De ce ne batem joc de copiii noștri?

Știu, este un titlu dur, dar am suferit foarte tare văzând niște copilași chinuiți. M-a durut pur și simplu sufletul și nu am înțeles sub nicio formă raționamentul părinților lor, despre care cred că pur și simplu nu au conștientizat cât rău le fac micuților. Refuz să cred că niște părinți conștienți de răul la care își expun copiii ar fi făcut acest lucru cu bună știință.

Am fost seara trecută la o întâlnire într-un local destul de mare și mai ales foarte cunoscut din București, în zona Militari. Nu era prima dată când am mers, dar niciodată nu mi-a lăsat un gust atât de amar. Am plecat mult mai devreme decât preconizasem de la întâlnire, nu am mai suportat să stau.  Trecând pe lângă faptul că în salonul în care ne aflam auzeam simultan muzică populară și latino, una din salonul nostru, una din cel alăturat, ambele cu sonorul la maxim, de nu te puteai înțelege om cu om decât dacă țipai, era un fum groaznic, pe care îl tăiai cu cuțitul. Era ceață, nu fum. Trebuie să spun că am fost fumătoare timp de 10 ani și nu fumam puțin. Am renunțat cu vreo 3 ani înainte să rămân însărcinată. Nu sunt foarte sensibilă la fumul de țigară, dar aseară simțeam că nu mai am aer. Și acum, a doua zi, când scriu postarea asta, mă ustură gâtul. Și repet, nu am stat cât trebuia să stau, după aproximativ o oră am plecat, pentru că nu mai rezistam, asumându-mi riscul de a provoca supărarea organizatorilor întâlnirii.

Ei bine, dragi părinți, în acea gălăgie cruntă și în acel fum crâncen erau o mulțime de copii. Unii dintre ei nu aveau nici măcar un an, poate cel mult 9 -10 luni. Mai erau copii de 2-4 ani și unii ceva mai măricei, poate 7-8. Unul dintre bebeluși plângea de mama focului în brațele mamei care încerca să-l liniștească legănându-se cu el în brațe pe ritmul muzicii popularo-lăutăreasco-latină cu volumul la maxim.

Credeți-mă că aproape mi-au dat lacrimile și mi-am înfrânat cu greu impulsul de a merge la acea mamă și de a-i spune că este inconștientă și că își bate joc de copilul ei, probabil fără să știe. Repet, refuz să cred că își expunea bebelușul unor astfel de pericole în mod conștient. Acum însă, când scriu despre asta, regret că nu am mers să vorbesc cu ea. Copilul din brațele ei nu avea cum să-i spună că-i face rău, deși i-o spunea în felul lui – plângând. Eu aș fi putut să-i spun mai pe înțelesul ei.

Cei mai mulți dintre copii, mai puțin cei mai măricei, erau agitați și se frecau la ochi. Și cum să nu se frece săracii, eu una abia mai rezistam. Când am ajuns eu acolo, ei erau deja. Când am plecat eu, cu ochii înlăcrimați de fum, ei au mai rămas. Pentru că ei și dacă ar fi vrut să plece nu o puteau face. Erau acolo cu părinții lor, ei decideau când vor pleca și vor respira un aer respirabil.

Pentru că nu le-am atras atenția părinților de acolo (probabil ar fi trebuit să iau microfonul pentru a reuși să fac asta), am decis să scriu despre asta. Cu riscul de a-mi pune multe persoane în cap, o voi spune: Nu, copiii nu au ce căuta în astfel de locuri! Le facem rău!

La ce pericole erau expuși copilașii ăia? Păi nu știu de unde să încep și unde să mă opresc. Nu voi face referire la volumul muzicii, dacă îi pot spune muzică la zarva care era acolo, deși nu este absolut deloc un aspect de neglijat. Voi vorbi doar despre fumatul pasiv în cazul copiilor.

În primul rând fumatul pasiv în cazul bebelușilor și al copiilor mici este cu mult, muuuult mai periculos decât în cazul adulților. Din două motive simple. Unul – ei sunt mici și în plină dezvoltare, deci mult mai vulnerabili pe termen scurt, mediu și lung. Și doi – au respirația evident mai accelerată decât a noastră, a adulților, și inhalează o doză semnificativ mai mare de substanțe nocive decât noi.

Fumatul pasiv, adică felul cum inhalau copilașii de acolo fumul din jur,  înseamnă că în plămânii lor pot ajunge peste 200 de substanțe chimice toxice sau chiar cancerigene. Printre ele se numără benzen, clorura de vinil, arsenic, formaldehida, amoniac și cianura de hidrogen. Cum spuneam, copiii expuși fumatului pasiv inhalează o cantitate mai mare din aceste substanțe decât un adult. Și spre deosebire de adulți, copiii nu pot alege să refuze fumatul pasiv. Nu ei decid pentru sănătatea lor, ci noi, părinții lor.

În ceea ce privește efectele… nu am răbdare și rezistență psihică suficiente pentru a vorbi despre totalitatea lor. Dar voi menționa câteva dintre ele, ca să explic de ce am suferit pentru copilașii de acolo și de ce îmi permit pentru prima dată să spun unor părinți că greșesc.

Fumatul pasiv cauzează infecții acute ale căilor respiratorii inferioare, cum ar fi bronșită și chiar pneumonia la sugarii și copiii mici. Poate produce astm, alergii, afecțiuni ale inimii și desigur ale plămânilor. De multe ori cauzează la copii dependența de nicotină. Asta pentru că, așa cum am mai zis, ei sunt în plină dezvoltare.

Fumul inhalat  poate provoca de la afecțiuni cronice care îi va afecta toată viață, până la cancer și chiar deces în cazul bebelușilor. Sunt cazuri extreme acestea din urmă, e adevărat. Și știu, sunt multe pericole în lumea asta, de multe nu ne putem feri copiii, dar măcar să-i ferim de cele de care putem.

Depunerea de particule din fumul de țigară în interiorul nasului copilului întreține infecțiile respiratorii, dezvoltă polipii, pot conduce la otite frecvente, le afectează semnificativ somul și poate duce chiar și la Sindrom de apnee în somn, ceea ce este extrem de periculos.

Și astea sunt doar câteva dintre efecte. Lista este luuuungă și puteți găsi multe pe tema asta cu un simplu search pe Google. Așa că, dragi părinți, e alegerea voastră dacă fumați sau nu, dacă vă asumați riscurile fumatului sau nu. (Și spun asta din poziția unei femei care a fumat 10 ani de zile și s-a lăsat cu 3 ani înainte de a rămâne însărcinată). Dar de ce să ne batem joc de copiii noștri și să-i expunem unor astfel de riscuri? Ce vină au ei? Ei nu pot decide încă, noi o facem pentru ei.

4 comentarii la „De ce ne batem joc de copiii noștri?

  • 14 martie 2016 la 20:53
    Permalink

    Si daca nu au cu cine lasa copilul? Sa nu iese in oras deloc?

    Răspunde
  • 14 martie 2016 la 20:57
    Permalink

    Nu sunt o incontinent, dar nici eu nu am cu cine lasa copilul. Bona nu, nici parinti, nici socrii. Sa numai ies deloc?!

    Răspunde
    • 15 martie 2016 la 17:39
      Permalink

      Buna, Andreea!

      Nici eu nu am cu cine lăsa copilul, decât foarte, foarte rar. Și, sinceră să fiu, de multe ori nici nu vreau să o las cu cineva, chiar dacă as avea. Dar ies în locuri in care au si spatiu pentru nefumatori. Prioritatea mea este sanatatea copilului. Mai presus de orice altceva

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *