marți, decembrie 3, 2024
Slider

Adevăratul motiv pentru care copiii vor legănați

Recunosc din prima că mi s-a părut amuzant să pun titlul ăsta, din simplu motiv că tot văd în ultima vreme o mulțime de adevărate motive pentru care se întâmplă ceva, orice.

Așadar, dragi părinți, adevăratul motiv pentru care copiii vor să fie legănați este cel pe care îl știm cu toții: asta îi liniștește.

Copiii care vor să fie legănați nu-s nici răsfățați, nici șantajiști, nici în vreun alt fel negativ de care tindem noi să-i bănuim. Ei vor să fie legănați din cel mai firesc și natural motiv cu putință. Așa știu ei că trebuie să fie.

Primele nouă luni de existență ale copilului nostru, primele cele mai bune luni, adică acelea din burta mamei, au fost cele în care în permanență a fost legănat.  Noi toate știm că, în timpul sarcinii, când noi ne mișcăm copiii noștri sunt liniștiți, dorm cel mai bine. Îmi amintesc de zilele în care umblam mai mult, zile în care Sophie era atât de liniștită că uneori chiar mă îngrijoram. În schimb, în momentul în care mă culcam și eu, dă-i cu dans și bătăi din picioare. Era un adevărat party la mine în burtă. Și, de cele mai multe ori, mă amuza să văd cum împinge cu mânuțele și piciorușele. Asta dacă nu-mi dădea vreuna la ficați, de nu mă vedeam.

Ca să revin la primele luni… Cele 9 luni de zile în care copilul este în burta mamei sunt practic baza pentru el. Sunt rădăcinile. Atunci se simte cel mai bine, protejat, atunci învață primele lucruri, sunt bazele existenței copilului nostru, primul lui contact cu viața și cu ființa cea mai iubită, mama.  Ei bine, în lunile astea, copiii sunt legănați încontinuu.

Așadar, este perfect normal ca un copil să-și dorească să fie legănat și după naștere. E ca un instinct primar. Pentru că asta îi readuce mediul familiar din burta mamei, asta îl liniștește, e ceva ce el știe și îi place.

La fel se întâmplă și cu sunetele puternice. Bebelușul este obișnuit cu sunetele din burta mamei. Ce aude el este sunetul produs de sângele care trece prin arterele mamei și sunetul bătăilor inimii mamei. Studiile arată că atunci când sunt burtă, bebelușii percep aceste sunete la o intensitate mai puternică decât aceea a sunetului unui aspirator sau foehn. De aici și faptul că, după naștere, aceste sunete puternice îi liniștesc imediat.

Așa se face că și pe noi, adulții, (sau mă rog, pe cei mai mulți dintre noi, sunt li excepții întotdeauna) încă ne mai adorm sunetele constante și legănatul. De-asta ni se face somn în mașină, tren sau avion.

Așadar, să pui un bebeluș să doarmă într-un pat mare, unde nu simte marginile, și plat, singur, în liniște, nelegănat, este pentru el complet nenatural. Un specialist spunea că e ca și cum ai pune un adult să doarmă direct pe podea, fără nici măcar o pătură.

Bebelușii își doresc orice îi face să se simtă ca în burta mamei. Să fie legănați este unul dintre aceste lucruri. Cel mai mult și-o doresc, desigur, pe însăși mama. Nimic nu-i face să se simtă mai bine, mai iubiți, mai protejați, decât apropierea mamei. Brațele ei și bătăile inimii ei sunt sfinte.

Cu riscul de a mă repeta deja de prea multe ori voi spune încă o dată că apropierea de mamă, fie că e vorba de legănat, de dormit împreună, de ținut în brațe, nu face din copiii niște răsfățați, ci niște copii siguri pe ei. Dragostea noastră le dă aripi, iau eu îmi doresc să aibă niște aripi tare, tare puternice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *