Simplu și drăguț

Acum câțiva ani, cineva a spus despre mine că scriu ”simplu și drăguț”. Spunea asta în timp ce mă prezenta unei a treia persoane. La momentul respectiv m-am simțit jignită. Simplu și drăguț însemna pentru mine complet insuficient, cu siguranță nu ceva ce îmi doream să se spună despre mine și cumva cum mi-aș dori să fiu percepută.

Ăla a fost momentul când am decis că eu o să scriu mai complicat/complex și poate nu la fel de drăguț. Așa că o vreme am început să pun în textele mele lucruri complexe și complicate. Argumentate și explicate.

Știți ce s-a întâmplat? Am scris doar pentru mine, pentru că oamenii din jurul meu nu au rezonat cu asta.

Să scriu doar pentru mine nu e ceva rău, clar fac asta de multe ori. E nevoie mea și mi-o împlinesc. Și fac asta chiar acum în timp ce tastez rândurile astea.

Dar eu îmi doresc foarte mult să ajung la oameni, îmi doresc ca experiența mea și ceea ce învăț să ajute și pe alții. Îmi doresc să aibă impact ce scriu. Fie că impactul ăsta înseamnă că am descrețit cuiva fruntea într-o zi; fie că cineva a zis: ”ok, deci nu sunt singura, se mai întâmplă și altora/mai simt și alții așa”; fie că cineva își pune un semn de întrebare sau vrea să știe mai multe despre cum să fie mai bine în viața de femeie și/sau mamă.

Anul ăsta am decis să-mi urmez un vis din adolescență, acela de a deveni psihoterapeut. Mai am puțin și închei primul an de formare. Am printre colegii mei oameni deja foarte bine pregătiți, cu experiență. Știți care este provocarea pe care o întâmpină? Să fie simpli și drăguți.

Să rămâi simplu, prezent, implicat și să fii drăguț cu omul din fața ta, să crezi în el și în procesul pe care îl parcurgeți împreună nu e ceva atât de simplu, de fapt.

Să rămâi simplu și drăguț în lumea asta în care totul devine tot mai complicat, în care noi ne complicăm tot mai tare și uităm să fim drăguți, iarăși nu e atât de simplu, de fapt.

Acel simplu și drăguț, zis acum câțiva ani, mi-a activat un complex de inferioritate. Eu mereu am fost simplă și drăguță, niciodată nu am simțit că mă ridic la vreun nivel extraordinar. Era ca și cum aveam o cutie invizibilă pe care scria simplă și drăguță și eu de acolo nu puteam ieși, pentru că nu aveam resursele necesare.

Astăzi am multe dintre resursele care îmi lipseau pe vremea când s-a format acel complex de inferioritate. Dar știți ce aleg? Să rămân simplă și drăguță. Și Doamne ajută să pot fi așa cu mine și cu oamenii din jurul meu!

Treceam astăzi pe lângă banca din imagine. Ploua și parcul era gol. M-am uitat la banca asta plouată. Și lângă ea câteva frunze căzute din copac. Ceva atât de simplu.

Însă câți oameni s-au odihnit pe ea, au respirat aer curat, printre copaci, au stat cu copiii în parc… Banca a auzit povești drăguțe și mai puțin drăguțe. A ținut pe ea ghiozdane și jucării. Eu însămi am râs și am plâns pe banca aia. Am citit și m-am jucat. E doar o bancă. Simplă. Și drăguță pentru mine. Nu e inferioară cu ceva pentru că este doar o bancă simplă și drăguță, are rolul ei bine definit în mediul în care se află. E suficientă așa cum e.

Cred că poate fi tare complicat astăzi să fii simplu și drăguț. Dar dacă este ceva ce îmi doresc pentru anul care vine, asta e: să fie un an simplu și drăguț. Și eu să știu că sunt suficientă.

Și voi să știți că sunteți suficiente.