De Ziua Internațională a cuvântului Mulțumesc, vreau să-mi mulțumesc mie

Astăzi este Ziua Internațională a cuvântului Mulțumesc. Și da, vreau să mă opresc un pic asupra ei. Am aflat de ziua asta prin 2015 (am scris și atunci despre ea aici – Cuvântul magic care face o căsnicie fericită, am recitit acum și m-am bucurat). Iar apoi am uitat complet. Așa cum am uitat complet să fiu recunoscătoare pentru tot ce sunt și pentru tot ce am. Pentru că am fost mult prea atentă la ce-mi lipsește, la ce nu am, dar mai ales la ce nu sunt. Asta mi-a ocupat mereu mare parte din timp și mare parte din gânduri.

Am citit că în vechile scrieri cuvântul Mulțumesc era, de fapt, Multunesc și însemna mult-unire. Mai exact, semnifica unirea dintre oameni, dar și legătura lor cu Dumnezeu. Nu-s deloc religioasă, dar ideea că Mulțumesc e despre unirea dintre oameni și legătura lor cu divinitatea mi-a mers la suflet. Pentru că chiar așa este. Indiferent ce am înțelege fiecare prin divinitate.

Cred că aprecierea și recunoștința ne apropie pe noi, oamenii. Cine nu se simte bine atunci când i se mulțumește sau când cineva își exprimă recunoștința față de el?

Dar aș merge și mai departe. La faptul că mulțumesc e despre legătura cu divinitatea. Eu cred că recunoștința asta face. Ne face mai buni. În primul rând mai buni cu noi înșine. Și abia apoi mai buni cu ceilalți. Recunoștința e un mod de a te îndrăgosti de viața ta așa cum este ea deja.

Recunoștința poate transforma fiecare zi într-o sărbătoare. O sărbătoare în care să celebrăm pur și simplu faptul că suntem. Fix așa cum suntem. Că ne trezim de dimineață. Că avem lângă noi oamenii dragi. Că putem să-i îmbrățișăm și să-i sărutăm (de-am face asta mai des…). Că suntem sănătoși (dacă suntem). Că putem privi soarele, ploaia sau zăpada. Că ne privim copiii zâmbind (alea 5 minute, înainte să țipe). Că-ți poți face o cafea sau un ceai și, câteodată, reușești să le bei calde.

Recunoștința pentru viața pe care o avem deja este fix acel mulțumesc care ne leagă de divinitate.

Am mulți de Mulțumesc să spun astăzi. Familiei, prietenilor, vouă – pentru că mă citiți și pentru vorbele frumoase și gândurile bune pe care mi le trimiteți, multor oameni frumoși care mi-au ieșit în cale de-a lungul timpului. Am strâns multe mulțumescuri nespuse, din păcate.

Dar mai am un mare Mulțumesc nespus. Mie însămi. Da, exact. M-aș lua în brațe, m-aș strânge tare și mi-aș mulțumi din toată inima pentru că sunt. Fix așa cum sunt.

Să mă critic, să mă fac cu ou și cu oțet, să văd câte lucruri nu pot face și de ce nu sunt în stare, să nu am cu adevărat curaj să privesc în față, cu inima deschisă, spre viață și spre oameni, pentru că nu cred despre mine că-s destul de bună pentru asta… Toate astea le-am făcut și încă le mai fac cu ușurință. De multe ori pe zi. Fără să mă străduiesc deloc. Dar să-mi mulțumesc mie pentru tot ce sunt în clipa asta mi-e, adesea, foarte greu.

Am făcut la un moment dat, într-un curs, un exercițiu în care trebuia să-mi identific calitățile. Lucruri despre mine în care să cred cu toată ființa (nu genul ăla de calități care dau bine, cum îmi amintesc că am trecut în primul meu CV). Ei bine, pur și simplu nu am știut ce. Și-am avut mult timp de gândire. Iar asta mi-a arătat cât de puțin mă prețuiesc cu adevărat.

Așadar, azi vreau să-mi mulțumesc. Mie. Pentru că sunt. Fix așa cum sunt. Pentru că am răzbit prin viață, deși mi-a fost atât de greu și atât de frică. Azi vreau să mă uit la mine și să văd toate lucrurile bune pe care le-am făcut. Și să-mi mulțumesc pentru ele.

Și vreau să te rog să faci și tu același lucru. Ia-ți câteva minute, când poți, poate după ce adorm copiii, să îți mulțumești. Ție. Pentru ce ești. Exact așa cum ești.


Foto: Freepik drobotdean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *