțit ceva de speriat. La doctor!

Bineînțeles că de Halloween nu mai mergem la grădi. Dar avem trei costume. Mulți muci și tuse din belșug. Sper să trecem repede și cu bine și peste asta.