Copilul meu perfect

Poate sunt părinți care chiar cred despre copiii lor că sunt perfecți și bine fac. Eu, fără să realizez, mereu am încercat să-mi repar un pic copilul. Ba era prea timidă, prea rușinoasă, prea înceată, ba nu suficient de politicoasă, sau de generoasă. Mereu încercam, cu toată dragostea și buna intenție, să-i spun să fie… mai altfel decât e. Mai curajoasă, mai fără rușine, mai fără frică, mai atentă, mai, mai…

Într-o zi, văzând cât de tare o supără ideea de a greși ceva, absolut orice, cât de mic, i-am spus:

-Mami, să știi că e ok să greșești, toți oamenii greșesc, nimeni nu-i perfect. Doar așa putem învăța, din greșeli. După ce greșești o dată, știi data următoare cum să faci mai bine.

Am văzut-o cum se schimbă la față și mă întreabă, cu toată seriozitatea din lume adunată în ochii ei mici:

-Mami, eu nu-s perfectă?

Am văzut câtă apăsare era în întrebarea asta, cum toată ființa ei căuta răspunsul. Am simțit o presiune incredibilă, mi se părea momentul perfect în care puteam s-o dau în bară grav, spunându-i ceva ce-i va rămâne în minte pentru toată viața. Genul ăla de lucru pe care îl crezi mereu despre tine, ca o etichetă pe care nu o mai poți dezlipi, ca o rană pe care mereu încerci s-o vindeci și nu poți.

Voiam cumva să mă evapor, simțeam că nu știu răspunsul corect, cel bun, cel negreșit. Am făcut câțiva pași, să-mi dau măcar câteva secunde. A pășit lângă mine și m-a întrebat din nou, la fel de serioasă:

-Eu nu sunt perfectă, mami?

– Ba da, mami, ești un copil perfect și minunat. Ești perfectă exact așa cum ești. Am greșit. Și oamenii perfecți, fie că sunt copii sau adulți, greșesc. Este perfect ca oamenii să greșească și să învețe. Asta îi face pe oameni perfecți, faptul că mereu învață. Suntem perfecți și atunci când ne e teamă sau rușine. Din toate lucrurile învățăm ceva. Mai știi când ai mers prima dată să-ți cumperi singură înghețată? (știam sigur că mai știe, pentru că m-am supărat atunci pe rușinea ei, mi-era teamă să nu ajungă o rușinoasă ca mine. Iar copiii țin minte asta)
-Da.
-Știi că ai spus că îți este foarte rușine să vorbești cu doamna de la magazin, pentru că nu știai ce să îi spui și nici nu cunoșteai banii?
-Da.
-Atunci erai perfectă. Era perfect normal să nu știi, nu învățasei încă. Acum îți mai este rușine să mergi la magazin?
-Acum știu ce să spun, am fost de atâtea ori.
-Exact, ai învățat și știi. Ai văzut că, și dacă nu dădeai banii corect, tot te descurcai și îți luai înghețata. Așa înveți.
-Oare mai avem înghețată?

Ăsta a fost răspunsul meu perfect pentru copilul meu perfect. Data viitoare, voi ști și mai bine. Poate.

Suntem buni și perfecți, nu suntem greșiți, nici atunci când greșim. Ne este greu de multe ori, o dăm în bară de multe ori, învățăm lecțiile, ne ridicăm, ne înfruntăm temerile, mergem înainte în viață. Asta e tot ce contează, să mergem înainte. Suntem perfect umani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *