Tusea și mucul de grădiniță

Cum distingi un copil care merge la grădiniță de unul care încă nu a luat contact cu colectivitatea? Ei, păi foarte simplu. Există o particularitate, un semn distinct după care îi poți recunoaște. Nu sunt vreun specialist, dar cred că particularitatea asta este întâlnită la peste 80% dintre micuți. Cum ce particularitate? Tusea și mucul de grădiniță.

Sună a glumă, poate, dar nu este deloc. E adevărat că am ajuns să fac haz de necaz, dar asta după ce de nenumărate ori am ajuns să fiu disperată.

Nu sunt genul care să se amuze pe seama răcelii sau a unei boli. Nici gând. V-am zis că la prima răceală a Mogâldeței am chemat salvarea? Nu v-am zis? Ei bine, da, am chemat salvarea la 2 noaptea.

Era prima răceală, avea un pic peste un an. Eram speriată în ultimul hal, mi se părea prea mică chiar și pentru o banală răceală. Bine, dacă mă întrebai la momentul ăla aș fi jurat că nu e o banală răceală. Totul mi se părea foarte, foarte grav. Avea atât de mulți muci încât vomita de la ei. Și cum într-o noapte mi s-a părut că are spasme am chemat salvarea. Nu, nu erau spasme, avea prea mulți muci și nu respira bine. Dar mie îmi stătuse inima în loc și l-am pus pe El să sune la salvare. Musai, în clipa aia. Să fiu sigură că nu are copila ceva grav. N-avea.

Ei, deci nu, nu sunt tocmai ceea ce se cheamă o mamă relaxată, de-asta se și cheamă blogul ăsta Frici de mămici. Nu știu dacă am ratat vreo frică sau dacă oi rata vreuna în ceea ce privește copilul. Să ne fererască sfântu’ de lucruri mai grave, că nu știu pe unde scot cămașa.

Ei, dar de când cu grădinița și cu răcelile nonstop am mai căpătat un pic de curaj. Un pic înseamnă un pic. Adică rezist la primii muci și la prima zi de tuse, de a doua zi deja încep să mă agit. Aoleu, parcă se aude un hărâit, dacă o avea ceva la plămâni și eu mă culc pe-o ureche că e o banală răceală…Aoleu, parcă duce cam des mâna la ureche. Dacă o fi vreo otită… Și lista, credeți-mă, continuă muuuult și bine.

Un lucru am învățat. Nu mai caut pe Google fel de fel, că ajung la nebuni. Păi simptomele alea se regăsesc la cele mai grave boli și o iei razna. Chiar circula la un moment dat pe Facebook un meme (îi dăduse share și doctorița noastră) cu ”Nu confunda search-urile tale pe Google cu o diplomă în medicină”. Pe bune acum, nu zic să nu ne informăm, ba dimpotrivă, dar nu tot ce găsim căutând pe net trebuie luat de bun.

Deci nu că nu mai panichez, dar încerc să rezist lucidă cât mai mult. Și în ultima vreme, tot stând de vorbă cu o mulțime de mame, am ajuns la o concluzie: dom’le există o afecțiune la copiii ăștia ai noștri- tusea și mucul de grădiniță. Parcă toți au aceeași muci, aceeași tuse. Îi recunoști în metrou, în tramvai, la mall, prin magazine. Mucii ăia care se îndreaptă spre buza superioară și pe care (cei mai mici) au învățat deja să-i șteargă cu mâneca, pentru că nah, la grădiniță nu stă chiar minut de minut cineva să le șteargă mucii. Și tusea aia provocată de mucii ăștia care nu mai contenesc. Tusea aia productivă, așa de parcă vine din cel mai îndepărtat colțișor al plămânului și rupe tot în calea ei. De ce așa nu-mi explic. O fi la grădinițe vreun rezervor de muci de unde se alimentează toți copii? Nu-mi dau seama. Dar un lucru e cert, tot mai des recunosc în jurul meu tusea și mucul de grădiniță.

Așadar, mi-aș dori să fie iarnă doar de sărbători și-apoi hai cu vara aia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *