Orezul expandat, periculos pentru copii

Gata, am scos și rondelele de orez expandat din alimentația noastră. În curând o să ajungem să supraviețuim cu apă și aer. Și dacă ne gândim cât de poluate sunt și astea și câte prostii se mai găsesc chiar și în apa plata îmbuteliată și că sticlele de plastic în care e pusă sunt pline de aditivi periculoși, mai că ajungem să ne punem ștreangul de gât. Varianta mai bună decât asta ar fi să ne gândim că, în timp, organismul nostru poate se va adapta la toată avalanșa asta de chimicale pe care nu prea avem cum să le evităm în ciuda eforturilor noastre.

Mie una, rondelele de orez expandat mi se păreau, înainte să citesc studiul ăsta, o alternativă mai bună la pufuleți și alte mici ronțăieli pentru Mogâldeață. Dar ce să vezi, cică astea sunt mai rele decât multe altele. Și nu numai rondelele de orez expandat, ci tot ce conține orez expandat- cerealele care se mănâncă cu lapte, ciocolata și dulciurile cu orez expandat, toate.

Studiul realizat de Agenția Națională pentru Alimentație din Suedia, arată că orezul în general și cel expandat în special conține mari cantități de arsenic. Iar arsenicul este cancerigen. Cu alte cuvinte, nici orezul nu e prea bun. V-am spus, nu știu ce mai mâncăm.

Potrivit specialiștilor toxicologi suedezi, cantitatea de arsenic care se regăsește în orezul expandat nu este periculoasă în cazul adulților care îl consumă în cantități moderate, de aproximativ patru ori pe săptămână. În schimb, în cazul copiilor cantitatea de arsenic raportată la greutatea lor este una periculoasă. Mai mult, tocmai din acest motiv, ei susțin că orezul expandat ar trebui complet interzis în cazul micuților sub 6 ani. Și nu sunt singurii care susțin asta.

Orezul și arsenicul

Potrivit healthyfoodteam.com, arsenicul se găsește în mod natural în sol și este absorbit de plante, dar se pare că puterea orezului de absorbție a arsenicului este una mult mai ridicată, ceea ce face din el o cereală periculoasă atunci când este consumată în cantități prea mari. Recunosc, nu am studiat eu dacă și cât arsenic se găsește în mod natural în sol, dar observ că sunt tot mai dese articolele despre arsenicul din orez.

Ori despre arsenic se știe că este deosebit de periculos și devine cancerigen atunci când este asimilat în cantități mari.  O cantitate mare de arsenic poate cauza tumori la nivelul pielii, plămânilor, ficatului, rinichilor și prostatei. Ingerarea de arsenic pe timp îndelungat poate duce la boli cardiovasculare, diabet și afecțiuni neurologice.

Dacă multă vreme s-a considerat că orezul este una dintre cele mai bune cereale, dintre cele ușor accesibile tuturor, tot mai multe studii arată că acesta conține mari cantități de arsenic și că nu ar trebui sub nicio formă mâncat zilnic sau în cantități prea mari. Mă gândesc în cazul ăsta cum or supraviețui asiaticii pentru care orezul este nelipsit din alimentație. Serios! Dacă ar fi chiar așa tragică situația, oamenii ăia cum de pot mânca atât de mult orez? Sunt cam sceptică. Oricum, nu-s vreo specialistă. Nici urmă de specialistă!  Dar știrea de pe healthyfoodteam.com mi-a atras atenția, mai ales că informația s-a răspândit peste tot. Și am scris despre ea în ideea că poate vreți și voi să știți. Dacă nu știați deja despre studiile astea.

Știați? Ce părere aveți despre asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *