Copil crescut cu libertate, nu fără limite

Vremea frumoasă și mult așteptată a venit în sfârșit și, cu ocazia asta, și ieșirile în parc și la locul de joacă sunt mai dese și mai de lungă durată. Iar ăsta ar trebui să fie un lucru bun fără discuție. Doar că, din păcate, nu mereu este așa.

Din nefericire, constat tot mai des că locurile de joacă sunt un adevărat câmp de luptă. Copii loviți, mușcați, scuipați, chiar înjurați de alți copii. Iar părinții și bunicii acestor copii nu doar că nu au nici problemă cu comportamentul odraslelor, dar te mai iau și la trei păzește pentru că îndrăznești să le atragi atenția când micuțul lor tocmai l-a lovit pe al tău.

Eu sunt de acord și susțin cu tărie că în parc copiii au dreptul la libertate, au dreptul să se joace, să țipe, să alerge, să bată mingea, să facă orice vor ei și orice le place. Dar asta nu înseamnă că nu există limite. Limita intervine acolo unde copilul își face rău lui însuși sau le face rău celorlalți.

Nu vorbesc aici despre accidente, sunt copii, sunt căscați și neatenți, se lovesc, dau unii peste alții. Nu, vorbesc de actele de agresivitate voite. Și din păcate sunt dese. Mă doare sufletul când Sophie mă întreabă de ce a lovit-o sau de ce a împins-o nu știu care fetiță sau băiețel. Și nu mă aștept ca acel copil să îmi explice mie sau Sophiei de ce a făcut asta și nici nu vreau să fiu arbitru la locul de joacă. Ceea ce vreau și cred că ar fi perfect normal este ca părintele, bunicul, mătușa acelui copil să ia atitudine și să impună limite.

De curând, Sophie a fost dată pur și simplu jos din leagăn de un băiețel o idee mai mare decât ea. Și când spun dată jos vreau să spun, de fapt, trasă din leagăn. Eram la câțiva metri, mai nou nu mai vrea să stau lângă ea când se dă în leagăn. E ”un pic mai male”. Până să ajung era deja pe jos. L-am întrebat pe băiețel de ce a tras-o din leagăn și mi-a spus că ăla este leagănul lui. M-am uitat la mamă (am presupus că era mamă) întrebătoare. A observat privirea mea și mi-a zis scurt- ”Așa face el, nu am ce-i face”. S-a întors apoi cu ochii în telefon.

Really, așa face el și nu ai ce îi face? Cum vine asta? Și până unde merge acest ”așa face el, nu am ce-i face?”

Am luat-o pe Sophie și am plecat. Ea confuză și cu lacrimi în ochi. I-am spus mereu că nu există copii răi, pentru că cred asta cu tărie. Mereu i-am explicat că pot fi copii supărați, obosiți, nervoși, agitați șamd. Dar nu copii răi. Iar ea m-a întrebat de ce băiețelul a fost rău cu ea. Mi-a stat pe limbă să-i spun că nu copilul e rău, ci părinții lui inconștienți și ignoranți. Nu i-am spus asta. I-am explicat în schimb că e foarte greșit ce a făcut băiatul acela, complet necivilizat. Și am plecat să ne plimbăm cu trotineta.

Am rămas cu un gust amar și cu o strângere de inimă. Eu încerc să cresc un copil pașnic, nu cred că ar trebui să răspundă violenței cu violență. Am învățat-o să se retragă din zona de conflict, și să nu răspundă cu aceeași monedă, să ne spună nouă, bunicii, educatoarei când se întâmplă ceva. Dar cum îi explic că acel copil a tras-o pur și simplu din leagăn fără nicio scuză?

Vin acum și zic: susțin cu toată ființa mea că micuții noștri trebuie să fie crescuți liber și iubiți necondiționat. Dar iubire necondiționată și libertate nu înseamnă că îl las să facă rău altora, să lovească, să muște, să distrugă topoganul. Clar nu! Dacă îl las să facă asta îi fac lui rău.

Da, sigur, și dacă ajunge să lovească un alt copil îl iubesc necondiționat. Îl iubesc orice ar face. La fel de mult. Dar dacă face asta, problema este la mine. Eu sunt cea care trebuie să intervină, să îi explice, să nu-i permită. Eu sunt cea care trebuie să traseze limita. Dacă eu, mama lui, cea care este cel mai important exemplu și sursă de învățăminte pentru restul vieții, nu îi spun și nu îi arăt că nu este bine, cine să o facă în locul meu? Am scris aici mai mult despre limite cu blândețe și cum procedez. Chiar cred în limite, iar asta nu înseamnă că nu-mi iubesc copilul necondiționat și nici că nu-l cresc liber.

Vrem o lume mai bună pentru copiii noștri, sunt sigură de asta. Dar ce facem noi pentru a o face mai bună?

5 thoughts on “Copil crescut cu libertate, nu fără limite

  • 10 iunie 2016 at 9:17
    Permalink

    Deși as vrea, eu nu sunt asa pașnică, mai ales când se fac nedreptăți. Poate ar fi trebuit sa îi spui mamei sa își scoată nasul din telefon și sa încerce totuși sa explice copilului de ce nu e bine sa dai un alt copil jos din leagan. Si apoi sa pleci. Iar pe Sophie cred ca trebuie sa o înveți un pic mai „bataioasa”, în sensul de a-și apara teritoriul și drepturile, și pentru ca nu vei fi mereu lângă ea, dar și ca sa nu fie data mereu la o parte. Ea înțelege când tu îi explici ce e bine și ce e rău, dar dacă atunci când nu face ceva rău, tot ea trebuie sa cedeze, s-ar putea sa I se para nedrept. Așa văd eu situația. Tu vei ști însă cel mai bine Cum sa gestionezi diversele situații din „jungla”?

    Reply
  • 10 iunie 2016 at 14:13
    Permalink

    Aud in jurul meu tot mai des ca toti copiii sunt buni, frumosi, destepti, etc. Asa si este, pana primul dintre ei atenteaza la siguranta copilului meu. Nu inteleg de ce copilul meu trebuie s-o incaseze mereu pentru ca unui alt copil ii e foame, e obosit, frustrat, neinteles sau mai stiu eu cum…N-are decat frustrat ul sa se loveasca singur, sa se dea cu fundul de pamant, sa urle, dar sa nu agreseze alt copil. Nu vreau sa-mi invat copilul ca e ok sa fie victima oricarui nefericit! Copiii se nasc buni. Unii devin rai pe parcurs. So what?! Tot rai sunt…

    Reply
  • 28 iunie 2016 at 12:39
    Permalink

    cine v-a bagat in cap prostia asta ca toti copiii sunt buni? wake up! copiii sunt buni si rai din nastere. unii au o inclinatie catre a face rau instinctiv. in orice situatie, acei copii trebuie educati. dar de cine? de generatia asta de parinti tampiti, care nu puteau produce decat specimene asemenea. si care nici educatie nu vor oferi odraslelor, ei insisi fiind needucati.
    cei care aveti copii si ii educati in spiritul tolerantei, le faceti un mare rau. ei trebuie invatati sa riposteze. sa vezi ce isi lua nasul din telefon distrusa aia daca Sophia ta ii tragea 2 pumni micului golanas care a tras-o jos din topogan. ce mare lucru riscai? te injurai/bateai cu distrusa, dar macar stiai ca ti-ai aparat copilul. apoi ii explicai Sophiei ca uneori, in viata, oamenii sunt foarte rai. o sa creasca asa, intr-o lume care o nedreptateste, macar are suportul tau, dar asta nu e suficient. asta duce la multe frustrari.
    nu, nu am copii, si nici nu imi doresc, pentru ca nu ii pot oferi copilului meu o lume justa, buna. eu fac acest comentariu pentru ca ma pun in locul Sophiei, provin din generatia in care educatia si bataia era o regula (o alta prostie) si plecatul capului cand ti se fac nedreptati era obligatoriu.
    educati-va copiii, dar educati-i sa si riposteze la nedreptati. oricum cei care au parintii cu nasul in telefon vor creste viitori monstri, infractori. nu va lasati ingerasii sa fie prada sigura lor.

    Reply
    • 28 iunie 2016 at 12:50
      Permalink

      Nu stiu daca m-ai mai citit pana acum, dar resping orice forma de violenta. Nu vad sub nicio forma violenta ca fiind solutia pentru ceva, orice. In concluzie nu, nu mi-as indruma copilul in sensul asta și sub nicio forma nu ma injur si nu ma bat cu alti oameni. Sa riposteze da, sunt de acord, dar repet, nu consider ca violenta este solutia.

      Reply
      • 28 iunie 2016 at 13:41
        Permalink

        nu cred ca te-am mai citit, link-ul catre postarea ta l-am gasit pe facebook. traim intr-o jungla, nu e o lume minunata si nici nu va fi. nu stiu cum ar putea riposta prin cuvinte atunci cand bruta aia de copil o loveste sau o impinge. sa plece de fiecare data? offf. lumea nu e pasnica si nici macar adultii nu sunt, ii tine in frau doar frica de amenda, puscarie, iar pe copiii violenti nu ii opreste nimic, parintii sunt la fel si nu le da educatie.
        daca proasta aia sau odrasla ei isi lua bataie odata, de doua ori, a 3-a oara ar fi catadixit sa-si educe golanasul numai de frica de a nu si-o lua din nou. nu ti se pare cam naiv sa credem ca mamitica golanasului intelege de vorba buna?
        cei care ar trebui sa citeasca postarea ta, adica parintii in cauza, in mod sigur nu o vor face, lor le place doar partea cu „libertatea absoluta a copilului”, adica sa n-aiba grija lui, sa stea la taclale si pe telefon. orice, numai sa nu se ocupe de copil. daca ii responsabilizezi putin, sar ca arsi.
        Sper ca, daca Sophia reactioneza si ea, sa nu o opresti, ca pana la urma – „n-ai ce sa ii faci” :)) daca vrea sa bata un copil care o loveste. are tot dreptul.

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook