Mami, am stat destul în brațe!

E drept, îmi imaginam eu că la un moment dat va veni și clipa asta, în care copilul meu va crește și eu voi tânji după momentele în care o adormeam în brațe, pe pieptul meu. Dar recunosc că mă gândeam că se va întâmpla peste ani buni.

Ei bine, am realizat într-una din serile trecute că fetița mea a crescut. Atât de repede! Neașteptat de repede! Nu știu când a trecut timpul și când a devenit o mică domnișorică cu personalitate, care nu ezită să-mi dea peste nas când simte nevoia. Încă sunt ”mami meu” pentru ea și sper să rămân tot mai mult timp așa pentru ea, chiar dacă timpul ăsta aleargă nebunește.

Da, poate pentru unii pare prea mult, dar și acum, la aproape patru ani, sunt foarte multe seri, majoritatea, în care fetița mea se cuibărește la mine în brațe, pe pieptul meu, și adoarme așa, în timp ce eu o mângâi pe păr. Aproape mă acoperă cu corpul ei mic, căci eu am 1, 57m și ea puțin peste un metru. Dar iubesc să o simt așa de aproape, să-i simt mânuțele care mă țin strâns în brațe, să le simt cum mă slăbesc din strânsoare când adoarme. În clipele alea timpul se oprește în loc pentru mine, în lumea asta toată parcă nu mai suntem decât noi două, așa strânse în brațe, de parcă am fi în continuare una singură, așa cum am mai fost cândva, timp de 9 luni de zile. În clipele astea problemele dispar, nimic altceva nu mai contează decât să mă uit la ea cât de frumoasă e și cât de mult a crescut și s-a schimbat în ăștia aproape patru ani care au trecut ca o clipită.

În urmă cu două seri însă, când am întrebat-o dacă mai vrea să doarmă pe pieptul meu, a zis în primă fază ”da, mami meu„. S-a cuibărit ca de obicei, s-a sucit, s-a răsucit și mi-a zis-  ”Mami, am stat destul în brațe!” Exact așa, corect, cu ”r” și nu cu ”l”. Dar ăsta era doar un mic detaliu care mi-a sărit în ureche. M-a uimit mai mult faptul că-i erau deja de ajuns brațele mele. Pe deoparte m-am întristat puțin că nu mai voia să doarmă la mine în brațe, pentru că era și clipa mea de liniște și dragoste absolută. Dar pe de altă parte mi-am dat seama că am ajuns la momentul în care se simte bine ea cu ea, în care este încrezătoare și independentă. Și a adormit bine mersi ca un copil mare ce este pe pernuța ei, cu părul ei aproape blond răsfirat, de-mi venea s-o pup și s-o strâng în brațe așa adormită cu era. Copilașul meu mic e acum un copil mare de aproape 4 ani.

Aș vrea să le spun acum tuturor celor care mi-au zis mereu că exagerez, că un copil de 2-3 și aproape 4 ani nu se mai adoarme în brațe, că nu fac altceva decât să cresc o răsfățată și-un copil dependent de mine care se va învăța așa și pe care voi fi nevoită s-o adorm în brațe până se va mărita, că nu este așa. Că adormitul copilului în brațe chiar și așa mare, când el simte nevoia asta,  e un lucru foarte bun care îl va ajuta tocmai să devină independet și sigur pe el. Dragostea noastră și brațele noastre nu-i transformă în niște dependenți, ba dimpotrivă. Îi ajută să prindă aripi. Unele zdravene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook