Mi-e greu în continuare. Poate chiar mai greu
Am fost in weekend intr-o drumetie, in cel mai retras loc cu aer curat pe care eu il cunosc. Nu
Read MoreAm fost in weekend intr-o drumetie, in cel mai retras loc cu aer curat pe care eu il cunosc. Nu
Read MoreAm dat o fugă până la farmacie. Trec peste faptul că mi-a părut asta un maraton și că eram obosită
Read MoreNoi avem de foarte mult timp obiceiul ca, înainte de culcare, să inventăm povești. Mie îmi pare treaba asta un
Read MoreDe când a început nebunia asta cu coronavirusul tot aud cuvântul statistici. Și despre cum, statistic vorbind, numărul morților nu
Read MoreEu una cred că n-am ratat nimic, am făcut toate bolile copilăriei. Și, culmea, pe toate, dar pe toate, în
Read MoreNu o singură dată mi-a deschis copilul ochii, mintea și sufletul. M-a scos de multe ori din rutină și poate
Read MoreCred că pot spune despre mine că sunt una dintre mamele care a întrebat medicul ori de câte ori i
Read MoreTe rog nu mai bate în masa aia!Nu mai țipa atât! Mai încet! Te rog, fă un pic de liniște!Te
Read MoreAu fost multe lucruri pe care le-am scris pe blogul ăsta și de pe urma cărora m-am așteptat să fiu
Read MoreMi-a luat mult, aș zice prea mult, să iau decizia de a renunța la job pentru a mă bucura de
Read More