7 lucruri mici care ne fac viața mai frumoasă

Sunt, poate, oameni care reușesc să-și schimbe viața peste noapte. Oameni plini de voință, disciplinați și cu multă putere, care nu așteaptă ziua de luni, începutul lunii sau luna ianuarie din următorul an pentru a începe să facă acel ceva pe care și-l doresc. Fie că este vorba despre mâncat sănătos, exerciții fizice, citit mai mult, dormit mai mult, schimbarea jobului sau împlinirea unui vis. Mie nu mi-este la fel de ușor.

Am ratat multe zile de luni, multe începuturi de lună și de an. Mi-am luat de multe ori avânt puternic și apoi am cedat sub presiunea prea mare pe care eu însămi o puneam pe mine. Așa că, acum, când simt că nu am avântul ăla care să mă facă să zbor (și, fie vorba între noi, nu prea îl am), nu mai pun presiune. Am ales, în schimb, să fac lucruri mici, pași mici în direcția pe care mi-o doresc. Mi-e clar că lucrurile astea mici, făcute cât se poate de conștiincios, sunt foarte importante.

Cred că fiecare dintre noi are, dincolo de visurile mărețe (pe care de multe ori le îngropăm că nici nu le mai știm), lucruri micuțe pe care și le dorește. Ale mele erau următoarele:

  • Să am mai multă grijă de corpul meu
  • Să am mai multă grijă de mintea mea (și de inima mea îmi vine să scriu, dar e tot aia)
  • Să citesc mai mult (mai mult decât deloc, adică)
  • Să scriu mai mult (tot mai mult decât deloc)
  • Să petrec timp cu familia, să le fiu aproape și să-i susțin mai mult.
  • Să ne bucurăm mai mult. De viață.

Așa cum am zis, am început să fac lucruri mici. Dar și pentru astea așa mici, de multe ori, a fost nevoie de un efort foarte mare. Nu a fost mereu ușor, însă rezultatul merită din plin. Este adevărat că eu acum lucrez acasă, dar bărbatul nu, merge fizic la muncă. Așa că luăm situația așa cum este și facem ce putem mai bine din ea:

  • Ne trezim dimineața, măcar de 3-4 ori pe săptămână (dorința este ca în fiecare zi, dar nu mereu ne iese) cu jumătate de oră mai devreme ca de obicei. Și facem vreo 20-30 de minute de exerciții fizice. Deschidem geamul, ne îngrămădim toți 3 în 12 metri pătrați (minus mobilă, probabil vreo 8) și facem exerciții de pe Youtube. De cele mai multe ori, unele pentru copii. La început ne e lene, nu ni se deschid ochii bine și tragem unul de altul. Dar după 20 de minute de muzică, mișcare și timp petrecut împreună, energia vine.
  • Luăm micul dejun în familie. Câteodată cu muzică, alteori fără. Și cina. Prânzul, doar eu și copila. Poate părea ceva banal, dar nouă, de foarte multe ori, nu ne ieșea.
  • Citim împreună. Aproape zilnic (eu cu Sophie zilnic, cu bărbatul mai la câteva zile). Ne luăm fiecare cartea și citim, unul lângă altul. Sophie e mama întreruperilor, dar ne iese și bine de multe ori. Bărbatul adoarme citind,așa că i-am oferit varianta de audio book. Stă cu căștile și ascultă. Acolo, lângă noi. Am descoperit niște cărți care eu cred că l-ar putea ajuta. Și el, de cele mai multe ori, nu se împotrivește 🙂
  • Timpul tată-fiică. Cred mult în implicarea taților și în timpul lor cu copiii, iar la noi s-a întâmplat ca ambii să fie pasionați de ceva ce pe mine mă scoate din minți: jocurile video (pe telefon). Nu am înțeles niciodată jocurile astea, pe niciunele, de niciun fel. Așa că am împăcat și capra, și varza. Fiica și tatăl își văd de pasiunea lor, iar eu de ce vreau sau trebuie să fac. Sophie e mega încântată că se poate juca cu taică-su în rețea. Și cu verișoară-sa uneori. Eu sunt încântată că petrec timp amândoi. Și pentru că, așa, știm exact ce jocuri joacă și ce se întâmplă în acele jocuri.
  • Jocul recunoștinței. Am mai scris despre el. Probabil ați tot auzit de el și în alte părți. Și asta pentru să este bun și funcționează. E ușor să vedem ce nu ne place la noi și la viața noastră. Astea ne vin natural. E mai greu să vedem părțile bune. Dar dacă ne facem un obicei zilnic din asta, pe termen mediu și lung, am putea vedea viața cu alți ochi. Încercați! Seara, la masă ori după masă, fiecare dintre noi spune câteva motive (sau poate unul singur) pentru care este recunoscător în ziua respectivă. Nu lucruri mari, ci mici și importante. Că suntem împreună, că suntem sănătoși (dacă suntem), că am reușit să citim, să vorbim cu cineva drag, că ne-a ieșit o treabă pe care o amânasem, orice.
  • Punem muzică și ne prostim prin casă. Și muzica este una dintre pasiunile noastre. Și dansul. Dar, cumva, graba, oboseala, greul zilnic ne făcuseră să uităm de asta. Așa că, chiar și atunci când nu avem cea mai bună stare, punem ceva muzică. Încet-încet, ne lăsăm duși de val. Câteodată nu dansează nimeni. Câteodată doar Sophie. Câteodată și eu. Câteodată, toți trei. Viața trebuie să fie un dans și să ne și prostim. Asta ne ajută să nu mai luăm totul atât de serios și cu atât de multă încrâncenare.
  • Reducem ora de culcare. Ăsta este un lucru greu pentru noi, la care muncim mult. Copila se culcă de regulă pe la 10, iar noi, de multe ori, și la 1-2 noaptea. Nu e bine, funcționăm nasol așa. Drept urmare, reducem zilnic ora. Acum am ajuns să doarmă Sophie pe la 9 jumate, iar noi pe la 12. Scopul e să ajungem ca ea să doarmă la 9, iar noi la 11. Știu că simțim că ăla este timpul nostru, dar de fapt nu este. Este oboseala noastră. Sunt ore în care nu ne dăm cu adevărat timp, ci ne anesteziem cu televizorul sau telefonul. E bună și anestezia asta, nu zic nu, dar 1 oră, 2 de anestezie e mai mult decât suficient. Timpul de care avem nevoie cu adevărat pentru noi este ăla pe care-l petrecem conștient. Ascultându-ne gândurile și emoțiile.

Lucruri pe care le fac doar pentru mine:

  • Aprind o lampă cu ulei (de bergamotă, portocală, brad, santal, ce am), pe mine mă ajută mirosul frumos, mereu a fost important felul cum miroase în casă. Mirosul frumos îmi dă o stare de bine. Aprind și câte o lumânare parfumată. Sau, poate, candela de la bunica. Nu-s religioasă (ba dimpotrivă), dar am crescut cu candelă aprinsă în casă și îmi dă o stare de bine și liniște.
  • Îmi dau măcar 10-15 minute timp. Stau pe balcon, e locul meu preferat din casă. E mic, dar mi-am creat un spațiu al meu (printre lighean, mop și dulapul cu de toate). Am grijă ca acolo să fie ordine, să mă pot refugia și când în casă e vraiște. Îmi pun muzică, mă întreb ce mă doare, de ce mă doare și îmi dau răspunsuri. Câteodată meditez. (Știu mulți oameni pe care îi ajută rugăciunea. Pe mine nu)
  • Încerc să scriu zilnic. Câteodată public ce scriu, câteodată scriu doar pentru mine. Îmi face bine să scriu, iubesc să scriu, doar că nu întotdeauna am curaj să public ce iese din mintea mea. Câteodată sunt lucruri prea personale și dureroase, alteori simt că nu-s suficient de bune textele mele pentru a fi publicate, unoeri mi-e teamă că voi fi aspru criticată. De multe ori, trec peste gândurile astea și public, cu gândul că poate ajută pe cineva.
  • Citesc. Și singură adică. Citesc cărți în care mă regăsesc, care mă ajută să mă accept, să merg mai departe. Este pasiunea mea pe care o abandonasem complet. Și nu e doar o pasiune, e modul în care mereu am reușit să mă ridic de jos, să ies din cele mai rele stări, chiar din depresie.

Pentru noi, astea sunt lucrurile care funcționează. Fiecare știe ce își dorește și cât este dispus să facă pentru ceea ce își dorește. Ce vreau să subliniez este că starea necesară sau situația potrivită se prea poate să nu vină, dacă noi nu le creăm. Cu pași mici.

O să închei cu un clișeic citat motivațional, dar care este atât de adevărat: Diferența dintre unde te afli (realitate) și unde vrei să fii (visuri) stă în disciplină. Așa cum spuneam, disciplina toată, deodată, la mine nu funcționează. Dar pașii mici da.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *