Omletă cu spanac și brânză

Oul are o mulțime de nutrienți și ideea potrivit căreia nu ar trebui să-i dăm copilului decât maxim două ouă pe săptămână este eronată. Consumul de ou trebuie să fie unul redus în cazul nostru, al adulților, și numai dacă avem probleme cu colesterolul. De altfel, dacă suntem sănătoși, putem mânca ou zilnic. Eu una am ales să urmez sfatul pediatrei care mi-a recomandat ca, după vârsta de un an, să-i dau Mogâldeței maxim 5 ouă pe săptămână. Adică nici zilnic cum susțin unii specialiști, dar nici maxim 2, cum e recomandat în cazul adulților care prezintă risc de creștere a colesterolului.

Potrivit Mediafax, care prezintă rezultatele numeroaselor studii, oul are următoarele beneficii:

  • gălbenuşul, deşi bogat în colesterol, aduce mari beneficii asupra sănătăţii generale, printre acestea numărându-se şi faptul că el conţine un nivel ridicat de colină (vitamina B7), care contribuie la îmbunătăţirea funcţiilor neurologice, la reducerea inflamaţiilor din organism, la dezvoltarea creierului în stadiul intrauterin (consumat de femeile însărcinate) şi la producerea serotoninei şi dopaminei, cunoscute drept hormoni ai fericirii.
  • ouăle sunt bogate în sulf, un ingredient esenţial pentru absorbţia vitaminelor B, utile unei bune funcţionări a ficatului, dar şi pentru producerea colagenului şi cheratinei, care ajută la menţinerea sănătăţii pielii, unghiilor şi părului, oferind în plus strălucire.
  • cu şase grame de proteine pe ou, alături de aminoacizii conţinuţi, ouăle sunt o alegere perfectă pentru încurajarea dezvoltării musculare.
  • mai multe studii au demonstrat că un consum regulat de ouă la micul dejun ajută la combaterea surplusului ponderal. Persoanele care au consumat ouă la micul dejun, timp de 8 săptămâni, au înregistrat o reducere cu 61% a indicelui de masă corporală.
  • colina din gălbenuş ajută şi la prevenirea cancerului mamar, potrivit anumitor studii, mai ales dacă acest consum regulat de ouă a început încă din adolescenţă.

Bun, iar mă lungesc la vorbă. Așa că nu mai înșir aici beneficiile spanacului, care e și el o minunăție și datorită conținutului de vitamina A ajută la creșterea imunității. Să trec la rețetă totuși :). Deci, omletă cu spanac și brânză. Am folosit:

  • 5 ouă (eu am făcut două porții de adult și una de Mogâldeață)
  • 2-3 mâini bune de spanac (eu am avut spanac baby)
  • vreo 80 de grame de telemea nu exagerat de sărată. Telemea am început să pun după un an și jumătate, înainte puneam mozzarella.

E foarte simplu de făcut. Am spălat bine spanacul, l-am rupt în bucăți maricele. Am amestecat ouăle cu brânza sfărâmată și spanacul, apoi le-am pus într-o tigaie cu strat antiaderent. Nu am pus ulei deloc. Se poate pune puțin ulei de măsline, dar eu prefer fără. Îmi place să evit orice prăjeală.

Eu am pus toate cele cinci ouă, cu brânză și spanac odată. Nu am timp să stau să fac trei omlete și nici nu văd rostul. Dar fiecare cum dorește. Deci am pus toată compoziția în tigaia încinsă și am lăsat la foc mic câteva minute, cu capac. Apoi am întors-o și gata omleta! Nouă ne place să o mâncăm cu roșii. Poftă bună! 🙂

Vezi și: Omletă cu legume din plin

One thought on “Omletă cu spanac și brânză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *