Borcanul cu energie – exercițiu de conectare și conștientizare

Borcanul cu energie e un exercițiu pe care l-am conceput împreună cu terapeuta mea.

Da, merg de mult timp la terapie. Pe lângă faptul că mi se pare o călătorie esențială către mine însămi, ceva ce recomand tuturor, în cazul meu, terapia personală este o condiție obligatorie în formarea ca psihoterapeut.

Să revin la borcanul cu energie.

Ideea acestui exercițiu a venit după ce am conștientizat că amânam să fac anumite lucruri, una dintre cauze fiind că puneam prea multă presiune pe mine.

Și puneam prea multă presiune pentru că, de când nu mai lucrez în corporație cu program full time, mi se părea că fac tot mai puține lucruri.

De fapt, fac foarte multe lucruri, de când „stau acasă” .

Pe lângă faptul că încă muncesc, (am o colaborare plătită, că deh, facturi, rate, bănci…), mai am un job full time de luat copil de la școală, hrănit copil, dus la diverse activități, făcut teme, mâncare, curățenie… Pe lângă asta am propria școală, cu propriile teme, eseuri, cursuri.

În plus, pentru că simt că trebuie să știu cât mai mult, pe lângă formarea propriu-zisă mai fac și alte cursuri.

Dar, cu toate astea, simțeam că eu nu fac suficient. Ce mare lucru, îmi ziceam!

Și îmi ziceam asta pentru că, exceptând colaborarea, restul lucrurilor pe care le fac nu îmi aduc bani. Ba dimpotrivă.

Deci, cumva, în mintea mea, valoarea lucrurilor pe care eu le făceam se măsura doar în bani. Restul intrau la „și altele”. 

Mi-a fost greu să văd asta despre mine. Eu nu mă vedeam așa.

Ei și așa a venit acest exercițiu de conștientizare pe care l-am numit borcanul cu energie.

L-am conceput așa cum am simțit. Și fiecare și-l poate face așa cum simte. Eu am simțit că vreau să pun flori și frunze în el, în ultima vreme pentru mine florile înseamnă energie.

Cum funcționează?

Destul de simplu.

Deși e nevoie de multă atenție la ce simțim și la cum se simte corpul nostru.

Mi-am luat cele două borcane de la Pepco și o primă conștientizare a fost în momentul în care le-am cumpărat. Pentru că aveam tendința să caut două recipiente foaaarte mari. Asta pentru că, în mintea mea, era musai ca volumul lucrurilor pe care eu le fac într-o zi să fie foaaarte mare și eu obligatoriu să am energie pentru toate.

Până la urmă, am luat două borcane care mi-au plăcut cel mai mult. Chiar dacă nu erau cele mai mari.

Am pus florile în ele. Și, de când mă trezesc, cu fiecare activitate (dar absolut fiecare activitate) pe care o fac, mut niște flori dintr-o parte în alta. În imaginea de sus, nici nu apucasem să beau o gură de cafea, că deja făcusem câteva lucruri și nu chiar puține.

Și aici am avut o conștientizare, un lucru la care terapeuta mea m-a avertizat să fiu atentă și bine a făcut. E nevoie să mut atâtea flori pe cât de tare m-a obosit acea activitate, nu pe cât cred eu că a fost ea de obositoare. Căci mintea mea, știu deja, are tendința să minimalizeze lucrurile pe care eu le fac. Deci îmi întreb corpul cât de obosit e, nu-mi ascult gândurile care spun că ce mare brânză am făcut.

Și, dacă după anumite activități mă simt epuizată, atunci mut toate florile.

Mi s-a întâmplat într-o zi, ca la prânz, pe la 14 – după ce am muncit de dimineață, am strâns și prin casă, am luat copila de la școală, am stat cu ea la joacă în timp ce eu am învățat, iar apoi am venit acasă și am pus masa, să mă simt absolut epuizată. În mintea mea, nu făcusem mare lucru. Chiar așa gândeam. Pentru că încă mai aveam multe pe listă, multe neterminate. Unele urgente chiar. Dar corpul meu spunea că nu mai poate.

Ei și aici intervine exercițiul ăsta și aici intervin multe conștientizări despre cât de tare tragem de noi însene. Despre cât de multe lucruri facem și tot nu ni se pare suficient. Despre cum nu ne dăm voie să ne odihnim pentru că există lista aia cu multe lucruri pe care ni le punem în cârcă. De parcă viața asta ar fi un maraton al celor care fac mai mult. De parcă la finalul vieții ăsteia e cineva acolo care stă cu o listă infinită de lucruri bifate și ne recompensează într-o altă viață pentru ele.

Așadar, ce fac în momentul în care borcanul cu flori e gol, pentru că eu sunt epuizată?

MĂ OPRESC!

Da, mă opresc. Sigur cineva are nevoie urgentă de mine și eu am ceva urgent de făcut pe listă. Dar MĂ OPRESC!

Nu, nu mă opresc de tot. Deși ar fi bine. (Și fac și asta câteodată, foarte rar). Dar mă opresc cât să-mi încarc iar borcanul. Măcar cu încă câteva flori, cât să mai pot face ceva din lista aia infinită.

Și ce fac cât mă opresc? ORICE îmi doresc. Orice lucru despre care eu știu că mă încarcă cu energie. Poate îmi fac un duș sau o baie. Îmi fac un ceai sau o cafea și stau 15 minute liniștită și o beau. Sau stau în pat 20 de minute. Da, e ok să ațipesc, n-o să se dărâme pământul. Ori stau pur și simplu tolănită pe balcon, printre flori, și ascult o melodie, două… Poate meditez… Sau îmi iau copila și stăm amândouă îmbrățișate în pat. Și Doamne ajută, poate ațipește și ea puțin și se odihnește, că nu mai vrea să audă de somnul de prânz.

Deși poate părea un capăt de lume uneori, 20 de minute pentru noi, atunci când simțim că nu mai putem, chiar pot face minuni. E o formă de respect pentru noi însene, dar și o reîncărcare a bateriilor. Corpul nostru ne dă semne adesea, câteodată tot mai vizibile, dar noi refuzăm să-l vedem și să-l ascultăm. Și dacă noi nu avem grijă de bateriile și resursele noastre, cine oare să aibă? Și de unde să tot dăm? Și apoi, câte vieți credeți că avem? Și în care dintre ele credeți că va fi timp și pentru noi, dacă nu în asta, singura pe o care o știm sigur?

Și de ce ne trebuie un borcan ca să știm că suntem epuizate? Nu, de fapt, nu ne trebuie. Ar fi minunat dacă am fi conștienți de corpul nostru, de nevoile noastre și de limitele noastre, fără niciun borcan. Și dacă am fi atente la nevoile noastre și ne-am da timp și blândețe. Dar, din păcate, nu o facem. Așa că un borcan e ceva ce vezi cu ochii tăi. E ceva căruia îi acorzi un pic de atenție, ca să-ți acorzi ție atenție. E ca un pact pe care îl faci cu tine. Și pe care vrei să îl repecți, pentru că vrei să te respecți și să ai grijă de tine. Pentru că meriți asta din plin.