Lecția de viață de la un copil de 6 ani

Nu o singură dată mi-a deschis copilul ochii, mintea și sufletul. M-a scos de multe ori din rutină și poate chiar din ignoranță. 

Zilele trecute, într-o după-amiază oarecare, în care puneam la locul lor lucrurile strânse de pe sârmă, Sophie se uită în dulap și-mi zice:

-Mami, vreau să mă îmbrac, azi, în rochia asta. 

Era vorba de o rochie albă cu puțin argintiu, amplă, cu crinolină și volane peste tot, genul de prințesă.

-Puia mea, dar asta e rochie de petrecere, e o rochie de ocazii speciale, nu e de zi cu zi.
-Mami, dar este o ocazie specială. Mie mi se pare special să mă îmbrac așa. Asta mă bucură acum, poate îmi rămâne mică.

Așa de tare m-au pătruns cuvintele ei, încât i-am propus să mă aștepte și pe mine, să-mi iau și eu o rochie care să mă bucure acum. Să ne bucurăm amândouă de rochiile noastre.

Și știți de ce am făcut asta? Pentru că am realizat cât de mult ne punem viața pe hold. Nu acum, nu e momentul, o/le păstrez pentru…

Eu fac asta de ani muuuulți. Cu hainele bune pe care nu le îmbrac, ci le păstrez. Nici eu nu știu pentru ce și când. Cu pantofii ăia frumoși. Cu farfuriile bune și setul de cafea. Și multe altele. În momentul ăla, m-am întrebat foarte serios de ce toate lucrurile bune și frumoase nu-s pentru acum. Și mai exact pentru ce le păstrez?

Sincer vă zic, nu am găsit răspunsul la întrebarea de ce îmi amân viața și bucuria pentru altă dată. De ce nu mănânc în farfuriile colorate micul dejun în familie, de ce nu-mi beau cafeaua dimineața în ceștile alea frumoase, de ce nu port fustele și rochiile din dulap, de ce nu-mi dau cu parfumul care îmi place decât cine știe când…

Și tocmai pentru că nu am găsit alt răspuns, decât că mereu aștept ceva mai bun –  ziua în care slăbesc, ziua în care am timp, ziua în care am musafiri, ziua în care… – am decis să fac fix cum mi-a zis Sophie. Să mă bucur acum. 

Și am început să port lucrurile bune și frumoase, care mă fac să mă simt bine, chit că merg până la școală să iau copilul. (Bine, asta când nu alerg ca disperata, întârziată, direct în colanții de casă). Și-mi beau cafeaua în ceștile frumoase. Cu farfuriuță, cu tot. Pe fața de masă aia nouă. Și-am desfăcut și vinul bun, într-o sâmbătă oarecare.

Cred că dacă nu ne-am amâna viața atât de mult și nu ne-am împovăra zi de zi cu așteptări pentru altă dată, pentru ziua de weekend, pentru ieșirea de peste o lună, pentru vacanță sau oricând altcândva, nici dezamăgirile legate de zilele astea, care de multe ori nu ies așa cum visăm, nu ar fi atât de mari. 

Nu cred că trebuie să așteptăm ocazii și sărbători. Sărbătoare e fiecare zi în care știm să ne bucurăm de viață.  Nu știi niciodată când, deodată, ne rămâne viața mică, fix ca rochia Sophiei mele.


Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail.  Dacă te interesează imagini din viața noastră, te poți uita și pe Instagram. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

2 thoughts on “Lecția de viață de la un copil de 6 ani

  • 16 decembrie 2019 at 14:51
    Permalink

    Ce frumos!
    Mulțumim, pentru „deschis ochii”!
    Te- am descoperit de curând și citesc cu mare drag ce scrii.
    Alina, mami de Sarah 🙂

    Reply
  • 4 februarie 2020 at 15:56
    Permalink

    Din pacate asa ne-am autoeducat sa ne amanam micile placeri pt mai tarziu, pt o zi speciala,pt oameni speciali, pentru ocazii speciale.Am uitat ca de fapt, prezentul e un moment special si ca oamenii pe care ii avem langa noi sunt speciali si ca nu ar trebui sa lasam nimic pe mai tarziu.Te-am gasit intamplator,intr-un moment cand cautam relaxare si am sa te urmaresc de acum inainte. 😉

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *