Lucruri la care am renunțat de când am devenit mamă și nu-mi pare rău. Deloc!

De când sunt mamă de copil minunat viața mea s-a schimbat. Nah, că mi-a ieșit și-o rimă puerilă 🙂

Să fii mamă e mai minunat decât mi-am imaginat de un milion de ori. Dar sunt și lucruri după care îmi pare rău sau de care, mai bine și mai corect spus, îmi este dor. De exemplu mi-aș dori să am timp să mai stau o zi întreagă să citesc o carte ori să mă uit la nșpe episoade din Grey’s Anatomy deodată. Sau să mai pierd o noapte stând la taclale despre verzi, uscate și iar înverzite, la un pahar de vin cu Bărbatu’. Și să ascultăm muzica de pe vremea când eram puștani. Și să ne trezim a doua zi la doișpe. Sau de o vacanță  (sau măcar un weekend) în care să nu plecăm cu toata casa după noi și în care să nu ne trezim cu noaptea’n cap.

Și cred că ar mai fi câteva lucruri de înșirat…

Pe lângă lucrurile astea cărora le duc dorul, sunt și unele schimbări în viața mea pe care nu le regret deloc, schimbări venite la pachet cu rolul de mamă și cu maturitatea pe care ți-o dă acest rol.

Una dintre schimbările pe care trebuia să o fac demult și nu am făcut-o era renunțarea la pantofii cu toc imens, extrem de incomozi. Doamne, am o mulțime de pantofi cumpărați pentru că erau prea frumoși, dar care îmi rupeau picioarele și la prima și la a doua și la a noua purtare. Ce vorbesc eu? A noua purtare nu a existat niciodată. Au ajuns să zacă acolo, în dulap, unde mă mai uitam la ei cu jind până la următoarea dată când eram din nou pregătită să-mi rup picioarele și coloana. Și de fiecare dată, fără excepție, mă întrebam pentru ce naiba pe lumea asta mă chinui în halul ăla.

Ei, acum am renunțat la ei definitv. Coloana mea e mai importantă. A suferit destul în timpul sarcinii. Mai există în dulap pantofi cu toc, dar tocurile nu sunt mai mari de 7-8. Ultimele mele achiziții de încălțăminte au pornit de la ideea de comod și eleganța a fost de-abia al doilea criteriu. Dacă nu chiar al treilea. Oricum, la cum sunt într-o continuă alergătură, cel mai des recurg la talpă joasă sau la niște oxforzi cu talpă groasă.

Un alt lucru care s-a schimbat a fost garderoba. Da, și aici tare mă mai chinuiau unele lucruri. Nu am avut niciodată o siluetă de model. Nu, mereu am avut vreo două, trei, câteodată chiar cinci kilograme în plus. Dar mă mai încăpățânam eu să mă cred adolescentă cu pătrățele și să-mi mai iau câte o bluză strâmtă. Și dă-i și suge burta de zor. Mai, mai că rămâneam fără respirație, conștientă fiind de faptul că e inestetic să ai bluză strâmtă și colăcei. Bun, acum că oricum corpul s-a modificat (chit că am slăbit și am ajuns la mai puține kilograme decât aveam înainte de sarcină) și multe lucruri nu mă mai încap, am renunțat complet la orice fel de bluză strâmtă. Dă-l încolo de penibil, că e mult mai bine cu o bluză o idee mai lărguță. Mai lărguț, în cazul meu, e mai drăguț.

Și fustele scurte. Doamne, de câte ori m-am simțit penibil că mi se ridicau și trăgeam de ele de zor. Multe încă le mai am în dulap, unele sunt prea drăguțe ca să le dau. Poate le poartă Mogâldeața, că eu una eram înnebunită să port hainele maică-mii.  Dar mi-am impus două reguli de bun simț pentru corpul meu. Dacă fusta e scurtă, clar nu mai e și strâmtă. Dacă e strâmtă e musai până la genunchi.

Deci, odată cu copilul a venit și un soi de maturitate în garderoba mea. Era cazul de o schimbare radicală. Prea multe lucruri inutile îmi îndesasem prin dulapuri.  Mă simt mult mai bine acum 🙂

Și, chiar dacă s-a schimbat corpul meu și oricum nu am fost și nici nu sunt vreun model (nici nu aș avea cum, am 1,58 m), am renunțat la complexele privind corpul meu. Mi-e foarte bine așa. Am vergeturi pe coapse, vreo trei-cinci kilograme în plus și nu mă pot lăuda cu un abdomen plat, dar nu m-am simțit niciodată mai bine cu mine însămi.

Și obsesia pentru ordine. Doamne, nu am cunoscut încă pe cineva mai obsedat decât mine de ordine. Să-l fi ferit sfântu’ pe Bărbat să fi șters praful (să-l fi ferit sfântu’ și să nu-l fi șters) și să nu pună toate căcățișurile mele decorative exact așa cum erau.

”Pe bune, tu nu vezi cât de strâmbe sunt vazele alea!? Nu vezi că se uită câș!?” ”Și cum naiba să pui coșurile alea din alge lângă recipientele alea metalice!? Geez, chiar nu te zgârie pe retină!?”- și puteam să continui juma’ de oră așa. Normal că nu-l zgâria nimic pe retină. Erau niște lucruri șterse de praf și atât.

Dar după ce am început să am jucării în sertarul cu lenjerie, și papucei în sertarul cu ustensile de bucătărie, și lucruri aruncate în toaletă, și pereții și mobila pictate cât mai abstract cu putință, și jucăriile împrăștiate absolut prin toată casa, și toate oglinzile amprentate și colorate,  m-au lăsat nervii. Am încercat în zadar să tot strâng, să le tot pun pe toate înapoi în ordine. Nicio șansă! Nu ai cum! Ar trebui să nu mai fac nimic altceva. Am început să văd partea frumoasă. Am o casă mai colorată (bine, uneori poate prea colorată) și mult, mult mai veselă. Dă-o încolo de ordine! Cine are nevoie de ea?

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *