Cine ești tu de îți permiți să judeci?

Lucrez în presă și de multe ori trebuie să scriu știri care nu-mi plac și de și mai multe ori știri care îmi fac rău. De când am devenit mamă, așa cum am spus și aici, simt într-un mod complet diferit fiecare știre care implică în vreun fel un copil sau o mamă. Acum câteva zile chiar râdea un coleg de mine că plângeam, îmi șiroiau lacrimile la propriu, în timp ce scriam un articol în care era relatată povestea unei mame și a fetiței ei bolnave și stările prin care acea femeie a trecut în momentul în care a simțit că i se stinge copila în brațe.

Cred cu tărie că sunt anumite lucruri (multe) pe lumea asta pe care nu le înțelegi decât în momentul în care devii mamă.

Nu sunt ipocrită și recunosc că înainte de a avea copil m-am surprins de multe judecând anumiți părinți pentru comportamentul lor sau al copiilor lor. Mare greșeală am făcut și mi-am dat seama de asta când am ajuns și eu părinte. E ușor să judeci și să-ți dai cu părerea despre lucruri de care nu ai habar, fiindcă așa crezi, așa ți se pare normal, așa pare a fi moral sau din oricare alt raționament și argument.

Ce vreau să spun cu toate astea? Ei bine, astăzi am evitat cât am putut știrea cu mama din Crângași care și-a aruncat copilul de la etaj și apoi s-a aruncat și ea. În momentul ăsta, în care scriu, îmi tremură lacrimile în ochi gândidu-mă la aceste două ființe și destinul lor. Nu am citit știrea, nu m-am uitat la televizor când au dat-o, nu m-am uitat la video-urile postate online, deci nu știu detalii despre caz în cazul în care cineva vrea să-mi atragă atenția asupra vreunui detaliu.

Nu știu detalii deloc și nici nu contează. Cum spuneam, nu am avut tăria să aflu mai multe, pentru că era deja prea mult ce auzisem. O mamă care a ajuns să-și arunce propriul copil de la balcon. Că s-a aruncat și ea după nu mă surprinde câtuși de puțin.

De ce m-am apucat să scriu despre asta, dacă am evitat toată ziua știrea și tragedia ființelor astea? Din revoltă! M-au revoltat incredibil aceia din jurul meu care s-au apucat să emită judecăți de genul: ”Cât de tâmpită să fii să-ți arunci copilul de la balcon?”, ”Ce femeie poate să facă așa ceva?” ”Aia nu e mamă, e o vacă, un monstru”.

Nu am mai rezistat. În primul rând, știu că mă repet, ca să înțelegi o situație și să încerci să judeci (deși eu cred că lumea ar fi mai bună dacă în loc să judecăm am încerca să înțelegem) trebuie să știi despre ce vorbești.

Deci, înainte de toate, trebuie să fii MAMĂ. Totul se schimbă în momentul în care ajungi mamă. Lucrurile și viața capătă altă însemnătate, trăirile sunt diferite, apar altele noi, dispar din cele vechi. Nu mai vezi nimic prin aceiași ochi prin care vedeai înainte, vezi totul prin ochii de mamă, iar viața se rezumă cumva la copilul tău.

Și cu toate astea, aș vrea să știu și eu dacă există vreo mamă care nu a fost scoasă din sărite grav de copilul ei. De copilul ei pe care îl iubește ca pe ochii din cap și mult mai mult de atât. Vreau să știu (dar sincer desigur, altfel nu are rost) dacă e vreo mamă care nu a fost, măcar o dată, atât de tare enervată de copilul ei încât i-au trebuit măcar câteva secunde să se calmeze, ca să nu facă sau să spună ceva ar fi putut regreta după. Mă îndoiesc că există, iar dacă există o rog să vină să mă învețe și pe mine cum se face asta. Eu recunosc sincer că am avut momente în care mi-a venit să dau de-a azvârlita cu mogâlda mea pe care o iubesc de-mi crapă inima.

(Pe tema asta am mai scris relatarea unei mame aici).

În al doilea rând trebuie să știi ce înseamnă depresia. Ne jucăm cu mare ușurință cu acest cuvânt care este destul de greu și care ține în spatele lui multă, inimaginabil de multă suferință. Depresia, ca multe alte boli, are și ea stadiile ei. Eu în viața asta am avut neșansa sau, naiba știe, poate șansa, să trec printr-un stadiu destul de înaintat și, slavă Domnului, am și ieșit din el. La fel ca lucrurile pe care nu le poți înțelege decât atunci când ești mamă, nici ce înseamnă să fii în depresie nu înțelegi până nu treci prin asta. Dacă îi spui unui om sănătos că ți se poate frânge inima la modul cel mai crunt pentru că ai văzut soarele răsărind sau pentru că au înmugurit pomii; dacă îi spui unui om sănătos cum e să nu mai găsești niciun rost al vieții pentru că totul te doare insuportabil, va reacționa probabil exact ca în cazul tragediei despre care vorbim- ”Ce tâmpit/ă, ce porcărie. E absurd!”.

Dacă ajungi să știi și ce înseamnă să fii mamă și ce este depresia, îmi este greu să cred că vei mai privi cu aceiași ochi tragedia acestor două ființe ajunsă știre. Repet, nu știu detalii și nici nu cred că asta contează. Faptul că o mamă a ajuns să-și arunce propriul copil de la balcon și să se ducă după el spune mai mult decât orice alt detaliu. Nici măcar nu pot să încerc să-mi imaginez ce a fost în sufletul ei de mamă și în mintea ei afectată.

Știu, mulți spun – dar ce vină avea copilul că era ea bolnavă? Cu asta sunt 100% de acord. Copilul nu are nicio vină, niciodată. Noi, părinții, suntem cei  vinovați și pentru vinile copiilor noștri. Ăsta a fost adevăratul motiv pentru care am evitat toată ziua știrea și nu am rezistat să mă uit la nimic legat de ea.  Pentru că acel copil a venit, fără să ceară, într-o lume nebună și a plecat, tot fără să ceară, și mult prea devreme într-un moment de nebunie.

Reiau motivul pentru care am scris asta: Judecăm mult prea ușor și fără drept. Suntem mult prea ignoranți,  pentru că dacă nu am fi poate am întinde o mână de ajutor celor care urlă după el în mod vizibil, chiar dacă nu o fac verbal. Privim cu prea mare ușurință și trecem cu și mai mare ușurință pe lângă suferința oamenilor. Poate fiind prea multă suferință în jurul nostru e și asta o modalitate de a ne adapta la viață, o modalitate de a supraviețui și de a ne menține pe noi înșine departe de suferință. Poate chiar de a rămâne întregi la minte. Orice ar însemna asta. Însă, vă rog, dacă tot nu suntem în stare să facem nimic pentru că ăsta este stadiul în care am ajuns noi, oamenii, se poate măcar să nu mai judecăm și să nu mai aruncăm cu vorbele cu atâta ușurință?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *