Capcana lui ”nu e frumos să…”

Eu așa am crescut, cu ”nu e frumos să…” și ” e rușine să…”. Pe cel din urmă nu l-am folosit absolut niciodată cu copilul meu și nici nu o voi face, mă irită maxim (și am povestit aici – Îmi doresc să cresc un copil NErușinat– de ce). În schimb, pe ”nu e frumos să…” recunosc că l-am folosit de vreo două ori.

De câte ori făcea copila câte ceva în neregulă, ori că arunca pe jos ceva, ori că răspundea urât cuiva, ori că lua ceva de la alt copil fără să îi ceară voie, ori că își punea fusta în cap, aveam tendința și chiar îi spuneam acest ”nu e frumos să…”

Îmi dădeam și eu seama că nu e cea mai potrivită formulă, dar mi-era atât de la îndemână. Asta până într-o zi în care Sophie mi-a zis:

– Ba eu cred că e frumos. Dacă mie îmi place, înseamnă că e frumos.

Nah, acum pe bune, cum contrazici asta? Cu toții știm că nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce ne place nouă. E o realitate. Și tot o realitate e și faptul că mi-e foarte drag de ea când îmi închide gura, când îmi dă replici și când vine cu contrargumente. Chiar dacă, de foarte multe ori, când sunt epuizată și cu nervii la pământ, mi-aș dori doar să înțeleagă ce-i spun, fără să-mi mai răspundă atât. Dar măcar și pentru simplu motiv că eu sunt o bleagă, rareori reușesc să dau altcuiva decât bărbatului vreo replică (pentru că mi se scurtcircuitează neuronii și mă înec cu vorbele când e vorba de altcineva), mă bucur că ea poate face asta. Și, deși îmi mănâncă nervii, prin comportamentul meu o încurajez să spună fix ce gândește.

Revenind, mi-am dat seama că avea dreptate. Dacă ei îi plăcea să se dezbrace în parc, cum să spun eu că nu e frumos? Dacă ei îi place să meargă cu înghețata la locul de joacă, iar mie mi se pare de neacceptat, ce rost are să-i zic că nu e frumos? După ce criterii? Cine stabilea cât e de frumos sau nu? Care regulă poate spune cuiva că un lucru e frumos sau mai puțin frumos?

Așa că aia a fost ziua în care mi-am scos din vocabular și ”nu  e frumos să…”. Și pentru că nu am avut încotro, i-am căutat înlocuitor. Și l-am găsit: „nu e civilizat să…”

Mi se pare infinit mai inspirat pentru că civilizația ține de o anume conduită, de niște norme sociale. Ține, până la urmă, de niște reguli pe care le poți explica. Bine, eu sunt de acord că și civilizația asta a ajuns de foarte mult timp o treabă relativă, dar parcă mai puțin decât frumusețea. Până la urmă, cu toții ar trebui (cu accent pe ar trebui!) să respectăm anumite norme sociale, niște reguli de bun simț. Oricât de liberi și rebeli ne-am considera noi, oricât de altfel, de geniali, de mai buni ne-am crede, ca să putem coexista unii cu ceilalți,  cred că trebuie să fim civilizați.  Așadar, cred că asta este cea mai bună formulare, pentru că despre civilizație este vorba. Și la noi a funcționat cel mai bine.

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine!  🙂