Când ți se face dor de tine

În primele zile, primele luni, (m-aș încumeta să zic chiar primii ani) după ce am devenit mamă nu am avut pur și simplu timp, spațiu și nici energie să mă gândesc la mine. La cum eram înainte să fiu mamă, la ce-mi plăcea, ce mă bucura, ce mă relaxa, ce mă emoționa, la ce muzică ascultam, la ce cărți sau filme preferam, la ce mi se părea amuzant, romantic sau cumva. Mă mai străfulgera poate câte un gând din când în când, dar trecea repede, mereu se ivea ceva cu mult mai important decât gândul meu despre mine.

Dar la un moment dat (și, da, știu că momentul variază foarte tare de la o mamă la alta), încet-încet începi să-ți revii din amnezie în ceea ce te privește și îți amintești că-ți place și altă muzică decât cântecelele pentru copii, și alte filme decât alea de desene animate, că-ți place să citești și altceva decât cărți de povești și să interpretezi cum te duce capul cărțile de colorat. Îți amintești că-ți place să mai dansezi și altfel decât dansezi după ”Am o căsuță mică” și ”Dacă vesel se trăiește”. Îți dai seama că parcă ai avea nevoie să ai în geantă (care între timp nu mai e o poșetuță e ditamai gentoiu’) și câte un ruj, o oglindă, un dermatograf, o carte, și nu numai coji de banane, biscuiți, șervețele folosite, șosețele și ursuleți.

Și în momentul în care începi să-ți revii din amnezie, realizezi cât de ruptă ai fost de lume în toată perioada asta, în care tot timpul ți l-ai ocupat cu a fi mamă. A fi mamă atât de bună cât ai putut tu, chiar dacă departe de a fi perfectă. Realizezi că nu prea mai știi nimic din ce știai înainte, că newsfeedu’ de la Facebook îți e plin de postări de pe grupurile de mame, că ești la curent doar cu evenimentele de parenting sau pentru copii. Îți apar doar reclame la scutece, suzete, pompe de sân, olițe, cărucioare, cărți pentru copii. Că ultimii tăi prieteni de pe Facebook, dar și din viața reală, sunt sigur părinți și au cam aceleași îndeletniciri ca și tine.  Descoperi că, în schimb, în lista bărbatului au apărut vreo două blonde și te întrebi cum naiba de n-ai observat, că până acu’ îți sărea sigur în ochi treaba asta.

Apoi vezi cum cam toate viralele care ajung și la tine sunt despre părinți sau despre copii, naștere, alăptare, sau ceva de genul. Habar n-ai despre ce vorbesc colegii când discută sau râd pe alt subiect pe care tu l-ai ratat undeva pe drumul între muncă, grădiniță, locul de joacă, magazin și casă.

Ajungi deci să-ți dai seama că aproape nimic din ceea ce știai, făceai, îți plăcea, te pasiona, nu prea se mai regăsește în viața ta de zi cu zi.

Și parcă așa, dintr-odată, ți se face dor de tine. De tine așa cum erai. De tine cu vreo 6 kile mai puțin sau mai mult, de tine preocupată și de felul cum arăți, cum vorbești, dar și de ce știi (știi și acum multe lucruri, ai învățat foarte mult, dar toate despre creșterea copilului și parcă oricum nu știi destul). Și ți-e dor al naibii și de plimbările făcute după ora 10 seara, pe care le iubeai atât de mult.

Și apoi ți se face dor și de voi, de tine și el. În tot timpul ăsta ați trecut prin atâtea, ați redefinit romantismul și l-ați găsit unde nici nu vă imaginați (poate într-un scutec schimbat la miezul nopții când picați din picioare de oboseală). Realizezi că v-ați schimbat și parcă ai vrea să vă redescoperiți, așa cum sunteți dincolo de a fi mami, tati și tot ce implică asta.

Iar după ce realizezi toate astea și faci eforturi supraomenești să-ți găsești timpul pentru a te redescoperi și a vă redescoperi, și parcă îți place ce găsești și e bine să fii tu, să fiți voi, și parcă ați mai vrea să dansați amândoi, doar voi doi, vorbind aiurea și fumând aceeași țigară (deși v-ați lăsat), îți dai seama totuși că, de departe, cel mai important și cel mai frumos lucru din viața voastră e că sunteți părinți, că ați devenit mami și tati. Că din ceea ce pierdeți în timpul ăsta nimic nu se compară cu ceea ce câștigați alături de copilul vostru. Și tot ce vă doriți într-un final e să vă luați copilul în brațe, să-i auziți râsul, să-i vedeți puritatea și fericirea de pe chip. Pentru că acum asta e viața voastră și e frumoasă, așa nebună cum e.

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! 🙂