Copilul tău are nevoie să-i cuprinzi emoțiile

Fie că e vorba de un copil, fie că e vorba de un adult, noi toți avem această nevoie pentru a ne simți în siguranță, nevoia de a ne fi curpinse emoțiile.

Eu m-am analizat de multe ori și am realizat că atunci când mi-e greu, când mi-e teamă de ceva, când sunt nervoasă de ceva, când sunt tristă sau de-a dreptul deprimată asta este nevoia mea cea mai mare. Nu vreau nici argumente, nici contrargumente, nu vreau fix atunci să mi se explice de ce e greșit ce simt sau să mi se spună cum aș putea schimba asta. Nu vreau să fiu judecată, nici analizată. În acele clipe în care mi-este greu, tot ce îmi doresc este ca persoana iubită să mă accepte și să mă susțină așa cum sunt, fie că-s tristă, fie că-s nervoasă, fie că-s nesuferită. Am nevoie să știu că e lângă mine și când sunt așa. Am nevoie să aud: e ok, vom trece și peste asta/vom rezolva și asta. Am nevoie să-mi curpindă emoțiile așa cum sunt ele, nu să încerce să le corecteze.

Emoțiile nu-s greșite, sunt doar emoții. Specialiștii spun că emoțiile negative puternice nu pot fi calmate prin rațiune (se pare că e fizic imposibil pentru creierul nostru), ci, cumva, prin emoții pozitive. Pentru a reuși să trecem peste ele, noi, fie că suntem adulți, fie că suntem copii, avem nevoie să ne simțim în siguranță.

Ei bine, de asta are nevoie și copilul nostru. Să-i fie cuprinse emoțiile. Atunci când e nervos, furios sau țipă, ori plânge, orice i-am spune și oricum i-am explica nu va funcționa. Singurul lucru pe care îl putem face este să-i fim alături. Nu are niciun rost să-i spunem atunci că e greșit, că nu e bine sau că nu-i face bine. Trebuie doar să-i spunem că înțelegem că-i supărat și că vom găsi o rezolvare.

Tot analizându-mă pe mine, dar de data asta în relația cu copilul meu, am observat că atunci când e nervoasă sau țipă, ori plânge primul impuls este ori să mă enervez și eu (pentru că nu înțelege deși i-am explicat), ori să cedez la ceva cu care nu sunt de acord (pentru că mi se rupe sufletul că plânge). Desigur, niciuna dintre variante nu este ok pentru copil. Niciuna nu-i oferă siguranța de care are nevoie.

Copilul nostru poate trece peste multe obstacole și clipe neplăcute pentru el, dar pentru asta are nevoie ca noi să le cuprindem emoțiile, nu le să le respingem, nici să le cedăm. Dacă el țipă și plânge pentru că vrea să mai stea la televizor după ce noi am zis clar că nu se mai poate și i-am și explicat de ce, nu e ok nici să ne enervăm pe el, nici să cedăm.  Singurul lucru pe care-l putem face este să-l facem să realizeze că suntem acolo pentru el, că îl iubim la fel de mult chiar dacă tocmai ce i-am stins televizorul.  ”Înțeleg că ești foarte supărat că am stins televizorul. Îmi pare foarte rău că ești așa de supărat.  Eu sunt aici lângă tine”.

Da, știu că supărarea lui va continua, poate și țipetele, și plânsetele. Dar da, răbdarea de a-i cuprinde emoțiile fără a le respinge, fără a le judeca (căci nu-s greșite, sunt firești), dar și fără a le ceda este cea mai bună soluție, cea care îi oferă siguranța de care are nevoie, deși pe moment poate că nu pare așa.

Și eu cred cu tărie că soluția asta funcționează indiferent despre ce am vorbi și în orice situație copilul nostru plânge, țipă, e furios. Doar noi trebuie să ne găsim puterea de a-i accepta emoțiile, de a i le cuprinde. Și da, de cele mai multe ori e nevoie de multă putere, pentru că reacțiile copilului la emoțiile negative ne ating și pe noi în puncte sensibile, ne pun sare pe răni vechi și, pentru a-l liniști pe el, trebuie mai întâi să ne liniștim pe noi.

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine!  :)

 
Dacă ai ajuns până aici, poate vrei să citești și:
 
Trei greșeli pe care le facem când un copil plânge
Cu ce-s diferite crizele de furie la 4 ani față de cele de la 2 ani
Râsul și plânsul

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *