Tu când te gândești la copilărie, de ce îți aduci aminte?

Pentru mine casa bunicilor mei, cea în care am crescut de la câteva luni până la 7 ani, când am intrat la școală, a fost și va fi mereu locul cel mai drag de pe lumea asta. Este o casă veche, are peste 100 de ani, cu o structură de piatră masivă. Este renovată de mătușa mea, dar are același aer ca în copilărie. E o casă nici prea mică, nici prea mare, cu o curte imensă în jur și multă grădină. Asta înseamnă copilăria mea, acolo sunt toate amintirile.

Eu când mă gândesc la copilărie îmi amintesc de mâinile bunicii care aveau crăpături de la munca în grădină, dar care miroseau a cozonac și a ”ceva bun” mereu. Ca și hainele ei care mereu aveau un iz dulce. Cel puțin în mintea mea așa a rămas. Niște miresme de vanilie, cu ceva trandafir.

Bine, avea și un dulap cu haine foarte, foarte groase, unde era și o șubă cu blană, de care îmi era frică. Ei, și dulapul ăla mi-a rămas în minte, mirosea mereu a naftalină de-ți lua nasul.

Nu știu cum, dar cu toate astea, eu nu-mi amintesc ca bunica mea să fi mirosit vreodată a naftalină din aia. Nici hainele ei. Nici ale mele. Mereu avea puse printre rafturi – de la celelalte dulapuri de haine, mai exact două- săpunurile pe care mătușa mea le primea de turiștii veniți la mare. Căci da, casa bunicii mele e foarte aproape de mare, la o aruncătură de băț. Erau ”săpunurile bune”, nu ne spălam cu ele,  stăteau doar în rufe, de spălat ne spăla, și pe mine, și pe verișorii mei, cu săpun de casă. Și pe corp și pe păr. Săpun făcut în curte, la ceaunul mare.

Cred că de-asta am rămas mereu cu ideea că hainele trebuie să miroasă frumos și, cumva, se pare că Sophie e perfect de acord cu mine. Ea, de când a mai crescut, știe balsamurile de rufe din reclame, știe ce-i place și ce nu, nu aleg niciodată fără ca ea să-și dea acordul, căci dacă vreo haină nu miroase cum vrea ea nu o îmbracă.

Zilele trecute, eram cu ea la cumpărături şi în timp ce eu încercam, la marea mea înãlţime despre care ştiu sigur cã v-am mai spus, adică 1, 57 m, sã ajung la o sticlã de detergent de pe cel mai înalt raft care cred cã poate exista într-un supermarket, ea încerca de zor sã deschidã o sticluță. Nu am ştiut pe loc despre ce era vorba, pentru cã nu o mai vãzusem pânã atunci. Ba chiar, mă întrebam cum de nu reușește să-l deschidă (aveam să constat că sticlele sunt prevãzute cu ambalaj childproof, ceea ce mi se pare foarte foarte important pentru un produs pe care îl foloseşti des în casã), aşa cã m-am apropiat de ea şi ne-am uitat împreunã.

(P) Luase o sticlã care se cheamã Kifra Angel şi al cărei miros, după ce mi-am băgat nasul în ea, m-a dus instant cu gândul la copilãrie. Nu mi-am dat seama imediat de ce, însă apoi am văzut că scria negru pe alb: ”un parfum diafan care îţi surprinde simţurile ca într-o adiere uşoarã de vanilie şi picãturi calde de ploaie.  Mi-a fost suficient, aveam deja și imaginea în minte cu casa și curtea bunicii, cu tot.

Ceea ce mi-a plăcut iar foarte mult este faptul cã sunt nişte sticluţe micuţe, tare drăguțe, de asta nici nu am ghicit de prima oarã despre ce produs ar fi vorba, pentru cã nu mai vãzusem pânã atunci un balsam de rufe sau, mai corect, un parfum de rufe într-un asemenea ambalaj. Asta pentru că e foarte concentrat, se diluează  2.5 ml cu 50 de ml de apã şi se pun în secţiunea pentru balsam a maşinii de spãlat. Cică ajunge pentru 80 de spălări, n-am apucat să golesc vreuna încă, așa că nu știu sigur.

Sophie a fost așa încântată de miros, că am mai deschis câteva să vedem cum miros, deși trebuie să știi exact cum să faci asta, cum spuneam, nu-i treabă simplă cu deschisul capacului, nu poate fi deschis de un copil.

Am plecat acasã ”doar” cu patru sticluțe cu miros delicios – Angel, pentru cã ne-a cucerit pe loc pe amândouă, Ocean – pentru cã amândurora ne e dor de mare în permanenţã, Pink, pentru cã da, pentru copilã nu e niciodatã prea mult pink și pe mine m-a cucerit mirosul de trandafiri şi desigur Candy – știți și voi că niciodată nu există prea mult ”candy„ în viața ta când ai copil. Ne-am oprit la astea patru, deși am mai fi luat măcar încă pe atât, dar mai aveam și alte cumpărături de făcut și nu aveam card de credit la noi 🙂

Am apucat deja sã încercãm douã dintre ele şi da, mirosul chiar se simte în toatã casa, de cum scoţi rufele din maşina de spãlat. Şi pentru că miros frumos, Sophie își bagă nasul în toate rufele, aşa cã am reuşit sã ducem strânsul și împăturitul lucrurilor la rang de joacă. Și cred că știm cu toții că nu-i puțin lucru.

Dar trebuie să vă întreb, voi când vă gândiți la copilărie, de ce vă aduceți aminte? 🙂

Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine!  🙂