Cum trecem la ora de vară când suntem părinți

Observ că de pe la începutul primăverii și mai apoi pe la începutul toamnei începe isteria cu ora de vară, respectiv ora de iarnă. Prima întrebare este –  când trecem la ora de vară / iarnă? A doua este – cum se dau ceasurile, înainte sau înapoi? Și a treia, fără excepție este- dormim mai mult sau mai puțin?

Pentru că și eu mă număr printre cei veșnic interesați, zic să și răspund la întrebările astea. Desigur, din punctul meu de vedere, că nu pot abține să-nu îmi exprim părerea mea de părerolog ori de câte ori am ocazia.

Ora de vară – fie că vorbim de anul 2000, de 2017 sau de oricare altul, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică din martie. Mai precis în ultimul weekend, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Așadar anul acesta se va face în noaptea dintre 25 și 26 martie.

Ora de iarnă – Mai e vreme lungă până acolo, nici nu vreau să mă gândesc așa departe, eu abia aștept vara, concediul, visez la mare, la nisip, sper să nu mai facem nicio alergie anul ăsta, nici măcar la soare. Sper ca Sophie să nu se mai sperie de apă și nici să nu se mai schimonosească în fel și chip când pune mâna pe nisip, de parcă ar fi cine știe ce chestie grețoaso-lipicioasă care i-a atacat mâinile fine de demoazelă sofisticată ce e ea. Și ca să fiu și mai sinceră, visez să nu mai fiu nevoită să alerg toată plaja după ea, să am măcar juma de oră pe zi (muult rău, știu!) în care să pot zace liniștită, tolănită pe un sezlong (cu o carte în mână e deja utopie, știu). Deci, cale lungă până atunci, dar când va veni ora de iarnă, va fi ultimul weekend din octombrie, mai exact, anul acesta va fi în noaptea de 28 spre 29 octombrie.

Ca să răspund și la a doua întrebare – cum se dau ceasurile- acum, la sfârșitul lui martie, când trecem la ora de vară, ceasurile se dau înainte, ora 3 devin ora 4. În octombrie, când vom trece la ora de iarnă, firesc, se vor da înapoi, practic revenim la ora oficială, ora 4 se va transforma din nou în ora 3.

Și acum cea mai întrebăcioasă întrebare- dormim mai mult sau mai puțin? Oameni buni, dormiți cât vreți voi să dormiți, asta dacă nu cumva sunteți părinți. Mai ales de copii mici. Dacă aveți mogâldețe în dotare, pentru voi nu are nicio importanță trecerea la ora de vară sau de iarnă sau de orice altceva s-ar putea implementa. Nu! Copiii au propriul lor ceas, care funcționează mai ceva ca alea elvețiene. Mă gândesc dacă nu cumva elvețienii ăștia au furat tehnologia de la vreun copil de 2-3 ani, mituindu-l cu vreo bombonică tare colorată.

Dar ce te faci că tu, adult, trebuie să te conformezi orei? Tu trebuie să mergi la muncă în funcție de ora schimbată (eu lucrez ]n weekend),  activitățile tale programate sau nu țin clar cont de oră, chiar dacă asta nu se întâmplă și în cazul copilului tău.

Așadar, oricum ai da-o, fie că e vorba de ora de vară, fie că e vorba de ora de iarnă, tu nu dormi nici mai mult, nici mai puțin, pentru că e cineva care va striga neapărat – ”Mami, m-am tleziiiit!”- așa, lung, cu intonație.

Când se trece la ora de iarnă, adică atunci când ora 4 devine ora 3 (așa cum am scris aici- Se schimbă ora! Dar cum e cu ora de iarnă și programul de somn al copiilor) , îți vine să plângi când te uiți la ceas. Asta pentru că dacă omulețul să zicem că se trezește în mod normal la ora 7, în cazul ăsta, inevitabil, la ora 6 îți va da trezirea fără drept de apel.

Când trecem în schimb la ora de vară, să zicem că în ceea ce privește psihicul, stăm mai ok. Pentru că dacă în mod normal se trezește la 7, acum se va trezi la 8. Dar ție, părinte, asta oricum nu-ți va folosi la nimic. Pentru că tu vei dormi fix la fel, orele de (ne)somn sunt tot atâtea. Singura diferență e că vei alerga ca nebunul, pentru că ai pierdut o oră, ziua practic este cu o oră mai scurtă. Și asta e tot ce îți mai lipsea, să aibă ziua 23 de ore. De parcă vreodată de când ai devenit părinte ți-au fost suficiente cele 24 pe care le are în mod normal.

 

2 comentarii la „Cum trecem la ora de vară când suntem părinți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *