Vorbind cu copilul despre Moș Crăciun

Mogâldeața mea are doi ani și jumătate. A auzit de Moș Crăciun, știe cum arată, îl recunoaște când îl vede. Câteodată Moș Crăciun le spune și oamenilor de zăpadă care au căciulă sau cratiță roșie pe cap. Nu îi este clar cine e și ce face el. A auzit cu siguranță de el și la grădiniță. Mai mult decât acasă. Și i-am citit povești cu el. Povești foarte frumoase.

Singurul lucru pe care i l-am spus despre el, dincolo de povești,  este că atunci când va veni să pună cadouri sub brad i-ar plăcea să găsească bradul împodobit cu globuri și beteală, nu cu paste, șosete și suzete- așa cum tot încearcă ea să-l redecoreze. (am scris aici despre asta Ce și-ar dori cu adevărat copilul meu de Crăciun)

Un lucru îmi este clar: după ce i-am spus asta, nu s-a mai atins de brad. Parcă nici nu-i mai este drag. De ce? Pentru că îi este teamă de Moș Crăciun. Și o înțeleg perfect. Toată copilăria mi-a fost teamă de Moș Crăciun și toată copilăria, din primul an pe care mi-l amintesc, am știut clar că darurile erau de la părinți și bunici, iar moșul ăla, care purta o șubă de care mă temeam, barbă din vată (care îi acoperea aproape toată fața) și o căciulă roșie (acu’ 30 de ani nu erau costume de Moș Crăciun pe toate drumurile) era vărul meu. Și am aceste amintiri încă de pe la 3 ani jumate. Deși știam clar că e vărul meu, tremuram. Spuneam poezia aproape plângând. Și nu înțelegeam de ce e nevoie ca vărul meu să-și pună toate chestiile de speriat pe el ca să ne dea cadourile de la părinți și bunici și de ce toată lumea mințea.

Deci, eu, personal, am început să-l iubesc pe Moș Crăciun muuuult mai târziu. Cam pe când mi-am dat seama că nu are de ce să-mi fie frică de el. Adică atunci când am realizat că e de fapt o legendă, o tradiție, un personaj de poveste, poate cel mai frumos personaj de poveste. Abia atunci am început să simt magia cu adevărat. Când am ales eu să fac asta știind purul adevăr și când nimeni nu mă mai mințea și nu mai încerca să mă convingă de lucruri despre care eu știam clar că nu sunt adevărate, deși eram o mână de om.

Când mi-a fost limpede că și Mogâldeței îi este frică de Moș, am încercat să-i spun că este un moș bun, darnic, care iubește copiii și le face cadouri frumoase, nu are de ce să se teamă de el. Apoi, după ceva vreme, am întrebat-o ce vrea să-i aducă Moșul cadou.

-Mami, ce vrei să-ți aducă Moș Crăciun?
-Nu veau Mos Căciun, veau mami adușe a mine (mi-a spus aproape plângând).

Încercând eu așa să o conving că vai, ce frumos și ce minunat și bun este Moș Crăciun am căzut de comun acord că vrea cadou și de la Moș, și de la mami, și de la tati ( nu în ordinea asta). Nu am mai insistat cu Moșul. Am simțit că nu este cazul. Și clar nu o voi mai face. Dar deloc, deloc, deloc!

Aștept să văd ce îmi va mai spune ea despre el. Până atunci ne rezumăm la cântecele, desene animate și povești. Atât. Fără Moșul care vine prin horn (nu de alta, dar stăm la bloc, nici nu avem așa ceva), fără să-i mai spun lucruri în care eu nu am crezut niciodată. Nici măcar atunci când eram foarte, foarte mică. Nu mi-a plăcut când cele mai dragi persoane din viața mea îmi spuneau minciuni și nu voi face asta la rândul meu. Dacă eu știam atunci, clar știe și ea acum. Sau va ști la anul. Nu am mințit-o niciodată, nici măcar frumos. Nu văd rostul. V-am mai spus, mi se pare lipsă de respect față de copil. Dacă sunt lucruri pe care nu vreau să le știe, mai bine nu i le spun deloc.

Voi încerca să-l păstrez pe Moș Crăciun ca un personaj mirific de poveste. Mi-aș dori să nu-i mai fie frică de el și să-l privescă la fel cum o privește pe Sofia I, să spunem (deși, sincer, mi se pare un soi de blasfemie. Moșul nu suportă comparație cu Sofia, oricât de pozitiv și simpatic ar fi personajul ăsta mititel de desene animate și oricât de mult ar iubi-o ea).

Nu îmi doresc să creadă în Moș Crăciun, adică în existența lui fizică. În niciun caz în toți moșii costumați pe care-i vede peste tot. Moș Crăciun este unul singur și este în sufletele noastre, nicăieri altundeva. Nici prin mall, nici la grădi, nici pe stradă, nici la nu știu ce loc de joacă.  Îmi doresc să creadă în ceea ce reprezintă Moș Crăciun. În spiritul Crăciunului. În fapte bune, în familie reunită, în bucuria de a a primi și de a dărui.